USL trăiește periculos (I) – C.F. POPESCU
Pericolul nu provine din partea opoziției parlamentare decimată, incoerentă și non etică, dar zgomotoasă și adepta loviturilor sub centură într-un registru demagogic și logic mai mult decât penibil. Pericolul nu provine nici din marile zăcăminte de răutate, de obstrucționare, de dușmănie viscerală ale căror cauze ne scapă, zăcăminte depozitate în hrubele actuale ale Dealului Cotrocenilor.
Pericolul provine din incapacitatea sau din lipsa dorinței USL de a acționa coerent, de a face ceva cât de cât util. Pericolul provine din aceea că USL pare lipsit de capacitate organizatorică și de viziune. Este adevărat, de aproape doi ani, USL adună cioburile și țăndările lăsate în urmă de PDL și încă mai are de măturat.
Concomitent însă, o serie întreagă de acțiuni ar fi trebuit asumate. O serie întreagă de drumuri ar fi trebuit deschise.
Să fim clari, ca să nu se spună că nu am atras atenția.
USL se află acum în situația în care s-a aflat Ceaușescu, atunci când a anunțat triumfalist că România și-a plătit toate datoriile ba mai mult, are de încasat miliarde de dolari.
Toată suflarea a așteptat atunci o îmbunătățire a vieții. Urmarea? Frig în case și în orice instituție (domnul Ponta nu a văzut, căci este prea tânăr, l-a ferit Dumnezeu, cum copii de 7 ani și toți copiii stăteau la ore și în bănci 4 ore pe zi, cu paltoanele, cu căciulile și scriau cu mănușile în mâini), curent electric întrerupt de la 10 ore pe zi în sus, benzină raționalizată, alimentație raționalizată sub denumirea așa zicând științifică” alimentație rațională”, când oamenii se așezau la cozi, pe viscol, pe ger, pe ploaie sau pe ceață, de la orele 3 dimineața pentru un litru de lapte și când o persoană avea dreptul la un pachet de unt pe lună, la circa 6 ouă pe lună, la circa 500 de grame de salamuri pe lună și la o pâine pe zi.
Ei bine, în acest moment, USL se află în fața unor așteptări, schimbând ce este de schimbat, similare. Așteptări care se referă în primul rând, la clarificarea morală și etică a vieții sociale, la despărțirea albului de negru, a vinovăției de nevinovăție. Adevărații vinovați de prăbușirea economiei să plătească, adevărații vinovați de înaltă trădare să plătească, sumele uriașe furate de la începuturi până azi să fie returnate acolo unde le este locul etc. Societatea așteaptă să i se ofere satisfacție și toate aceste bunuri care îi aparțin. Așteaptă să se știe apărată și să simtă că trăiește într-o normalitate la care are dreptul.
Problema noastră nu este aceea că USL, trăind periculos și inconștient, ar putea, la un moment dat, să dispară fie pe căi parlamentare, fie prin revoltă populară (vezi, prin comparație, situația din Ucraina). Problema noastră este că, în definitiv, țara aceasta va avea în continuare decalaje în plus de recuperat pe lângă acelea deja existente, pe care nu le merită. Țara nu va dispărea, odată cu USL, cum nu a dispărut în situații infinit mai critice decât aceasta.
Există o lege (161/2003), amendată în anul 2004, actualizată în data de 28.05.2007,” privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei”, mai simplu spus, legea care reglementează conflictul de interese, o lege care este neimplementată, pur și simplu. Nu mai spunem că această lege a venit foarte târziu, prea târziu.
Aceasta este o lege pur și simplu neoperațională, este un praf în ochi revoltător, câtă vreme principala ei victimă este un Mircea Diaconu, parlamentar și director de teatru (plătit în această ultimă calitate de Primăria Capitalei penibil, conform legilor în vigoare penibile și ele) și nu sunt marile averi nejustificate, marile tunuri, marile șmenuri, marile licitații trucate care s-au derulat frenetic, încă din anul 1990.
Să ne gândim puțin. Cum se poate explica cash-flow-ul unor bugetari (autorități locale, parlament, ministere, lideri de sindicate) care, de regulă își declară averea X (deja uriașă) în momentul intrării în funcție și, la proxima actualizare, ea este X + infinit? – Câtă vreme legile îi obligă să semneze angajamente conform cărora nu se implică în afaceri și nu au alte venituri decât acelea pe care noi, contribuabilii, le suportăm pe timpul mandatelor Domniilor-lor?
