Mediu

Natură dezlănțuită în toată lumea – incendii, ploi torențiale, vijelii…

Canada s-a confruntat cu unul dintre cele mai grave sezoane de incendii înregistrate vreodată, în ceea ce privește suprafața arsă: până la 3 august 2025, peste 6,6 milioane de hectare de vegetație, mai mult păduri, au ars, potrivit Centrului Canadian Interagency Forest Fire.

Această cifră depășește de trei ori media pe 25 de ani, de aproximativ 2,2 milioane de hectare anual, dar este totuși mai mică decât cele peste 12,3 milioane de hectare arse numai în 2023, un an record în această privință.

Franța – incendiul intens izbucnit pe 7 și 8 august 2025, lângă granița dintre Franța și Spania, a ars o zonă mai mare decât Parisul, ucigând o persoană și rănind alte 13. Peste 2.100 de pompieri s-au luptat mai multe zile pentru stingerea acestui incendiu intens, susținuți de 90 de avioane de stingere a incendiilor, inclusiv bombardiere cu apă și 40 de elicoptere, potrivit prefecturii Aude, care conduce departamentul guvernamental local afectat. Incendiul a ars 16.000 de hectare, fiind cel mai mare din ultimii aproape 80 de ani. 

Mai multe campinguri și cel puțin un sat au fost evacuate în regiunea care este populară printre turiști. Jacques Piraux, primarul micului sat Jonquieres, a declarat că toți locuitorii au fost evacuați: „Este o scenă de tristețe și dezolare. Arată ca un peisaj lunar, totul este ars. Mai mult de jumătate sau trei sferturi din sat a ars. Este infernal…”.

Părți din autostrada A9 au fost închise două zile, după ce vântul și-a schimbat direcția. A9 este o rută importantă pentru camioanele care merg spre și dinspre sudul Spaniei. A9 se confruntă cu trafic intens vara din cauza turiștilor, care călătoresc de-a lungul coastei mediteraneene franceze și spaniole. 

Alte incendii au continuat să facă ravagii în departamentul francez Aude: într-un sat dintre Carcassonne și Narbonne, cel mai mare incendiu al verii 2025 a devastat cel puțin 16.000 de hectare până pe 5 august seara, potrivit autorităților franceze.

Grecia – pe 26 iulie 2025, a cerut ajutor Uniunii Europene pentru a combate incendiile care au izbucnit în diferite regiuni ale țării. Unul dintre cele mai grave incendii a izbucnit chiar la nord de Atena, distrugând case și forțând poliția să evacueze locuințele.

Vânturile puternice au alimentat incendiul din apropierea Atenei și a peninsulei Peloponez, care s-a întins la vest de capitală. De asemenea, flăcările unor incendii puternice au fost semnalate pe insulele Creta, Eubeea și Kythera.

Incendiile au izbucnit la aproape o săptămână după un val de căldură, în care temperaturile din Grecia au depășit 45 de grade Celsius. Autoritățile elene au închis Acropole, cel mai important sit arheologic al țării, în cea mai fierbinte parte a zilei, de la prânz până la ora 17:00, în cea mai mare parte a săptămânii, inclusiv sâmbătă. 

România – un incendiu de vegetație uscată a izbucnit pe 27 iulie 2025 în satul Chiţorani, din comuna Bucov, județul Prahova. Pompierii au acționat pentru localizarea focului: au fost afectate 50 ha de vegetație uscată și culturi agricole, precum și clădiri ale unui operator economic, pe o suprafață de aproximativ 750 mp. 

Tot pe 27 iulie 2025, pompierii Gărzii de intervenție Băicoi, cu sprijinul unui echipaj de la Detaşamentul Câmpina, au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și mirişte pe raza localității Filipeștii de Târg.

La rândul său, Inspectoratul Special de Urgență Teleorman a raportat un incendiu de vegetație uscată în localitatea Negrenii de Sus; de asemenea, în județul Vâlcea, pompierii militari au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, în localitatea Amărăști Nemoiu, unde au fost afectate șase case.

În week-end-ul 8-10 august 2025, pompierii au intervenit pentru stingerea a 588 de incendii, dintre care 439 au reprezentat arderi necontrolate, suprafaţa de teren afectată fiind mai mare de 1.500 de hectare!

Fenomenele meteorologice extreme din 27 iulie 2025 au afectat localități din județele Alba, Arad, Botoșani, Hunedoara și Vâlcea. Sute de persoane au fost evacuate în noaptea de 27 spre 28 iulie din trei comune ale județului Neamț, afectate de inundaţii; de asemenea, drumul naţional 17B a fost acoperit de ape. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INSGA) a emis avertizări de cod roşu şi cod portocaliu de inundații pentru râuri din judeţele Suceava şi Neamţ, valabile pentru 27 și 28 iulie 2025: 890 de persoane au fost evacuate numai din județul Neamț, potrivit INSGA.

