Ungaria surprinde din nou lumea financiară

După ce a şocat întreaga lume financiară acum câţiva ani prin naţionalizarea fondurilor private de pensii, guvernul Ungariei discută tot mai aprins de o altă măsură-şoc, prin care vrea să vină în sprijinul cetăţenilor împrumutaţi în franci elveţieni şi euro, relatează pesurse.ro.

Dacă acum doi ani se vorbea de o rată preferenţială pentru datornicii în valută pentru care diferenţa să fie acoperită temporar de la bugetul de stat, în prezent guvernanţii maghiari vor să oblige băncile să înghită toată deprecierea forintului, mai exact să se convertească în forinţi toate creditele ipotecare în valută , iar băncile să încaseze ratele la un curs de conversie cu 26% mai mic pentru creditele în franci elveţieni şi cu peste 13% mai mic la creditele în euro.

Discuţiile din ultima vreme privind pasarea acestor pierderi masive către băncile din Ungaria a condus la deprecierea accentuată a forintului, cu 1,7% în doar o săptămână. Reacţia din piaţa valutară i-a făcut astfel pe oficialii maghiari să revină asupra intenţiei lor de a obliga băncile să suporte toată deprecierea forintului din ultimii ani. Potrivit ministrului Economiei, Mihaly Varga, conversia în forinţi a creditelor ipotecare în valută nu este singura opţiune a guvernului de la Budapesta.

Comentând datele care arată că în ultima săptămână forintul s-a depreciat în urma dezbaterilor privind conversia împrumuturilor în forinţi, ministrul Economiei şi-a exprimat speranţa că va fi doar un fenomen temporar.

Continuarea materialului

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version