Turnul Babel (4) – Eugen BLAGA

Iată că am trăit s-o vedem și pe asta. Britanicii au auzit de iminenta privatizare a Poștei Române și, ce să vezi? Imediat au anunțat că pregătesc și ei privatizarea companiei naționale de poștă, Royal Mail, înființată la începutul secolului XVI. Dar trebuie să recunoaștem că și noi ne-am inspirat din privatizările lor. După ce în anii 90 cabinetul John Major a privatizat societatea națională de căi ferate, hop și noi acum cu privatizarea CFR Marfă. Doar suma diferă…

X Festivalul Enescu a trecut neobservat. De televiziuni, de presă, de ministrul culturii, de Institutul Cultural Român, de Uniunea Compozitorilor, de toți cei care, sub o formă sau alta, trăiesc din și pentru cultură. Ministrul Culturii, un consecvent opinionist, este preocupat de politica televizată și de a da aviz eploatării aurului de la Roșia Montană, directorul ICR este, chiar de la instalare, un ilustru anonim, Uniunea Compozitorilor, ce abuziv ocupă spațiul din Palatul Cantacuzino, donat de Măruca Cantacuzino statului cu destinația de a fi doar Muzeul Enescu, se ocupă de altceva sau de nimic, iar televiziunile și radioul calcă în picioare orice urmă de emisiune culturală. Ratingul să trăiască! Nu contează cum îl obțin. Cele mai bune pentru rating sînt cîntările maneliștilor, nunțile anului sau chiar ale mileniului, cancanurile vedetuțelor gonflabile, scandalurile politice, configurările și reconfigurările găștilor politice, cutremurele, accidentele mortale, scandalurile, găinăriile, procesele fostelor glorii ale politicii, acum expirați și hăituiți și altele asemenea. X Un excelent material al lui Ovidiu Nahoi în Money Magazine, intitulat Moldova: Război politic, război energetic. Materialul anticipează opțiunile electoratului moldovean, scindat între opțiunea proeuropeană și cea proestică, în perspectiva alegerilor din 2014. Întîlnirea recentă de la Moscova dintre miniștrii de externe ai Rusiei și României s-a încheiat cu evidenta concluzie că doar cetățenii Moldovei și nu altcineva trebuie să decidă viitorul. Dar, oare, noi ce trebuie să facem? Cum putem ajuta Moldova? Ce am făcut pînă acum ca cetățenii acestei țări să-și reconsidere opțiunile? De ce evităm să ne pronunțăm tranșant? Oare nu a venit încă vremea? Dar, oare, va veni vreodată? Și atunci, dacă va veni și va fi prea tîrziu, ce vom spune copiilor, nepoților? X Analiștii economici trag semnale de alarmă. Investițiile scad proporțional cu nevoia statului de a le atrage. Cine răspunde? X Celebrul John Maynard Keynes, autorul monumentalei și clasicei ”Teorii generale a ocupării forței de muncă, a dobînzii și a banilor”, ne asigura că ”…liderii politici sînt ostaticii ideilor economiștilor, fie ei morți sau în viață. Iar economiștii se contrazic tot mai intens.” X Și tot la adresa economiștilor. Economiștii din România fac mai curînd calcule referitoare la propria carieră decît studii de dezvoltare.”( Foreign Policy, iulie-august 2013). X Văzînd ce se petrece în jurul nostru și cît de mult ne vor binele cei care temporar ocupă cele două palate ale Bucureștilor, încep, din ce în ce mai mult, să cred în butada ”Toată lumea îți vrea binele, ai grijă să nu ți-l ia”. X În plină criză a resurselor financiare destinate asigurărilor sociale, una din Antene ne face să credem că se vor mai găsi bani. Ce credeți că ni se comunica? ”Există cifre îmbucurătoare: numărul pensionarilor a scăzut cu peste 100.000 în ultima lună”. Știind că ieșirea din pensie se face doar cu dric și cai mascați, știrea, dincolo de macabrul ei, denotă și o gravă disfuncție intelectuală a celui ce a formulat-o. X Nu demult, celebrul economist Friedman, purtătorul de vorbe și atitudini neoficiale ale administrației americane, ne previne: ”Cred că proiectul Uniunii Europene a eșuat, ceea ce nu înseamnă că și alianța europeană e în același stadiu… de ce să intrați în zona euro? Slavă Domnului că nu sînteți deja în ea. Nu intrați în zona euro!”