Unic în Europa – Coiful celtic de la Ciumești, un artefact senzațional, descoperit întâmplător

O descoperire arheologică întâmplătoare, neobișnuită, dar în același timp senzațională și unică în întreaga Europă, aflată în patrimoniul Muzeului Național de Istorie din București, coiful celtic descoperit la Ciumești, în județul Satu Mare, a pus România pe harta teritoriilor călcate în Epoca Fierului de temuții mercenari războinici albi cu pletele aurii, celții.

Coiful a fost descoperit întâmplător, în 10 august 1961, în timpul unor lucrări de construire a unei ferme de stat. Atunci au ieșit la lumină, pe lângă coif, două cnemide de bronz, un vârf de lance și o cămașă de zale de fier. Întrucât acestea erau depuse într-o groapă rotundă, arheologii au dedus că este vorba despre o depunere ritualică, astfel că au continuat cercetările iar în anii următori au descoperit 32 de morminte.

Fără îndoială, coiful celtic de la Ciumești este cel mai senzațional artefact din lumea celților. El este unic în întreaga lume a celților din Europa, nu există niciun alt coif descoperit pe teritoriul continentului nostru. Avem doar o reprezentare a lui, pe un vas ritualic de la Gundestrup din Danemarca, care este exact ca și coiful găsit în mormântul funerar de la Ciumești.

Este un artefact din sec IV î.Hr., a fost descoperit întâmplător, în timp ce se săpa fundația unui grajd, dar apoi arheologii au descoperit un adevărat cimitir celtic.

Prezența acestui coif pe teritoriul României atestă faptul că civilizația celților a fost foarte dezvoltată, societatea lor era foarte dezvoltată și ei probabil că trăiau aici într-un fel de comuniune cu dacii, pentru că se aflau în același areal„, a declarat directorul Muzeului Județean Satu Mare, Felician Pop.

Coiful a reprezentat un obiecte nemaiîntâlnit pentru acele vremuri. Detaliile arată că artizanul care l-a realizat era unul cu adevărat priceput. Pe lângă faptul că avea rolul de a arăta importanța căpeteniei, coiful avea rolul și de a intimida adversarii.

Execuția coifului este într-adevăr spectaculoasă, el a fost folosit în foarte multe filme și nu românești. El reprezintă un vultur cu aripile metalice întinse, care, când călărețul se îndrepta spre inamicul lui, intrau în vibrație și produceau un sunet prin care celții credeau că bagă spaima în adversar.

Or, apariția unui călăreț cu un coif uriaș, deasupra căruia se află un vultur cu aripile deschise, desigur atesta înaltul grad pe care îl avea acea căpetenie militară, dar în același timp, avea și un scop de a intimida adversarul. Cu toate săpăturile care s-au făcut în lumea celților, care se întinde de aici și chiar până în Irlanda, nu a mai fost descoperit niciun fel de artefact, astfel că acest coif de la Ciumești rămâne singurul de acest gen descoperit în întreaga Europă„, a mai spus Felician Pop.

Potrivit acestuia, coiful a aparținut cu siguranță unei căpetenii celtice, deși nu există dovezi scrise.

Sigur aparținea unei căpetenii celtice, nu există niciun fel de izvoare scrise în acest sens, știm doar faptul că în acea perioadă, celții, care erau și mercenari, erau în războaie prin Grecia, astfel că circulația în secolul IV î.Hr. era destul de intensă. Străbăteau distanțe enorme acești mercenari, care se puneau în slujba unui rege sau altuia, dar civilizația celților, atât de spectaculoasă și misterioasă, să nu uităm că celții nu cunoșteau scrisul, poate fi reconstituită doar prin artefactele care au rămas în mormintele princiare ale marilor căpetenii. Sunt singurele izvoare care vorbesc despre o civilizație puternică, dar demult dispărută„, a adăugat Felician Pop.

Nelăsând urme scrise, în ziua de astăzi, celții sunt cunoscuți doar prin ce scriau alte popoare despre ei. Erau catalogați drept un neam de războinici, iute la mânie, războinici de culoare albă, cu plete aurii. Deocamdată, arheologii nu au reușit să descopere cui a aparținut acest coif unic în Europa, dar este cert că a fost o căpetenie foarte importantă pentru vremurile sale, din moment ce după arderea sa, aparținătorii i-au așezat în mormânt cele mai importante lucruri pentru a se folosi de ele și în lumea cealaltă.

Coiful a ajuns inițial la Muzeul din Baia Mare iar după ce arheologii au studiat și au înțeles ce reprezintă de fapt această descoperire pentru întreaga epocă a fierului, dar mai ales pentru celți, a fost depozitat la Muzeul Național de Istorie din București, în condiții de siguranță deosebite.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.