WWF România: Raportul anual 2012, lansat pe piaţă

WWF România a lansat Raportul Anual 2012. Documentul prezintă majoritatea problemelor pe care organizaţia le-a întâmpinat  pe tot parcursul anului, reuşitele dar şi aspectele rămase încă în stadii diferite de discuţii cu autorităţile de resort.

Vă prezentăm mesajul conducerii organizaţiei lansat cu acest prilej:

„Anul 2012 ne-a arătat că e nevoie să ne bazăm gândirea și activitatea pe un optimism rezervat.

Am reușit să dovedim că WWF este o organizație globală cu puternic impact local, pe de o parte arătând Europei că România mai are încă zone întinse cu natură bogată și biodiversitate dispărută sau nemaiîntâlnită în țările dezvoltate și, pe de altă parte, implicând oameni, instituții, presă și factori de decizie de la nivel național și european în rezolvarea problemelor locale.

Legislația care asigură protejarea pădurilor virgine a fost adoptată în luna septembrie, fiind răsplată și motiv de speranță pentru zecile de mii de români care ne-au stat alături în campania Salvați pădurile virgine.

Tot comunitatea noastră a oprit o lege care ar fi distrus pădurile din România, încălcând principiile de bază ale silviculturii. Legea pentru modificarea Codului Silvic a fost retrimisă de câteva ori în Comisia de specialitate din Parlamentul României pentru că am fost câteva mii de oameni care am semnalat greșelile.

În 2012, România a fost în centrul atenției tuturor celor preocupați de conservarea naturii din lumea întreagă, cu ocazia Conferinței Ramsar de la București, unde experți internaționali au recunoscut eforturile WWF de a proteja zonele umede și au inclus în rețeaua Ramsar 1.000 km2 de noi situri din țara noastră.

Apoi, foarte multe decizii importante pentru viitorul nostru sunt luate de comunitatea europeană. Viitorul naturii, al zonelor rurale și soarta fondurilor europene alocate României sunt stabilite la Bruxelles și la nivel național. În 2012 eforturile noastre s-au concentrat și pe influențarea acestor decizii, astfel încât natura să beneficieze de pe urma fondurilor alocate.

Cu toate acestea, optimismul nostru trebuie să rămână rezervat.

Presiunea pe resursele naturale nu s-a redus deloc în ultimul an, dimpotrivă, a crescut, veștile rele n-au contenit să apară, iar ecologia este în continuare un subiect prea puțin abordat în presă, față de cele legate de economie, investiții sau infrastructură.

Însă rămânem optimiști pentru că am reușit ceva fără precedent și care părea imposibil în urmă cu câțiva ani: să arătăm că soarta mediului din România nu trebuie și nu e democratic să fie stabilită undeva departe de noi, de oameni intangibili, ci că trebuie și o putem influența în bună parte. Deciziile politice care pot afecta natura devin realitate doar dacă presiunea publică întârzie să apară; prin vigilență și o participare coerentă și puternică în dezbaterea publică și în procesul decizional, putem să ne clădim acel viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura, în care utilitatea legilor este măsurată prin impactul pozitiv pe termen lung asupra societății și în care responsabilitatea față de mediu devine un element central al dezbaterilor.

Vom reuși să ducem mai departe ce am început în 2012? Doar de voi depinde!

Cu prietenie,
Magor Csibi
Director WWF-România ”

Consultă Raportul AICI

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.