Voiculescu: Salut decizia DNA de a mă invita astăzi

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, „salută” într-o postare pe blogul său faptul că DNA l-a invitat la discuţii despre cazul RCS&RDS şi susţine că este „o anchetă dirijată”.

„Salut decizia DNA de a mă invita astăzi, în sfârşit, la discuţii despre cazul RCS&RDS. După două suspendări şi o demitere, era şi cazul să fiu chemat la DNA. (…) Dacă citiţi integral înregistrările din dosar, veţi vedea cum reprezentantul RCS&RDS, având asupra sa tehnică de înregistrare, a insistat constant pentru a determina implicarea mea în acest caz. ‘Dar Voiculescu ştie? Voiculescu ce zice?’ întreba insistent acel domn. Dacă aceste întrebări erau determinate sau sugerate de procurori, este evident că avem de-a face cu o anchetă dirijată, adică o infracţiune comisă de cei care dirijează ancheta. Va trebui să lămurim acest aspect”, a scris Voiculescu într-o postare pe blogul său.

Voiculescu precizează că nu este vorba despre „nicio faptă penală”.

„Aşa cum m-am obişnuit, sunt chemat într-un caz în care nu există nicio faptă penală. (După cum ştiţi, în procesul ICA-Telepatia, din lipsă totală de probe, sunt acuzat, negru pe alb, de ‘influenţe telepatice’. Puteţi verifica în rechizitoriul din dosarul ICA-Telepatia.) Aparent, o revanşă stridentă a Suspendatului la exact un an de la demiterea sa categorică de către români”, a mai spus Dan Voiculescu.

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version