. Contrazicîndu-l fără argumente, Mugur Isărescu ne asigură că ”Nu fac parte din categoria celor care cred că zona euro se va destrăma. Trebuie să fim realiști, eu zic că este o criză a creșterii, a dezvoltării poate prea rapide”. Dincolo de faptul că, cel puțin mie, puțin îmi pasă de ce zice (în sensul de ce crede) neclintitul guvernator, care, pentru banii și poziția pe care i le oferim de atîția ani, ar trebui să emită nu cugetări personale, ci concluzii oficiale, mă tot întreb, la fel ca cetățeanul turmentat: oare, eu, pe cine să cred? X Cît despre moralitatea unora dintre noi, intelectualii, din nou strada are dreptate: Ieri intelectualii lui Băsescu, azi economiștii lui Ponta! Să ne fie de… bine! X Un celebru economist, pe numele lui Murray Rothbard (1926-1995) clarifică dilema în care ne zbatem de mai multă vreme. ”Nu este foarte grav să nu știi nimic despre economie, căci ea este o disciplină specializată, pe care majoritatea oamenilor o consideră anostă. Dar este total iresponsabil să ai păreri și să le exprimi zgomotos, menținîndu-te în continuare în această stare de ignoranță.” X O excelentă definiție a unui termen la modă, despre care am scris în mai multe rînduri: downshifting. Definiția aparține excelenților jurnaliști de la excelenta revistă Forbes. Iată punctul lor de vedere: Consacrat la începutul anilor 90, termenul de downshifting desemnează tendința oamenilor de carieră blazați și obosiți de a înlocui paradigma ”Trăiesc ca să muncesc” cu mai blînda ”Muncesc ca să trăiesc”, prin renunțarea la job-uri suprasolicitante în favoarea unor business-uri personale, bazate în primul rînd pe pasiune. (Forbes, august 2013). Iată că am reușit să dau nume opțiunii mele actuale. E bine? E rău? Vom vedea. X Va rămîne celebră zicerea unui insistent prezidențiabil, lansat la malul mării în campania prezidențială: ”Repetăm ca pe o rugăciune laică: Așa să ne ajute Dumnezeu!” și mai departe:”Cred cu conservatoare modestie și cu egală splendoare Dumnezeiască că deseori sînt invidios pe dumneavoastră (fiind la o întrunire a femeilor, n.n.). Regret că nu sînt femeie”. Știu că nu mă credeți, dar, parol, este originală. X Iată cum nu trebuie să fie înțeles patriotismul. Ne explică Andrei Pleșu: ”Ceea ce lipsește României este patriotismul, dar înțeles nu să răcnești, cu lacrimi în ochi: ”noi sîntem români”, nu să te îmbeți la chefuri de Crăciun și să-ți aduci aminte de Ștefan cel Mare, nu să vorbești despre țărișoară…”. Din nefericire pentru țară, mulți, prea mulți dintre români înțeleg doar atît, și,…se vede! X Dan C. Mihăilescu este unul dintre criticii mei preferați, dar nu pot să nu remarc prea marea prețiozitate, prea insistenta dorință de a epata, de a fi un Călinescu al televiziunii, un promotor unic al unei anumite literaturi, adică al aceleia care îi place lui. Cu siguranță, criticul are valoare. Cu siguranță, a fost acceptat, pe bună dreptate, într-un grup select din care face parte cel dinainte citat, și l-am numit pe Andrei Pleșu, apoi Gabriel Liiceanu, fermecătorul nonagenar Neagu Djuvara și mulți alții pentru care am un autentic respect. Dar, după cum putem, de fiecare dată, remarca, limbajul lor literar, chiar exprimarea publică dincolo de cadrul academic sînt simple, clare, directe, accesibile, metaforice, substanțiale, provocatoare, în esență, simple. Din păcate, Mihăilescu practică un altfel de limbaj. Dintr-un mai vechi articol al lui DCM, publicat în Dilema Veche, am spicuit: totul este de o domesticitate dezarmantă; febrilitate vacanțieră; eram apelpisiți și responsabili; pedanterie hipnotizantă; …cu