UEFA: Noile reguli pentru calificarea în cupele europene

Comitetul Executiv al UEFA s-a întruni, vineri, la Dubrovnik, unde a adoptat mai multe decizii referitoare la participarea în cupele europene, ce vor fi aplicate începând cu sezonul 2015-2016. Cea mai importantă modificare spune că echipele ce vor pierde finala Cupei nu se vor mai califica automat în Europa League, în cazul în care învingătoarea ar avea deja locul asigurat prin clasarea din campionat.

UEFA a modificat regulile pentru calificarea în cupele europeneIată decizii luate de Comitetul Executiv al UEFA:

– Echipele care vor pierde în finala Cupei nu se vor mai califica automat în Europa League, în cazul în care învingătoarea ar avea deja locul asigurat prin clasarea din campionat. Locul va fi acordat formației care va termina pe cel mai bun loc non-european în campionatul intern.

– Câștigătoarea Europa League va participa automat în grupele Champions League în viitorul sezon, indiferent de locul ocupat în întrecerea internă.

– Din sezonul viitor al cupelor europene vom vedea în Champions League, dar și în Europa League echipe din Gibraltar, noul membru UEFA.

– De asemenea, UEFA a modificat ziua disputării Supercupei Europei: se va juca marți la Cardiff, pe 12 august 2014 (se disputa vineri până în prezent).

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version