Viața și fericirea noastră (69)
Iată-ne din nou împreună la început de săptămână, după un week-end plin de soare, distracție și momente deosebite. Prin urmare, te-aș ruga să continuăm dialogul despre viața și fericirea noastră.
Tati, spune-mi de ce trebuie să ne ferim de oamenii răi?
Păi, Rebecca, orice ființă umană ar trebui să se ferească de tot ce este rău pe lumea asta, cu atât mai mult de oamenii răi, pentru că ei sunt în stare să-ți rănească sufletul, să-ți aducă suferință și neliniște în viață.
Cu toate acestea, să știi că și de la acești oameni răi poți învăța ceva bun: în primul rând să nu fii ca ei și, în aldoilea rând, să nu faci ce fac ei!
Dar dacă, totuși, te confrunți cu situații de acest gen, eu te sfătuiesc să nu te cobori niciodată la nivelul celor care intenționat te-ar critica nu cu buna intenție de a corecta ceva din comportamentul tău, ci doar pentru că te invidiază, nu te plac, ba chiar te mai și urăsc. De aceea este de preferat să ai liniște în minte și în suflet, nicidecum ură, așa cum fac ei.
De ce se spune, tati, că suferința schimbă omul?
Să știi, fata mea, că de regulă suferința îți închide sufletul pentru un timp, și poate te macină și te face să ai regrete, dar să știi ceva, tot ea, suferința bat-o vina, îți va deschide ochii pentru totdeauna cu ce ai de făcut în viața ta.!
De ce, tată, de multe ori oamenii se îndepărtează unii de alții?
Draga mea, să știi că fără un motiv serios oamenii nu se despart și nu se îndepărtează unii de alții. Dacă la un moment dat încerci să îi ignori, atitudinea ta este motivată de faptul că, de-a lungul timpului, nu au știut să aprecieze încrederea pe care tu le-ai oferit-o.
În viață nu există oameni fără defecte, fata mea. Să știi că toți greșim mai mult sau mai puțin, nimeni nu este perfect în lumea asta, însă Rebecca, puțini sunt cei care găsesc curajul să spună: iartă-mă, că am greșit, că vorba aia, și eu sunt om!
Tu trebuie să știi că, atunci când simți că nu ești respectată și prețuită, întoarce spatele și mergi mai departe.
Se spune, tati, că bine faci, bine găsești, că dacă oferi dragoste, o vei primi înzecit. Așa este?
În teorie principiul este bun și adevărat, însă este mai bine, dacă vrei să nu-ți rănești sufletul, să nu te aștepți ca de fiecare dată să primești tot ceea ce oferi, pentru că nu toți oamenii au o inimă ca a ta. Ai să contați, în timp, că o să-ți placă doar oamenii care vor rămâne lângă tine. Să știi că vei avea cea mai liniștită viață abia atunci când vei începe să te doară în cot și nici acolo de părerea lumii față de tine, cum spune românul! Eu de multe ori fac lucrul acesta, fata mea.
Să știi că fericirea o poți trăi oriunde în lume, dar să nu uiți că nu o poți face alături de oricine!
Draga mea, să știi că în viața ta vei întâlni și oameni răi, care vor încerca să-ți taie aripile de teamă că ai putea zbura mai sus decât ei.
Este adevărat, tată, că atunci când se închide o ușă, o alta se deschide?
Da, fata mea, perfect adevărat, așa este, doar că trebuie să știi că mulți oameni se uită atât de disperați la ușa închisă, că nu o mai văd pe cea care s-a deschis. În concluzie, trebuie să ignori total ușa închisă, să privești atent și să te îndrepți repede către noua ușa care s-a deschis pentru tine.
De ce este nevoie, dragă tată, ca să avem o bună sănătate mentală?
Dacă vrei să duci o existență liniștită Rebecca, trebuie să discerni și să apreciezi cine dintre cei care gravitează în jurul tău merită păstrat, cine merită o explicație sau un răspuns și, desigur, care sunt cei care nu merită absolut nimic.
Există însă, fata tatii, două feluri de sănătate mentală: una când avem nevoie de odihnă, de somn, și alta când ne dorim un răgaz de meditație și liniște în singurătate, alături doar de propriul EU! (va urma)
Lord Sir Florentin SCALEȚCHI
Prof.univ.dr.