Pompilia Stoian, nu doar ”Prieten drag”…

La cea de-a IV-a ediție a Festivalului național al muzicii ușoare românești de la Mamaia, în 1966, Marele Premiu al Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă (am respectat titulatura vremii) revenea melodiei ”Prieten drag” de Radu Șerban, pe versuri de Constantin Cârjan, cântată de o solistă de 23 de ani, Pompilia Stoian.

La aceeași ediție tânăra interpretă a condus către o Mențiune compoziția lui Paul Urmuzescu, pe versuri de Mihai Dumbravă, ”La anii mei” și a fost recompensată cu o Mențiune de Interpretare, alături de Dan Spătaru, Anda Călugăreanu, Alexandru Imre, Sergiu Cioiu și Ilinca Cerbacev.

A fost anul deplinei consacrări pentru absolventa Facultății de limbi străine, engleză-franceză, de la Universitatea din București, unde a fost colegă cu Roxana, soția regretatului Jolt Kerestely, din acel moment toți compozitorii încredințându-i melodii, unele devenite șlagăre.

Că ”Prieten drag” a rămas în memoria melomanilor o dovedește faptul că după multă vreme, la trecerea în noul mileniu, a fost votată de ascultătorii Radio România drept ”Melodia secolului XX”!

Dar chiar și așa, n-ar fi deloc corect s-o asociem pe Pompilia Stoian doar acestui cântec, chiar dacă rămâne peste timp nr. 1 pe cartea ei de vizită.

Intenționam de multă vreme să-i consacru un articol, în primul rând fiindcă am fost vecini…fără să știu.

A locuit pe str. Educației (nume predestinat, în cazul ei), căsuța de atunci fiind înlocuită ulterior de un bloc în care a locuit mai târziu fratele meu Florin-Silviu. La una din vizitele ei în Capitală artista s-a dus să revadă locurile copilăriei și a mai găsit doar un stâlp…Și mai este ceva ce mi-o face foarte apropiată, am absolvit amândoi (ea cu câțiva ani înainte) dragul meu liceu ”Dimitrie Cantemir”, unde au fost elevi, între alții, Anda Călugăreanu, Lia Tanciu (crainică TVR), Tudor Mărăscu, Petre Bokor (regizori), Luminița Vartolomei (reputat muzicolog, cu care am colaborat la ”Contemporanul”, la cotidianul ”Azi” sau la ”Actualitatea Muzicală”, unde a fost primul redactor-șef), Florin-Silviu Ursulescu.

De altfel, de fiecare dată când ne întâlnim, eu și Pompilia cântăm de mama focului (am făcut-o și pe micul ecran, în emisiunile TV ale lui Paul Surugiu-Fuego!) imnul liceului, compus de profesorul nostru de muzică Anton Scornea: ”Cantemir este numele școlii/Ai cărei elevi suntem noi/ Sus fruntea că știm să fim solii/ Progresului, vremilor noi”! Ceva am realizat fiecare în viață, iar eu am fost și suporter al echipei de fotbal Progresul București, așa că s-a adeverit profeția!

Când m-am referit la str. Educației am avut în vedere performanțele Pompiliei Stoian încă din vremea liceului, cu premii la concursuri de literatură, cu studii de pian și de balet, cu prezența în Corul de copii Radio, nemaivorbind de cele sportive, fiind campioană națională de junioare la volei.

Mama ei i-a insuflat dragostea pentru muzică, îndeosebi prin interpretarea unor romanțe clasice, așa încât invitarea la marile festivaluri de romanțe – ”Crizantema de aur” de la Târgoviște sau la acela de la Zlatna (care poartă chiar titlul romanței preferate a Pompiliei, ”Te-aștept pe-același drum”!) ar fi de efect și ar bucura publicul.

Se înțelege că artista n-a apărut dintr-o dată la Mamaia, fiindcă primul contact cu succesul l-a avut la cercul de muzică ușoară de la Casa de cultură a studenților, condus de reputata compozitoare Camelia Dăscălescu (care i-a și compus o frumoasă melodie, ”Ploaia”). Aici îi avea colegi pe Dan Spătaru (de care a legat-o o tandră prietenie), Anca Agemolu, Petre Geambașu, Ileana Popovici, Dorin Anastasiu, Lili Bulaesi, susținând concerte care în final i-au dus pe toți pe micul ecran.