Opt persoane, între care doi copii, au rămas blocate, în locuinţa în care se aflau, în localitatea Ostra, județul Suceava, după ce apele unui pârâu au ieşit din matcă şi au înconjurat imobilul; pentru a se salva, locatarii s-au refugiat la etajul casei, până când pompierii şi autorităţile locale au ajuns la ei şi i-au evacuat într-o zonă considerată sigură.

Pe 27 iulie seara, peste 200 de apeluri s-au înregistrat la Dispeceratul comun ISU şi al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava, ca urmare a manifestării fenomenelor meteo periculoase.

Cele mai afectate zone din judeţ au fost cele din raioanele de intervenţie ale subunităţilor Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului, unde drumuri au fost blocate, multe gospodării au fost inundate şi multe persoane au rămas izolate.

În județul Harghita, circulația rutieră a fost întreruptă pe drumul județean 174 B, care leagă Bilbor de Capu Corbului, în urma unei viituri produse pe părâul Huruba; apoi, alte 25 de localități din 9 județe din țară au fost afectate în zilele de 27 și 28 iulie 2025, de ploi, viituri și vânt puternic, a anunțat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Scoția – o suprafață importantă de pe înălțimile Arthur’s Seat – poziționate la 251 m deasupra nivelului mării – a fost mistuită de un incediu a căurui sursă nu a fost precizată, pe 10 august  2025; înălțimile Arthur’s Seat oferă excursioniștilor priveliști ale capitalei țării, Edimburg.

Punctul principal de reper este un fort mare, care datează de aproximativ 2.000 de ani, precum și Capela St Anthony, o ruină medievală pitorească din secolul al XV-lea, care se află în Holyrood Park, aproape de Parlamentul scoțian și de Palatul Holyroodhouse, fosta reședință oficială a regelui din Edinburgh.

În ultimii ani, pompierii scoțieni au intervenit pentru a stinge mai multe incendii izbucnite aici în anii: 2019, 2020 și 2022. 2025 a avut cel mai secetos început de an în Scoția după 1964 – potrivit Scottish Water încă din mai 2025, compania de utilități a cerut populației să utilizeze apa „cât mai eficient posibil” pentru „a proteja resursele și a menține aprovizionarea normală în întreaga țară”.

SUA – pe 24 august 2025, mii de locuințe din regiunea viticolă a Californiei de Nord și din centrul statului Oregon s-au aflat sub ordine și avertismente de evacuare, în timp ce echipele de pompieri luptau cu incendiile de vegetație în condiții de secetă și temperaturi ridicate.

Incendiul Pickett, care a mistuit aproximativ 26 kmp din comitatul Napa, era controlat doar în proporție de 11% până duminică seara. Circa 150 de persoane au primit ordin să-și părăsească locuințele, iar alte 360 s-au aflat sub avertismente de evacuare, deoarece flăcările au amenințat 500 de clădiri din apropierea localităților Aetna Springs și Pope Valley, la 127 km nord de San Francisco; ulterior, unele ordine de evacuare au fost ridicate. În Oregon, incendiul Flat, care a cuprins aproximativ 75 kmp în comitatele Deschutes și Jefferson, a pus circa 4.000 de locuințe sub diferite niveluri de notificări de evacuare, inclusiv 1.000 cu ordine de plecare imediată.

Turcia – un fapt neobișnit s-a petrecut pe 23 iulie 2025, când mai mulți pompieri care participau la stingerea unui incendiu de vegetație într-o pădure au fost prinși în foc, iar vântul și-a schimbat brusc direcția și a aruncat flăcări spre ei, potrivit rapoartelor. Au fost duși imediat la spital, dar 10 dintre ei au murit, în timp ce alți 14 au fost tratați pentru arsurile acumulate.

Vorbind după rugăciunile de vineri 25 iulie 2025, președintele Recep Tayyip Erdogan a declarat că Turcia „se confruntă cu un dezastru cu adevărat mare” pentru a le cărui efecte 25.000 de pompieri luptă cu incendiile din întreaga țară, asistați de 27 de avioane, 105 elicoptere și 6.000 de vehicule terestre.

China – cel puțin două persoane și-au pierdut viața și zece au fost date dispărute după ce inundații puternice au măturat provincia Shandong din estul Chinei pe 22 iulie 2025. Dezastrul a urmat mai multor ore de ploi musonice intense, care au inundat multe sate și au avariat mai multe case. Alte ploi abundente – înregistrate pe 27 iulie – în nordul și nord-estul Chinei, inclusiv la Beijing, au ucis cel puțin două persoane și au forțat mii de oameni să plece din zonele afectate. 

