Brâncuși, dragostea mea! O elegie teatrală a iubirii creatoare, la finalul Anului Omagial Brâncuși pe scena Teatrului Amzei
Reprezentația din 21 noiembrie 2026 de la Teatrul Amzei a marcat nu doar o întâlnire de substanță cu publicul bucureștean, ci și ultimul spectacol prezentat în anul 2026, încununând simbolic un an aniversar de excepție: împlinirea a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși.
După un parcurs internațional aplaudat în centre culturale din Bruxelles și Elveția, precum și pe scena Teatrului Național din București, producția multimedia Brâncuși, dragostea mea! a revenit într-un spațiu intim, ideal pentru o confesiune scenică despre eros, artă și memorie.

Inspirat din volumul omonim semnat de actrița, dramaturgul și scriitoarea româno-canadiană Claudia Motea spectacolul propune publicului o schimbare de perspectivă.
Departe de rigida hagiografie muzeală, autoarea coboară statuia de pe soclu pentru a explora laboratorul intim al marelui sculptor prin intermediul celor nouă muze care i-au marcat destinul și opera.
Spațiul scenic devine o proiecție simbolică a celebrului atelier din Impasse Ronsin (Montparnasse), locul unde piatra brută și bronzul șlefuit au coabitat cu pasiuni mistuitoare.

Spectacolul construiește portretul indirect al artistului prin oglinzile multiple ale feminității care l-a inspirat.
De la muza esențializării formelor, Margit Pogany, și spiritul liber al Mariei Tănase, până la figuri aristocratice sau avangardiste precum Peggy Guggenheim, Maria Bonaparte, Cella Delavrancea, Eileen Lane, Madame Léonie Ricou, baroneasa Renée Irana Frachon și sculptorița Milița Petrașcu, fiecare prezență adaugă o nuanță distinctă profilului brâncușian.
Nucleul spectacolului îl reprezintă turul de forță interpretativ al Claudiei Motea. Într-un format de one-woman show de o oră și treizeci de minute, actrița operează metamorfoze rapide, trecând de la lirismul candid la dramatismul rupturii sau la luciditatea ironică.
Această trecere de la o muză la alta nu se face prin artificii exterioare stridente, ci printr-o fină modulare a corporalității, a privirii și a inflexiunilor vocale. Actrița navighează cu naturalețe între tandrețea nostalgică, exaltarea intelectuală și luciditatea amară a despărțirilor.
Tranzițiile dintre cele nouă tipologii sunt susținute discret și eficient de costumele create de Mioara Iofciulescu, care sugerează epoca Belle Époque și atmosfera boemei pariziene fără a încărca vizual scena. Dimensiunea auditivă joacă un rol dramaturgic esențial, completând prezența fizică a actriței.

Înregistrările cu timbrul grav și inconfundabil al actorului Marius Bodochi dau glas aforismelor și fragmentelor epistolare ale sculptorului. Această prezență off-stage funcționează ca un contrapunct reflexiv, ancorând confesiunile muzelor în filosofia de viață a maestrului.

Partitura pianistică a Timeei Crăiță, interpretată live, acționează ca un personaj discret, dar indispensabil. Muzica nu doar acompaniază, ci respiră odată cu textul, marcând rupturile de ritm afectiv și conferind reprezentației o fluiditate cinematografică.
Produs sub egida International Artiscan, „Brâncuși, dragostea mea!” reușește să transforme biografia culturală într-o experiență teatrală vie, accesibilă atât publicului avizat, cât și spectatorului aflat la prima întâlnire cu universul intim al artistului.
Fără a cădea în melodramă, spectacolul demonstrează că, în viziunea lui Brâncuși, iubirea nu a fost un simplu accident biografic, ci însăși materia primă din care s-a născut zborul spre esența lucrurilor.
Benone Neagoe