Între melodiile de succes pe care le-a cântat în puținii ani de până la plecarea legală din țară, prin căsătorie, în 1968 (nași i-au fost la nuntă Simona și George Grigoriu, la restaurantul Pescăruș) se numără ”Pui de om”, ”O lume-ntreagă” (George Grigoriu), ”Ninge pe strada mea” (Petre Mihăescu), ”Taina primului sărut” (Titel Popovici), ”Seara asta-i seara noastră” (Florentin Delmar), ”Mama”, ”Visul meu, viața mea” (Aurel Giroveanu), ”Azi iubesc și eu” (Gelu Solomonescu), ”O zi senină”, ”Două viori” (Elly Roman), ”Te mai iubesc și-acum” (Radu Șerban), ”Nu-nțelegi”(Remus Theodorescu), ”Spune-mi unde, când și cum” (Ion Vasilescu), ”Către tine aleagă dorul meu” (Mișu Iancu), bună parte din ele gravate pe un CD Electrecord. Din păcate, după plecarea ei, deși legală, aceste cântece nu au mai fost difuzate…

La înregistrări a fost acompaniată de orchestra RTV dirijată de Cornel Popescu și de Paul Ghentzer, de orchestra Electrecord (dirijor Alexandru Imre), de formațiile Horia Ropcea și Gelu Solomonescu, iar piesa lui Petre Mihăescu a beneficiat de acompaniamentul formației Sincron, condusă de Cornel Fugaru.

În 1968, Pompilia Stoian a cântat ”Prima chemare” de Paul Urmuzescu în emisiunea lui Valeriu Lazarov ”Omul și camera”, distinsă cu premiul ”Rose d or” la festivalul producțiilor TV de la Montreux, în Elveția. Iar de aici începe noul capitol al carierei ei…

Presa din RFG a fost foarte entuziasmată că o vedetă din România a ajuns acolo, scriind că un rol decisiv în acordarea aprobării l-a avut ministrul de externe Corneliu Mănescu încă din 1967.

Cum Pompilia Stoian vorbea perfect limba germană, e bine de știut că de la bun început a fost angrenată în concerte, apariții TV, înregistrări, fără a adopta vreun pseudonim străin, cântând sub numele Pompilia Stoian.

Mai mult, criticii muzicali scriau că solista venită din România este ”O Caterina Valente din Est”, comparație măgulitoare având în vedere celebritatea vedetei germane.

A cântat în concerte alături de Karel Gott, Vico Torriani, Roy Black, Rex Gildo (cu cei doi din urmă era la aceeași casă de producție), a colindat lumea până în Filipine și Thailanda împreună cu faimoasa orchestră condusă de Ambros Seelos.

La casele de discuri Polydor și BMG Ariola a avut câteva cântece ce au figurat în Top-uri, dintre care ”Monsieur Chevalier” chiar pe locul I în Topul german.

Și în prezent susține recitaluri la diverse evenimente și este animatoarea unor organizații ce promovează cultura din Italia, Spania sau Franța, nemaivorbind de pasiunea ei pentru pictură, cu albume apreciate și prezența în expoziții (știu că Paul Surugiu-Fuego avea în plan o expoziție comună).

În CD-ul ce însoțește cartea mea despre compozitorul Paul Urmuzescu am inclus și cele două mari șlagăre încredințate Pompiliei Stoian, ”La anii mei” și ”Prima chemare”.

Prima ediție a festivalului ”Cerbul de aur” de la Brașov a avut loc în martie 1968, dar cum ea avea deja actele depuse n-a ajuns niciodată pe scena festivalului, dar aceste piese au fost cântate de concurente de peste hotare: Urszula Sipinska din Polonia (”When You re My Age”), Gaby Novak din Iugoslavia (”Essere giovane”), Gerda Berndorf din Austria (”Quand a mon age”).

Puțini știu însă că Pompilia Stoian a fost totuși la ”Cerbul de aur” în 1969, însoțindu-l pe foarte cunoscutul solist german Roy Black.

Acesta a fost recompensat cu (doar) un Premiu special al juriului, cântând perfect ”Prieten drag” în limba română, învățat temeinic de Pompilia, apoi introducând piesa în repertoriul lui sub titlul ”Mein lieber Freund”.

Pompilia Stoian a revenit în țară de fiecare dată când a fost invitată, pentru prima oară la festivalul de la Mamaia, apoi la sala Palatului la un spectacol omagial Dan Spătaru, la festivalul internațional ”Dan Spătaru” de la Medgidia, la Circul Metropolitan, când a primit o distincție din partea Primăriei Capitalei, la Festivalul internațional ”George Grigoriu” de la Brăila (în juriu și cu recital), la emisiuni TV – cea a Corinei Chiriac de la Național TV, cele ale lui Paul Surugiu-Fuego de la TVR2 și de la Favorit TV, bucurându-se de fiecare dată la întâlnirea cu publicul, bucurie evident reciprocă, pentru că suntem poate nostalgici, dar mai ales ne străduim să ne cinstim valorile.

Iată așadar că, deși nu poate ocoli niciodată șlagărul ”Prieten drag”, ea este mai mult de atât…

Octavian URSULESCU

Comments

comments