Mister adânc! Și ANI și Fiscul și Parlamentul și parchetele tac, ridică din umeri cu o mirare nevinovată. Nu văd, nu aud. De ce tac și nu aud? Răspunsul este unul singur. Vedeți șerpăria transpartinică invocată în textul precedent. Șerpărie, ale cărei existență și dezvoltare sunt favorizate, desigur, de lacunele legislative. Pe care tot ea, șerpăria, le cultivă, le generează și le controlează.
Ei bine, această mascaradă trebuie să înceteze! Nu mai este demult amuzant, admiţând că a fost vreodată!
Vom pune în fața USL cea mai înaltă ștachetă.
Cu mai mulți ani în urmă, într-un discurs rostit în fața Comunității Europene, Margaret Thatcher a pronunțat la un moment dat, acest aforism:” Utopia never comes, because we know we should not like it if it did”. (Utopia nu se realizează niciodată, pentru că știm că nu ne-ar plăcea dacă ea s-ar realiza).
Are USL tăria politică, morală și vizionară să contrazică prin fapte această aserțiune?
Ultimul mai bine de un an de așa-zisă activitate parlamentară dezlânată, care a început cu luni bune pierdute pentru rezolvarea cazărilor aleșilor neamului, care nu s-a materializat în nici o lege care să îmbunătățească măcar, dacă nu să însănătoșească climatul haotic în care bâjbâim, ne-ar spune că USL este încă o așteptare înșelată, după atâtea altele.
USL chiar nu simte că aerul devine irespirabil? Are USL (mai ales PNL) tăria să introducă o lege similară cu aceea pe care a introdus-o recent președintele Franței, François Hollande (este drept, socialist)? Să supraimpoziteze marile averi, nu cu 75% ca în Franța, măcar cu 40%? Ce am avea de pierdut? Un Gérard Depardieu s-a mutat în Rusia cu tam-tam din cauza aceasta. Și dacă un Videanu, un Boureanu, un Berceanu, un Blaga, o Elena Udrea și alții ca aceștia, dar aciuiați în USL, toți regii asfaltului inexistent și mulți alții pe care nici măcar nu îi știm, s-ar duce în Rusia sau în Dubai sau chiar și la Miami sau la Acapulco, ce ar pierde acest popor? Răspunsul este că, pur și simplu, acest popor ar avea de câştigat. Să se ducă! Dar cineva să îi oblige să înapoieze câți bani nu li se cuvin, trezoreriei.
Din acest loc geometric al echității sociale începe totul.
Apoi, cineva trebuie să supravegheze desfășurarea corectă a jocului. Acest supraveghetor este coloana vertebrală a unui stat de drept. Este vorba, desigur, despre DOMNIA LEGII.
Pentru ca o serie întreagă de gingășii să fie protejate, vom proceda analitic. Avem mai întâi, redactarea corectă a legilor. Avem apoi, implementarea lor corectă în viața reală. Mai avem și organizarea structurilor care veghează la respectarea legii și care construiesc acuzarea. Așa-numitele instituții de forță (legitimă) ale societății. Apoi, avem organizarea procesului. Organizare supraetajată, care face ca un proces mai complex să dureze de la 7 ani încolo, cu cheltuieli publice uriașe. În toate aceste etaje, avem proceduri, fisuri, tergiversări și incongruențe, adică cel puțin două interpretări ale aceluiași dosar (ca să ne exprimăm clar, interpretări opuse: de la achitare, se ajunge la etajul următor, la condamnare).
Ce înseamnă asta? Nu sunt aceleași probe? Dacă aceleași probe pot fi interpretate în chipuri opuse, prin deducție, singura cauză este redactarea confuză a textului de lege.
În plus. Se pare că este nevoie să reamintim că sistemul justiției, de la intrare (redactarea legilor) până la sentința finală, este un sistem complex pe care societatea l-a creat și îl suportă financiar, pentru ca ea, societatea, să fie apărată, pentru ca ea, societatea să fie convinsă că trăiește într-un climat de corectitudine. Așadar, dacă în locul reacțiilor ulcerate când sunt adresate întrebări și când sunt cerute explicații ar apărea comunicarea onestă cu societatea, ne-am apropia de normalitate.
Și dacă în tot traseul pe care l-am schițat în mod simplificator mai sus, apar incoerențe, îndoieli, trebuie remarcat că USL (este drept, timorat de o propagandă agresivă referitoare la” confiscarea justiției”) nu a îndrăznit nimic și deci nu a făcut nimic. Ba chiar, dimpotrivă. De ce, oare?