Vremea surprinde România: Ploi abundente, drumuri blocate, ninsoare şi frig la munte

În mai multe zone din ţară se circulă deja în condiţii de iarnă, în timp ce în jumătatea de sud a ţării plouă non-stop de aproape 24 de ore, ceea ce a dus la blocaje de trafic, drumuri închise, maşini avariate şi persoane accidentate de copacii doborâţi de vânt.

România e aproape paralizată din cauza ploilor combinate cu vânt în sud şi a ninsorilor în centru şi în Moldova.

Nouă judeţe sunt sub cod galben de ninsoare. E de asemenea valabil un cod portocaliu de ploi în două judeţe.

Prima zăpadă, în Harghita

Prima zăpadă din acest an a căzut marţi în judeţul Harghita. Acolo, circulaţia rutieră este îngreunată din cauza ninsorii, zăpada ajungând până la cinci centimetri pe carosabil. Pe DN 13 A mai mulţi şoferi au rămas cu maşinile blocate în zăpadă, aceştia fiind luaţi prin surprindere de vremea rea.

A început să ningă marţi dimineaţă, în jurul orei 04.00. A nins viscolit pe DN13 A Miercurea Ciuc – Odorheiu Secuiesc, în zona Trecătorii Harghita, pe DN 13 B Miercurea Ciuc – Gheorghieni Praid, în Pasul Bucin. Jandarmii montani de la postul Harghita Băi au intervenit în sprijinul şoferilor care au rămas blocaţi în trafic.

Cea mai scăzută temperatură din judeţ, de -1 grad Celsius, a fost înregistrată marţi diminaţă la Vârful Bucin.

Traficul rutier a fost întrerupt, marţi dimineaţă, timp de aproape două ore, pe DN 11 şi pe DN2D, în judeţul Covasna.

Ce surprize ne oferă vreme în următoarele două săptămâni, află AICI.

Fii la curent cu ultimele avertizări meteo, AICI.

Află de AICI care sunt drumurile bocate la această oră.

Record de frig în Bucureşti: Azi, cea mai rece zi de 1 octombrie din 1929 încoace

Temperatura minimă înregistrată, marţi, 1 octombrie, în Bucureşti, de 8 grade, n-a mai fost atinsă din 1929, anul în care în România s-au început măsurătorile sistematice ale fenomenelor meteo.

Florinela Georgescu, directorul executiv al ANM, a declarat în direct la Antena 3 că veştile privind prognoza meteo din a doua parte a săptămânii nu sunt bune. Vremea rămâne deosebit de rece, a precizat directorul ANM.

Peste 20 de maşini au fost avariate în Capitală, în noaptea de luni spre marţi de copacii doborâţi de furtună.

 

În urma furtunii din noaptea de 30 septembrie/1octombrie, în Sectorul 6 s-au prăbuşit 21 de arbori, iar în această dimineaţă, până la orele 9:15, mai căzuseră frânţi de vântul puternic alţi şase.

 

Zonele în care au fost înregistrate astfel de incidente sunt în cartierele Drumul Taberei (străzile Cara Anghel, Titel Petrescu, Gh. Caranda, Lăţea Gheorghe, Al. Compozitorilor etc.), Militari (pe străzile Virtuţii, Iuliu Maniu, Dezrobirii, Apususlui etc.), Crângaşi şi Giuleşti (bd. Crângaşi nr. 12, Calea Giuleşti nr. 48 etc.). Copacii au căzut fie pe domeniul public, neproducând pagube, fie pe acoperişuri, garduri sau autovehicule.

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version