o tenacitate reformatoare în chip divin sfidătoare față de întregul sistem otrăvit și iresponsabil; excesul general de lehamite și miserupism, de bombăneală, acreală disolutivă și postularea nimicniciei naționale etc, etc… X Nici o săptămînă fără nunta anului. După nunta Biancăi de săptămîna trecută, a urmat nunta Alessandrei Stoicescu, cea mai harnică femeie de televiziune din cîte am văzut, cea mai doritoare de carieră strălucitoare, cea mai atentă la detaliile fizionomice corectate, atît cît se poate, de excelenții machiori ai trustului Intact. Simultan, o altă nuntă a anului cu nași celebri: Andra și Măruță. Este vorba de nunta nefericitului
primar de sector, care-și arogă abuziv calitatea de politician, autonumit Piedone, în amintirea nemuritoarelor producții americano-italiene de acum 30-40 de ani, al căror erou principal, în rol de polițist, era un tip obez, prost de-a dreptul, necioplit, mitocan, tupeist, neșcolat, rău, obraznic, mîncător de orice și băutor înrăit. Ce l-a atras la el, încît amărîtul nostru i-a împrumutat numele? Poate …numai spiritul justițiar ce-l caracterizează pe al nostru în lupta cu mafia locală, cu interlopii, cu piețarii nefericiți din piețele sectorului. Deși dovedit că și-a obținut permisul de conducere ocolind, ca orice șmecher, calea legală, lumea l-a votat. Și o singură observație. Se pare că va trebui să-și schimbe, din nou, numele, pentru că a început să i se ofilească pîntecele, pînă acum identic cu al autenticului Piedone, cel de acum cîteva zeci de ani. X Un alt individ cocoțat în Parlament și care se crede politician. Iată o perlă a insului: ”A fost o exprimare (e vorba de o afirmație a premierului) relativ, poate, puțin mai dură”. Aferim, efendi! X Reprezentanții Grupului Bilderberg ne atrag atenția: ”Cînd se dedică în politică 90% din timp intrigilor și numai 10% administrației, atunci este o problemă”. Se pare că la noi sînt mai multe probleme! X Nu demult, la un concurs de mîncat cîrnați de Pleșcoi, origine atribuită în mod nedrept localității natale a unei prea celebre politiciene, un concurent, de fapt cîștigătorul, după ce a îngurgitat simultan patru cîrnați și pîinea aferentă, s-a sufocat și a decedat. Reporterul, marcat de momentul dramatic, a dat-o în bară: Medicii nu au putut să-l REDUCĂ la viață. Se poate să fi avut dreptate. Depinde ce viață a dus omul, pentru că, dacă altceva mai bun nu i s-a putut da/face, doar pentru a-l reduce la viață, poate nu se merita. Oricum, condoleanțe familiei! Credem că doar foamea îi putea îndemna pe amărîții oameni (cei mai mulți la vîrsta a doua și a treia) să fie concurenți la una din prea multele paranghelii puse la cale de primarii de peste tot, pentru a prădui banul public. X În țara noastră institutul care se ocupă de problema cutremurelor este cel de fizică a pămîntului. Spre rușinea întregii țări, de mai bine de două săptămîni, în satul Izvoarele au loc cutremure, fără să se afle pînă acum dacă sînt cauze naturale sau nu. Au fost aproape 200 pînă acum. Așa-zișii cercetători, cartiruiți pe banii statului la fața locului, nu au aflat încă nimic despre cauze. Cercetează în continuare. Și a urmat cutremurul din Vrancea din dimineața zilei de 6 octombrie, de 5,5 grade, resimțit și la noi. A fost și momentul în care am aflat de ce nu se știe nimic despre fenomenele de la Izvoarele. De unde am aflat? Tocmai din răspunsurile date presei de către directorul științific, Mircea Radulian. Iată ce a declarat pentru mass-media. Întrebat despre durata seismului, a răspuns științific: Depinde!, iar la întrebarea dacă au mai fost replici?, răspunsul a fost, din nou, doct: Replici N-A FOST! Iată de ce nu știm nimic despre cele peste 200 de cutremure!

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.