ZIUA ÎNDRĂGOSTIȚILOR LA CASA ARTELOR “DINU LIPATTI”

 

 

 

Primăria Municipiului București prin Casa Artelor „Dinu Lipatti” vă invită joi, 14 februarie 2019, de la orele 18.00, la evenimentul ZIUA ÎNDRĂGOSTIȚILOR LA CASA ARTELOR “DINU LIPATTI”, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Valentin și a iubirii.

 

Inspirați de această temă, îndrăgostiți de muzică și de personalitățile ce au marcat istoria muzicii europene, vă invităm să vizionați expoziția în aer liber „Iubiri celebre din muzica clasică”, începând cu orele 18,00 în Curtea Casei Lipatti, unde veți descoperi impresionante povești de dragoste ale cuplurilor celebre: Madeleine și Dinu Lipatti, Maruca și George Enescu, Ioana și Sergiu Celibidache, Constantze și W.A Mozart, Cosima și Richard Wagner, George Sand și Frédéric Chopin, Virginia Zeani și Nicola Rossi-Lemeni.

 

De la aceeași oră, în Salonul de muzică al Casei Artelor “Dinu Lipatti”, actrița Irina Movilă și violoncelistul Andrei Cavassi, vor susține un Recital de poezie și muzică – „Rime și acorduri îndrăgostite”, un duo care ne va purta pe aripile sunetului și cuvântului de-a lungul secolelor, iubirea fiind elementul comun din fiecare poveste.

 

Seara va continua, de la orele 19,00 cu cel de-al doilea recital al serii, „Muzica iubirii”, susținut de soprana Diana Țugui, tenorul Florin Guzgă și pianista Ioana Maxim. Programul este minunat construit din creaţii muzicale celebre, adevărate bijuterii compuse de  Giacomo Puccini, Giuseppe Verdi, Ruggiero Leoncavallo, Jacques Offenbach, Franz Lehar.

Conceptul evenimentului aparține regizoarei Alice Barb, directorul fondator al Casei Artelor “Dinu Lipatti”.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

 

Vă așteptăm cu drag!

 

Informații despre Casa Artelor “Dinu Lipatti”: https://www.facebook.com/casadinulipatti/

Partener media principal: Radio Romantic

Parteneri media: B1 TV, Agerpres, Jurnalul, centruldepresa.ro, Radio București FM

 

 

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.