Un grad prea ridicat de arsenic în berea germană

Unele sortimente de bere germană conţin un grad prea ridicat de arsenic, potrivit unor cercetători de la Universitatea Tehnică din Munchen, citaţi de Science Daily.

O echipă de experţi a analizat 140 de sortimente de bere germană în cadrul unei monitorizări ce a vizat testarea licorii amărui pentru metale grele, cum ar fi arsenic şi plumb, precum şi cu privire la toxinele naturale.

Potrivit normelor OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), nivelul admisibil de arsenic este de 10 micrograme, dar unele sortimente de bere germana au depăşit această cifră, potrivit Science Daily.

‘Când nivelul de arsenic din bere este mai mare decât în apa utilizata la fabricarea berii, acest exces trebuie să provină din alte surse’, spune unul din autorii studiului Mehmet Coelhan. ”Pentru noi a fost un mister, aşa că am verificat toate ingredientele, inclusiv malţul şi hameiul utilizate în industria berii’, adaugă expertul.

În consecinţă, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că excesul de această substanţă intră în compoziţia berii din filtrul cu kiselgur, care este utilizat tradiţional pentru eliminarea particulelor de drojdie şi hamei din băutură, obţinându-se astfel un lichid clar şi limpede.

Testele au arătat că unele mostre de kiselgur conţineau arsenic, dar nivelul acestuia era doar uşor crescut astfel încât nu există un pericol real de intoxicaţie a consumatorilor, susţin experţii.

Financiarul.ro

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version