UN FOST ȘEF DE SERVICIU DIN M.A.I. VREA FUNCȚIA DE DIRECTOR AL ISOP, FĂCÂND UZ DE RELAȚIILE DIN MINISTER

Dumitru Dorobanţu

Ziarul Ultima Oră vă oferă spre lectură o sesizare trimisă  pe adresa redacţiei  de către persoane care şi-au dorit să păstreze anonimatul care atrage atenţia asupra unei situaţii anormale, consideră  autorii, întâlnită în cadrul ministerului coordonat până astăzi de către Radu Stroe.

Vă prezentăm textul sesizării cu precizarea că echipa Ultima Oră nu a intervenit sub nicio formă asupra acestuia:

„Dumitru Dorobanțu, fost șef de club artistic în perioada comunistă și șef de intendență după 1989 într-o unitate militară din București, vrea să devină director al Institutului de Studii pentru Ordine Publică (ISOP) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Cu sprijinul actualului ministru în funcție, Radu Stroe, al cărui nepot locuiește în același imobil cu acesta, și al șefului Direcției Generale Management Resurse Umane din MAI, Ion Burciu (și acesta vecin de scară cu cei doi), Dorobanțu s-a înscris în concursul de titularizare pentru post, deși nu are pregătirea profesională și nici competențele necesare. Abuzând de relațiile sale și afișând permanent o atitudine conflictuală la locul de muncă, a făcut ca ceilalți candidați, cu aptitudini și experiență pentru funcția de director al ISOP, să renunțe să mai participe la acest concurs.

Dovada cea mai concludentă a celor scrise mai sus este chiar CV-ul acestuia, pe care vi l-am atașat și care este disponibil pe site-ul ISOP – http://isop.mai.gov.ro/, secțiunea Echipa managerială – http://isop.mai.gov.ro/Echipa%20manageriala.htm. Din acesta am extras câteva pasaje relevante:

  • 1988-1995 – șef club artistic.
  • 1995-2009 – șef birou II, responsabil cu asigurarea echipării și hrănirii efectivelor de cadre și cursanți, cu dotarea spațiilor de cazare cu lenjerie, accesorii de pat și articole de cazarmament și cu igienizarea acestora și cu aprovizionare cu bunuri materiale necesare procesului de învățământ.
  • În 2009, din noiembrie până în decembrie, este împuternicit director adjunct pentru logistică.
  • Între 2009 și 2013 ocupă funcția de director adjunct pentru logistică.
  • În 2013 este numit director împuternicit al ISOP.

Fără a avea niciun moment intenția de a fi tendențioși, ci doar de a contura și mai bine caracterul celui ce se visează director al unei respectabile instituții din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Dumitru Dorobanțu este cunoscut în rândul colectivului unității militare pentru excesele sale de putere, indiferent de poziția pe care a deținut-o. Câte lenjerii și câte oale cu mâncare a dus acesta acasă de-a lungul anilor, probabil că nici el nu mai știe.

Stimați jurnaliști, acest mesaj are rolul de a trage un semnal de alarmă cu privire la modul în care anumite poziții cheie sunt atribuite în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, și, totodată, de a semnala felul în care persoane incompetente ajung să le ocupe. Din motive lesne de înțeles (abuzul de funcție și de relații al directorului împuternicit), nu putem semna acest email cu numele real al celor care au contribuit la redactarea lui. Însă ne bazăm pe calitățile dumneavoastră de jurnaliști de investigație să aduceți în atenția opiniei publice acest caz fără precedent în istoria unității noastre.

Institutului de Studii pentru Ordine Publică se află pe Șoseaua Olteniței, nr. 158-160, în sectorul 4, din București. Telefon: 021 332 48 67, fax 021 332 38 55, email isop@mai.gov.ro.”

CV Dorobantu Dumitru

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.