COLȚUL OPINIILOREditorialOpinii. Comentarii

Legile care ar fi putut schimba România – care au rămas doar pe hârtie

De la lustrație la reducerea numărului de parlamentari, România are un tipar recognoscibil: reformele cususținere populară largă mor rareori dintr-o singură lovitură. Ele sunt respinse, „prescrise” procedural, declarate neconstituționale sau pur și simplu ignorate ani la rând. Iată ce arată, concret, dosarul unora dintre aceste legi.

Legea lustrației: respinsă de două ori de CCR, în aceeași formă – ar fi interzis foștilor activiști și colaboratori ai regimului comunist accesul la funcții publice – a fost lovită de neconstituționalitate nu o dată, ci de două ori. Prima oară în iunie 2010, Curtea Constituțională a decis că legea instituia „o prezumție de vinovăție și o adevărată sancțiune colectivă”, afectând retroactiv drepturi ale unor persoane fără a dovedi vinovăție individuală. Guvernul de atunci ar fi trebuit afectate aproximativ 165 de judecători și procurori, inclusiv președinta Înaltei Curți.

Parlamentul nu a mai depus un proiect nou după prima respingere, doar a repetat aceeași formă, motiv pentru care CCR a lovit-o din nou, în martie 2012, pentru identic același viciu: incriminarea unei categorii profesionale întregi (toți procurorii activi înainte de 1989), nu a unor fapte individuale dovedite. De atunci, subiectul lustrației nu a mai revenit sub forma unei legi coerente.

Legea răspunderii magistraților: 27 de încercări eșuate, alte respinse și în 2026

Aici realitatea e chiar mai dură decât sugerează un simplu „a fost blocată”. Potrivit unei analize de investigație, între 2005 și 2016 au existat 27 de inițiative legislative privind răspunderea penală, materială sau administrativă a magistraților pentru erori judiciare comise din neglijență gravă sau rea-credință – și niciuna nu a trecut cu adevărat prin vot; una singură a fost adoptată tacit, prin depășirea unor termene procedurale, nu prin vot efectiv. În toate cazurile, Consiliul Superior al Magistraturii a dat aviz negativ, invocând independența justiției.

Tiparul continuă și în prezent: în aprilie 2026, Camera Deputaților a respins o nouă inițiativă de extindere a răspunderii magistraților pentru erori judiciare. (De reținut: nu trebuie confundată cu legea pensiilor de serviciu ale magistraților, un subiect distinct, aflat și el în dispute repetate cu CCR în 2025-2026.)

Eliminarea imunității parlamentare pentru fapte de drept comun: o dezbatere veche, nerezolvată constituțional

Aici lucrurile sunt mai nuanțate decât „o lege blocată”. Imunitatea parlamentară din România nu este absolută: parlamentarii pot fi urmăriți penal pentru fapte care nu au legătură cu mandatul, dar percheziția, reținerea sau arestarea necesită încuviințarea Camerei respective. Ideea eliminării complete a acestei protecții procedurale (așa-numita „inviolabilitate”) pentru fapte penale de drept comun a fost discutată în repetate rânduri, inclusiv în proiecte de revizuire constituțională, dar nu a fost niciodată dusă până la capăt printr-o modificare a Constituției – un proces care, spre deosebire de o lege simplă, necesită referendum. Rămâne, așadar, mai degrabă o reformă amânată structural decât un proiect punctual respins printr-un singur vot.

Eliminarea pensiilor speciale: cinci încercări picate la CCR în 29 de ani

Desființarea sau reforma radicală a pensiilor speciale – în special ale magistraților – a fost încercată de-a lungul a 29 de ani și a picat de cel puțin cinci ori la Curtea Constituțională. Potrivit unei sinteze de presă, la doar trei ani de la crearea pensiilor speciale a existat, se pare, singura fereastră reală de a le elimina complet – și a fost ratată.

