Când cetățeanului i se spune că nu are niciun interes în propria justiție
Poate o societate să pretindă că are o justiție independentă dacă oamenii care cer verificarea legalității numirilor de la vârful sistemului sunt opriți înainte ca fondul problemei să fie analizat?
Există răspunsuri juridice care închid un dosar. Și există întrebări pe care, odată ce dosarul s-a închis, societatea nu le mai poate ignora.
Cazul contestării numirii Liei Savonea la conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție readuce în atenția publică o problemă esențială pentru funcționarea statului de drept: relația dintre autoritatea instituțiilor, respectarea procedurilor legale și dreptul societății de a cere transparență.
În vara anului trecut, comunitatea Declic a contestat în instanță procedura prin care Consiliul Superior al Magistraturii a desemnat-o pe Lia Savonea în funcția de președintă a Înaltei Curți.
Demersul a fost susținut de peste 70.000 de cetățeni, inclusiv de noi, mobilizați în jurul unei petiții care solicita criterii clare și respectarea legii în numirile de la vârful sistemului judiciar.
Petiția invoca, printre altele, declanșarea prematură a procedurii și lipsa de transparență. Acestea sunt argumente, nu constatări judiciare definitive privind nelegalitatea numirii.
Traseul procesului a trecut prin instanțele din Cluj și Alba Iulia, și a ajuns în cele din urmă la Înalta Curte de Casație și Justiție. În ianuarie anul acesta, Declic a invocat și suspiciuni privind imparțialitatea soluționării cauzei la Curtea de Apel Alba Iulia, pe baza legăturilor instituționale dintre conducerea instanței și persoane implicate în procedura de numire. Aceste suspiciuni au fost formulate ca atare și nu constituie, prin ele însele, dovada unei influențe efective asupra judecătorilor.
Luna trecută, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv cererea formulată de Declic, invocând excepția lipsei de interes. Totodată, au fost respinse ca inadmisibile solicitările privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene și trimiterea unei excepții de neconstituționalitate către Curtea Constituțională a României, potrivit relatărilor publice despre hotărâre. Declic a susținut că, în aceste condiții, instanța nu a mai analizat fondul criticilor aduse procedurii de numire.
Aici se află miza publică a controversei. Nu este corect să afirmăm că respingerea unei acțiuni pentru lipsa de interes dovedește, prin ea însăși, nelegalitatea numirii, dar nici nu trebuie confundată o soluție pronunțată pe un motiv procedural cu o hotărâre care ar confirma, pe fond, legalitatea tuturor etapelor contestate. Întrebarea care rămâne deschisă este dacă mecanismele juridice existente oferă suficiente garanții pentru ca legalitatea unor decizii cu impact instituțional major să poată fi verificată efectiv.
Conducerea Înaltei Curți nu este o funcție oarecare în organigrama statului, este o instituție cu rol central în sistemul judiciar, iar încrederea publică în imparțialitatea și legalitatea funcționării ei depășește interesele profesionale ale magistraților. Independența justiției este o garanție pentru cetățeanul care se adresează instanței, pentru orice persoană care își apără drepturile în fața unei autorități și pentru oricine așteaptă ca legea să fie aplicată fără privilegii sau discriminări.
Tocmai de aceea, transparența procedurilor de numire, criteriile de evaluare și posibilitatea verificării legalității actelor instituționale sunt teme de interes public. A le discuta nu înseamnă că se neagă independența judecătorilor. Înseamnă că se cere ca independența să fie însoțită de responsabilitate și de garanții credibile de legalitate.
Desigur, dreptul de a contesta o decizie în instanță trebuie exercitat în condițiile prevăzute de lege. Nu orice petiție și nici orice dezacord public conferă automat calitate procesuală sau interes juridic, dar dincolo de condițiile concrete de admisibilitate, rămâne necesară o dezbatere serioasă despre felul în care societatea civilă poate semnala probleme care privesc funcționarea instituțiilor fundamentale ale statului deoarece interesul public nu se oprește la ușa judecătoriei.
Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului consideră că respectarea statului de drept presupune atât independența justiției, cât și transparența și responsabilitatea instituțiilor publice. Încrederea cetățenilor nu poate fi impusă prin declarații și nici obținută cerându-le să nu pună întrebări. În același timp, acuzele și criticile trebuie să se bazeze pe fapte care se pot verifica, iar hotărârile instanțelor trebuie discutate cu respectarea distincției dintre argumentele părților, soluția procedurală și analiza fondului.
Atunci când vorbim despre hotărârile judecătorești, este bine să facem distincția între argumentele fiecărei părți. Și rezultatul procedural are nevoie de un spațiu propriu, după care urmează partea în care se analizează fondul cauzei. Cred că amestecarea acestor aspecte face ca totul să fie mai greu de urmărit, dar poate că nu este întotdeauna ușor să se mențină o delimitare clară.
Cazul Declic arată cât de importantă este această distincție. Închiderea definitivă a procesului nu echivalează cu o constatare a nelegalității numirii, dar nici nu trebuie prezentată drept o confirmare pe fond a legalității procedurii contestate.
O justiție puternică nu înseamnă că nu poate fi întrebată nimic, cea în care legalitatea, imparțialitatea și responsabilitatea pot fi explicate și apărate prin mecanisme credibile este cu adevărat o justiție puternică.
Justiția nu este o problemă rezervată doar celor care practică dreptul. Pentru cetățeanul obișnuit este locul în care ajunge când celelalte mecanisme de protecție a drepturilor sale au eșuat, iar atunci când întreabă dacă legea a fost respectată, răspunsul instituțiilor ar trebui să îi inspire încredere, nu să-i adâncească neîncrederea.
Pentru că statul de drept se măsoară prin existența legilor și a instanțelor, dar și prin capacitatea instituțiilor de a demonstra că legea se aplică tuturor, inclusiv celor aflați la vârful sistemului.
Președinte Fondator OADO
Prof. Univ. Dr. Florentin Scalețchi