Autoritățile au confirmat că două persoane au murit și alte două au dispărut în provincia Hebei după ce ploi record au lovit departamentul Fuping din Baoding. Furtuna a adus 145 mm de ploaie în doar o oră, provocând îngrijorări pe scară largă cu privire la inundații și alunecări de teren.

Ministerul Resurselor de Apă a emis avertizări de inundații în 11 provincii, inclusiv Beijing și Hebei, avertizând cu privire la revărsări de râuri și torenți de munte. În districtul Miyun, inundațiile și alunecările de teren au afectat mai multe sate, orașul Fengjiayu fiind cel mai afectat. Serviciile de electricitate și comunicații au fost întrerupte în zonele îndepărtate, iar peste 3.000 de rezidenți au trebuit să fie relocați pentru siguranță.

Cel puțin 30 de persoane au fost ucise și alte câteva au fost date dispărute după ploile torențiale și inundațiile din nordul Chinei, din 27 și 28 iulie 2025: mii de oameni au fost evacuați în timp ce regiunea, inclusiv capitala Beijing, se pregătea pentru mai multe precipitații peste noapte; alte victime au fost prinse într-o alunecare de teren într-o zonă rurală a departamentului Luanping din provincia Hebei, care se învecinează cu capitala.

Oficialii au declarat că au evacuat 4.015 persoane pentru a evita inundațiile, deoarece regiunea a înregistrat cel mai înalt nivel de la începutul înregistrărilor în 1951; în orașul Tianjin, aproximativ 5.600 de persoane au fost relocate de teama inundațiilor.

Guvernul central a declarat într-un comunicat că a trimis 50 de milioane de yuani (6 milioane de euro) în provincia Hebei și o echipă de urgență la nivel înalt pentru a ajuta orașele afectate, care includ Chengde, Baoding și Zhangjiakou. Beijing și Hebei au suferit inundații grave în 2023, care au lăsat atunci cel puțin 81 de morți și 34 dispăruți…

Inundații rapide și alunecări de teren au lovit provincia Gansu din nord-vestul Chinei pe 7 și 8 august 2025. Torente de noroi și apă au măturat zonele muntoase. Autoritățile au declarat că există 13 morți și 30 de persoane sunt dispărute, în timp ce operațiunile de salvare continuă: dezastrul a blocat multe drumuri și a deteriorat liniile de comunicații, îngreunând eforturile de salvare; oficialii subliniază importanța îmbunătățirii pregătirii pentru dezastre în întreaga țară. 

Provinciile sudice ale Chinei s-au confruntat, de asemenea, cu ploi abundente în prima decadă din august 2025: zeci de mii de oameni au fost evacuați din Guangdong în timp ce furtunile au provocat inundații. Președintele chinez Xi Jinping a îndemnat oficialii să facă „tot posibilul” în misiunile de salvare. Guvernul a alocat 14 milioane de dolari pentru a ajuta zonele afectate de inundații din Gansu: eforturile se concentrează pe salvarea de vieți omenești și restabilirea serviciilor de bază, cum ar fi electricitatea și comunicațiile. Oficialii au monitorizat prognozele meteo pentru a se pregăti de riscuri suplimentare… 

Italia – un val de ploi torențiale şi vijelii – furtuna Erin – a afectat pe 30 august 2029, mai multe regiuni turistice din nordul și centrul Italiei. Autoritatea pentru Protecţie Civilă a avertizat cu privire la aceste condiţii meteorologice severe: acoperişuri au fost smulse de vânt şi mai mulţi copaci au fost scoşi din rădăcini.

La MiIano au fost închise toate parcurile și spațiile verzi. Pompierii au participat la peste 1.300 de intervenţii…

Japonia – în orașul Aira din prefectura Kagoshima, o alunecare de teren produsă pe 8 august 2025, a îngropat două persoane, care au fost salvate și spitalizate, potrivit Agenției de Management al Incendiilor și Dezastrelor. Avertizări de evacuare au fost emise pentru cca 360.000 locuitori din Kagoshima și Miyazaki. Imaginile televizate au arătat râuri umflate și apă până la genunchi într-un centru comercial din Kirishima.

Transportul pe insula Kyushu a fost puternic perturbat, cu trenuri, autobuze și zeci de zboruri anulate – agenția meteorologică japoneză a prognozat ploi și furtuni suplimentare: autoritățile au avertizat că există un risc tot mai mare de dezastru și au îndemnat locuitorii din regiune să ia măsuri de precauție din timp.

