ACTUALITATE POLITICĂ EXTERNĂ 

Ungaria va continua politica antiimigrație

Ungaria trebuie să continue politica antiimigraţie deoarece „ungurii pot fi înlocuiţi doar de unguri”, a declarat premierul ungar Viktor Orban, în cadrul celei de-a 9-a sesiuni plenare a Consiliului diasporei maghiare, relatează MTI.

O ţară afectată de declinul populaţiei nu trebuie să-şi facă iluzii că poate rezolva problemele demografice fără să depună vreun efort”, a subliniat  Orban, asigurând că guvernul ungar va continua lupta împotriva migraţiei întrucât este vorba de un fenomen global „care se va menţine”.

Premierul ungar a mai explicat că, deşi susţinătorii migraţiei i-au acuzat pe unguri că au „inima de piatră„, de fapt ungurii sunt dispuşi să ajute.

Ajutorul trebuie acordat acolo unde sunt problemele în loc să fie aduse problemele aici„, a punctat Orban. El a dat ca exemplu Irakul, Siria, Iordania, Liban, Nigeria şi Etiopia între regiunile afectate de migraţie cărora Ungaria le-a oferit asistenţă.

Viktor Orban a evocat de asemenea, în cadrul reuniunii, necesitatea unei armate puternice, afirmând că NATO, împreună cu o forţă militară naţională puternică, pot crea securitate şi că până în 2026 Armata Ungariei va putea garanta securitatea ţării chiar şi fără Alianţa nord-atlantică, în cazul unui conflict regional.

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version