Cea mai recentă tentativă, asumată de Guvernul Bolojan, a parcurs un traseu sinuos: prima variantă a fost respinsă de CCR în toamna lui 2025 pe motiv că nu s-a așteptat avizul consultativ al CSM; a doua variantă a fost respinsă chiar de Parlament, în ședința de vot din 26 noiembrie 2025 (246 voturi pentru respingere); a treia variantă a fost, în sfârșit, validată de CCR pe 18 februarie 2026, cu un vot strâns de 6 la 3 – dar chiar și această „victorie” a rămas contestată, din cauza unor probleme de retroactivitate legate de data intrării în vigoare. Între timp, CCR a mai amânat de câteva ori ședința din lipsă de cvorum, iar reforma a pus în pericol o tranșă de 231 de milioane de euro din PNRR.

Este, poate, cel mai clar exemplu din toată lista de cât de multe mecanisme diferite – proceduri administrative, avize consultative, cvorum, retroactivitate – pot fi folosite, rând pe rând, pentru a amâna o reformă nedorită de cei pe care i-ar afecta direct.

Reducerea numărului de parlamentari la 300: singurul caz confirmat printr-un referendum câștigat clar

Probabil, cel mai clar exemplu de reformă susținută democratic și totuși neaplicată. La referendumul consultativ din 22 noiembrie 2009, inițiat de președintele Traian Băsescu, 88,84% dintre cei aproximativ 87 milioane de votanți s-au pronunțat pentru reducerea numărului de parlamentari la maximum 300, iar 7,78% pentru un Parlament unicameral. Prezența a depășit pragul de validare (50,95%), iar CCR a validat rezultatul.

Fiind însă un referendum consultativ, rezultatul nu a obligat legal Parlamentul să acționeze. De atunci au fost depuse cel puțin trei-patru proiecte de lege pe acest subiect – majoritatea respinse sau abandonate.

Cel mai recent, un proiect USR aflat în dezbatere în 2025 a readus tema în actualitate, dar Parlamentul continuă să funcționeze cu 463 de membri, la 17 ani de la referendum.

Legea confiscării extinse

Aici scenariul e puțin diferit deoarece legea există (63/2012) dar rămâne, în mare parte, literă moartă din cauza limitărilor constituționale și a lipsei de aplicare practică. Curtea Constituțională a limitat-o în 2014-2015, stabilind că nu se poate aplica retroactiv, adică nu poate viza bunuri dobândite înainte de aprilie 2012, iar în practică, instrumentul este rareori folosit de instanțe, fiind descris de organizații precum Freedom House drept „eficient, dar neaplicat”.

Ce arată, per ansamblu, aceste cazuri

Tiparul comun nu este doar un „blocaj” instituțional, este o combinație de mecanisme diferite: neconstituționalitate repetată (lustrație), avize consultative transformate în veto de facto (răspunderea magistraților), praguri constituționale ridicate (imunitate, reducerea Parlamentului la 300 – care ar necesita, pentru varianta unicamerală, revizuirea Constituției), și, într-un caz, o lege care există dar e limitată de propriile ei condiții de aplicare (confiscarea extinsă).

Concluzia corectă este că reformele care ar fi restrâns puteri sau ar fi impus răspundere unor categorii profesionale/politice cu putere de decizie asupra propriei lor sorți legislative au întâmpinat sistematic rezistență – indiferent dacă acea rezistență a venit din partea CCR, a CSM sau chiar a Parlamentului însuși, votând împotriva propriilor sale prerogative.

 

Președinte Fondator OADO

Prof. Univ. Dr. Florentin Scalețchi

 

Foto creată cu Gemini

Comments

comments

Un comentariu la „Legile care ar fi putut schimba România – care au rămas doar pe hârtie”

  • Și mai grav! În scurt timp vom deveni o ,,enclava”( colonie ) la mîna străinilor care vor sa stoarcă toate resurse și bogățiile de la noi !
    Și mare minune sa nu ne atragă în conflictul generat de Putin și Zelenski !

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.