Pakistan – ploile musonice au făcut ravagii în districtul Balochistan, provocând victime și pagube materiale semnificative: Autoritatea Provincială de Management al Dezastrelor (PDMA) a confirmat că șapte persoane și-au pierdut viața și alte șapte au fost rănite în mai multe accidente în timpul furtunilor de la finalul primei decade a lunii iulie 2025.

Vremea severă și inundațiile rapide au afectat 22 de case din diferite districte. În districtul Washuk, inundațiile rapide au distrus complet cinci case și au avariat grav terenurile agricole, lăsând multe familii strămutate. Vânturile puternice din Loralai și Surab au provocat, de asemenea, pagube pe scară largă, în special panourilor solare și structurilor rezidențiale, întrerupând alimentarea cu energie electrică. Un fulger a ucis o persoană în Musa Khel.

Apoi, PDMA a emis avertizări de inundații pentru râurile și pâraiele locale din mai multe regiuni, inclusiv Murree, Galiyat, Mansehra, Kohistan și părți din Punjab și Kashmir. Zonele urbane joase, cum ar fi Islamabad, Rawalpindi, Lahore și Gujranwala, au fost expuse riscului de inundații; în plus, zonele deluroase din Khyber, Pakhtunkhwa și Kashmir s-au confruntat cu alunecări de teren din cauza ploilor abundente persistente. Autoritățile au îndemnat locuitorii din zonele vulnerabile să rămână precauți, să fie informați și să ia măsuri de siguranță în timp ce echipele de urgență sunt pregătite pentru operațiuni de salvare și ajutorare.

Pe 21 iulie 2025, o inundație majoră, produsă pe râul Indus, a provocat distrugeri pe scară largă în regiunea Layyah, prăbușind peste 40 de sate. Creșterea bruscă a nivelului apei a măturat casele și a deteriorat culturile pe mii de hectare. Locuitorii și-au mutat animalele și bunurile în zone mai sigure pentru a evita pierderi ulterioare.

PDMA a anunțat că un val puternic de inundații a trecut prin Layyah pe 22 iulie: autoritățile au emis alerte, avertizând locuitorii să rămână precauți și pregătiți. Avertismentul a venit pe măsură ce nivelul apei a continuat să crească, mărind riscul de distrugere ulterioară.

Pentru a gestiona criza, administrația districtului a înființat 13 tabere de ajutorare și 9 puncte de salvare, numai în Layyah; centrele menționate au oferit adăpost, hrană și ajutor medical de bază familiilor strămutate. Oficialii au coordonat eforturile de salvare pentru a asigura evacuarea în siguranță din zonele cu risc ridicat. 

Între timp, au fost raportate pagube și din alte regiuni, pe măsură ce situația s-a înrăutățit: în Ferozewala, o breșă, care a ajuns la 30 m lățime în terasamentul râului Bhair Nullah a permis apelor să pătrundă în casele din apropiere. Digul protector al râului Sutlej s-a slăbit și el, de asemenea, inundând mai multe sate și culturi.

Pe 22 iulie, echipele de salvare  au recuperat cadavrele a cinci turiști, care au fost măturați de inundațiile declanșate de o explozie de nori la Babusar Top. Inundațiile, cauzate de ploile torențiale din Chilas, au măturat peste 15 vehicule turistice; patru persoane au fost salvate, iar operațiunea de căutare a unor turiști dispăruți s-a încheiat fără găsirea lor. Autoritățile și locuitorii au salvat împreună peste 200 de turiști blocați. Locuitorii din Thak Babusar au oferit adăpost pentru peste 100 de persoane în casele lor. În plus, toate hotelurile și pensiunile din oraș au fost puse gratuit la dispoziția turiștilor, ca parte a răspunsului de urgență.

Pe 20 august 2025, ploile musonice abundente au lovit capital țării, Karachi, provocând inundații pe scară largă și mai multe victime – cel puțin 12 persoane au murit în incidente separate în oraș: patru au murit când un zid s-a prăbușit în blocul 12 din Gulistan-e-Jauhar, în timp ce o altă persoană a murit într-un incident similar în sectorul 11 al orașului Orangi; alte patru persoane au murit din cauza electrocutării în Karachi de Nord, precum și în colonia Shah Faisal. 

Pe 27 august 2025, Autoritatea Națională de Management al Dezastrelor (NDMA) a publicat un raport sumbru, care evidențiază devastarea pe scară largă cauzată de ploile musonice și inundațiile rapide din Pakistan începând cu 26 iunie 2025: potrivit raportului, cel puțin 802 persoane și-au pierdut viața, în timp ce alte 1.088 au fost rănite din cauza ploilor torențiale și a inundațiilor care au afectat mai multe provincii din țară.

Emilian M. Dobrescu

Foto: pixabay.com

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.