Un simplu amănunt din vremea excursiei Elenei Udrea în Costa Rica…

Cora Muntean, colega noastră de breaslă ale cărei articole le citesc și le apreciez în mod deosebit, a publicat un inspirat comentariu a cărui idee este exprimată încă din titlu: „Elena Udrea a scăpat de dosarul Microsoft pe mâna PSD”.

Fiind vorba despre modul (aparent surprinzător!) în care modificările aduse Codului Penal, la inițiativa PSD, în perioada când la butoanele de comandă ale partidului se afla Liviu Dragnea, au ajutat-o pe fosta ministră a Turismului să scape de belele în foarte stufosul dosar Microsoft.

Las, însă, cititorului plăcerea de a merge direct la textul Corei Muntean și, în schimb, îmi permit să aduc în atenție o anumită informație care, la vremea difuzării ei, în vara anului 2018, a făcut niscai valuri în mass media carpato-pontico-dâmbovițeană.

După care, încet dar sigur, s-a pierdut în uitare. Sau, mă rog, a fost pierdută din vedere! Nimic de mirare veți spune, prea bine știută fiind maxima lui Andre Gide: „Numesc jurnalism tot ceea ce mă va interesa mâine mai puțin decât azi”.

Cu toate acestea, deși nu sunt partizan și practicant al scenaritei, îmi permit să readuc în actualitate, această informație. Informație despre care cutez să cred că nu poate fi dată uitării în mod definitiv și irevocabil. De aceea, vă rog să o citiți și poate că îmi veți da și dreptate.

Așadar, prin februarie 2018, Elena Udrea reușește să evadeze din România și ajunge în Costa Rica! Asta după ce, pe 17 februarie 2015, justiția română decisese că, Elena Udrea, care a fost reținută cu o săptămână înainte, poate să fie cercetată în condițiile arestului la domiciliu.

Că în acest exotic peisaj unde noi, muritorii de rând,  nici nu visăm să călcăm vreodată, Elena Udrea s-a aflat alături de Alina Bica, ea însăși un personaj-cheie în anumite structuri de putere ale regimului politic și juridic al lui Traian Băsescu, asta nu este, desigur, decât o simplă coincidență.

Ei, și acum, apare surpriza! La un moment dat, Elena Udrea primește, în celulă, vizita unor agenți FBI. Super-profesioniști ai meseriei despre care anumite canale mass media, care pretindeau că dețin informația din surse de maximă încredere, spuneau că ar fi căutat un telefon al distinsei întemnițate.

Telefon în memoria căruia, presupun și eu, s-ar fi putut afla anumite date demne de un extrem de mare interes. Nu avem noi, muritorii de rând, de unde să știm cum și-a onorat distinsa doamnă calitatea de gazdă, fiindcă știrile despre acest eveniment au omis subiectul.

În schimb, în ceea ce privește motivația descinderii prestigioșilor vizitatori, aceleași surse au menționat că „ar fi vorba despre o colaborare, propunere care a venit din partea FBI pentru a afla unde au dispărut 200 mii de dolari veniți prin fonduri ale CIA”.

Aceasta este informația pe care am găsit-o dând căutare pe Google, dar, spre sincerul meu regret, nu am reușit să mai aflu și alte date lămuritoare privind acest incendiar subiect. Așa că vă rog să nu îmi cereți să mă hazardez în cine știe ce speculații despre motivele totalei treceri în rezervă a informației despre vizitarea distinsei doamne de către super-profesioniștii agenți ai FBI, fiindcă, pe parola mea de onoare, mai mult decât v-am spus chiar că nu știu!

A da, să nu uit, că, după trei luni de arest, Elena Udrea a fost eliberată, pentru ca, parcă prin iulie 2019, domnia sa să părăsească splendidele meleaguri din Costa Rica și, ceva mai târziu, să revină pe plaiurile țării natale.

Aceasta era, prin urmare, informația pe care am dorit să v-o readuc în atenție. Informație care, după câte am putut constata, nu a fost infirmată nici pe canale oficiale și nici de către distinsa doamnă Elena Udrea, persoana direct vizată.

Motiv pentru care am dorit să o supun interesului publicului cititor al acestei pagini. Dar, atenția mărită!, pentru că, așa cum v-am prevenit anterior, nu sunt un practicant al scenaritei, refuz în mod categoric să fac orice alte speculații și, mai ales, a oricărei încercări de stabili un alt raport între evenimentul petrecut într-o celulă dintr-o închisoare din Costa Rica și soluționarea de către instanțele românești a dosarelor în care doamna Elena Udrea este vizată, decât cel de succesiune strict cronologică.

Șerban CIONOFF

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.