Veto-ul Austriei și replica zdrobitoare a ghiocelului sfios

Așadar, fuse și se duse! Mă refer la intens mediatizata și la fel de intens controversata vizită a ministrului austriac de Interne, Gerhard Karner. Vizită care s-a încheiat cu un rezultat ce a confirmat întru-totul nivelul moderat al așteptărilor. Și atunci de unde și până unde acele „mici semne de primăvară” pe care le prevestea ambasadorul Emil Hurezeanu? Prognoză de un optimism moderat, recunosc, dar la care domnia sa putea să renunțe după ce luase cunoștință de raportul ministrului Gerhard Karner dat publicității fix cu o zi înaintea vizitei. Document oficial în care- nu chiar printre altele!- se menționa că 52% dintre traficanții de persoane depistați anul trecut în Austria erau români…

„Nu pot să vă ofer astăzi o dată când vom vota aderarea României la Spațiul Schengen”, acesta este, de fapt, adevăratul și foarte sincerul mesaj pe care Gerhard Karner a avut să ni-l transmită, de fapt nouă românilor, în discuțiile cu ministrul Lucian Bode. De aici și inevitabila întrebare: și atunci de ce a mai fost nevoie de încă o nouă invitare a domniei sale la București? De parcă nu existau indicii clare că artizanul și promotorul veto-ului dat aderării României la Spațiul Schengen la reuniunea Consiliului JAI din decembrie 2022 rămâne neclintit și neîndurat pe poziția sa.

Din păcate, nu este vorba despre o surpriză, fiindcă, mai ales în ultimii ani, nu este pentru prima oară când suntem puși în fața unui fapt împlinit de către anumite oficialități din lumea bună a democrațiilor consolidate. Interlocutori pentru care dialogul, fie el și diplomatic, este doar o suită de monologuri paralele. Situație în care partea română lasă capul în jos, tace și încasează, după care se uită în altă parte. Să nu fi fost avertizați oficialii noștri cu ce fel de interlocutori vor avea de-a face, așa încât să își pregătească, din vreme, replicile la asemenea situații jenante în care vor să îi pună asemenea interlocutori?

La urma-urmelor, de ce m-aș mai mira, dacă însuși șeful diplomației române, Bogdan Aurescu, a fost pur și simplu umilit de ziaristul Stephan Sackur de la BBC și care într-un (chipurile!) interviu l-a admonestat cu un inimaginabil tupeu pentru că țara noastră îndrăznește să ceară respectarea drepturilor românilor din Ucraina sau pentru că aduce în discuție unele aspecte neplăcute privind operațiunile pe care Ucraina le derulează pe canalul Bâstroe? Atitudine față de care ar fi meritat ca domnul ministru să fi replicat atrăgându-i atenția impertinentului gazetar că depășește într-un mod absolut intolerabil măsura. Urmând ca, dacă mitocanul de pe malurile Tamisei nu își schimba comportamentul, domnul ministru Bogdan Aurescu să aleagă între două variante: a) să continue discuția și să răspundă ziaristului de la BBC în aceeași manieră în care discută acesta sau b) să pună punct discuției și să părăsească imediat studioul.În prima variantă, Bogdan Aurescu putea să îl întrebe pe Stephan Sackur: „păi, dacă Marea Britanie este un atât de fervent susținător al protecției necondiționate pe care Uniunea Europeană o acordă Ucrainei și nu admite nici un reproș adresat regimului de la Kiev, oricât de întemeiat ar fi acesta, atunci ce rost a mai avut Brexit-ul? Iar, în a doua variantă, să îi spună de la obraz ziaristului că nu acceptă să continue discuția pe un asemenea ton lipsit de elementar respect pentru el și pentru țara sa, așa că încheiem aici interviul. Pot exista, desigur, și obiecții față de o asemenea abordare.

De pildă, în primul caz, se va spune că acesta nu pot fi limbajul, respectiv atitudinea unui diplomat de rangul domnului Bogdan Aurescu; obiecție la care răspund că nici acelea nu ar putea fi limbajul, respectiv atitudinea unui jurnalist față de un diplomat de rangul domnului ministru. Eventual, citând zicala „Ce ție nu îți place altuia nu-i face!”. Cât privește rezervele față de cea de a doua variantă de răspuns, potrivit căreia ministrul de externe al României putea să părăsească studioul BBC, respingând, în acest fel, răstălmăcirilor tendențioase ale jurnalistului, nu pot să nu îmi aduc aminte că, în 1969, la o Consfătuire a partidelor comuniste și muncitorești, delegația română a părăsit pur și simplu sala după ce șeful delegației siriene a criticat Partidul Comunist Român, de fapt țara noastră, pentru că s-au împotrivit invaziei trupelor celor cinci state membre ale Tratatului de la Varșovia care a înăbușit în sânge Primăvara de la Praga. Replica finală fiind: „Noi suntem creștini, dar, dacă am fost pălmuiți pe un obraz, nu vrem să întoarcem și celălalt obraz!”.

Știu că mi se va atrage atenția că este vorba despre un incident petrecut într-o epocă definitiv apusă, dar răspund că, din moment ce o asemenea ripostă a fost posibil să fie dată într-o reuniune a partidelor din lagărul socialist, nu există nici-un motiv pentru a nu o da într-o discuție publică purtată la o prestigioasă televiziune care și-a făcut un binemeritat prestigiu prin promovarea și apărarea dreptul la opinie și a liberului dialog de idei.

Eram gata să pun punct aici notaților de față, dar, recapitulând agenda politică a zilei, constat că domnul ministru Gerhard Karner nu a discutat, astăzi, decât cu omologul său, Lucian Bode. Deci, nema o vizită, măcar de curtoazie, la ministerul de externe sau o discuție cu șeful executivului de la București. Cât privește o vizită la Palatul Cotroceni, asta chiar că nu era cazul, domnul chiriaș fiind pe drum spre casă după un nou raid de lux, de data asta prin trei foarte frumoase țări din America latină. De ce nu a avut distinsul oaspete austriac dorința de a discuta, la ministerul de externe și/sau la Palatul Victoria și a aduce argumente convingătoare în favoarea deciziei care pune punct, pentru o perioadă nedeterminată, aspirației legitime a României de a adera la Spațiul Schengen sau dacă așa au stabilit gazdele că trebuie să arate programul vizitei, asta nu avem cum să știm. Știm, însă, că, măcar până la ora când definitivez aceste rânduri, de la Ministerul Afacerilor Externe nu avem o reacție față de noul NU al Austriei. Un NU categoric și care, oricât de abil ar fi drapat sub faldurile unor promisiuni străpezite care vor să parăgentile, tot NU rămâne!

Așa după cum tăcerea (diplomatică?) de la instituția din Aleea Alexandru nr.31 nu este decât un nou și îngrijorător semnal că tot „politica ghiocelului sfios” face și desface treaba la vârfurile diplomației și ale politicii externe de la București. O politică ale cărei butoane de comandă îmi este din ce în ce mai greu să spun că se află în capitala scumpei noastre patrii.

Șerban Cionoff

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.