Doina Spătaru – „Frumoasa verişoară”, creionări afective cu prezentatotul Octavian Ursulescu
Beneficiar al unei bune relații cu prezentatorul Octavian Ursulescu m-am gândit fără să chibzuiesc inutil de mult să îi pun câteva întrebări despre artista Doina Spătaru.
Deși am cu ea o bună relație, am considerat că întrebările adresate ei ar durea-o ca o traumă, de vreme ce trebuie să mă refer și la iubita sa fiică a cărei stingere din viață a lăsat pentru nemângâiata mamă o durere greu de îndurat.
De aceea m-am gândit să stau de vorbă despre această minunată artistă cu Octavian Ursulescu, luându-i interviul scris mai jos, amânând astfel discuțiile răvășitoare cu Doina Spătaru care încă nu pare să fie deplin de puternică și întrucâtva restabilită sufletește pentru aceasta.
Așadar, interviului cu Doina Spătaru ia locul unul cu Octavian Ursulescu, dar, de facto este vorba tot despre artista pe care o prețuiesc și admir nemărginit, însă discuțiile actuale cu ea sunt cu voia mea scurte, de mângâiere, nicidecum pisăloage și răscolitoare prin amintiri ce dor.
Am avut ocazia de a cunoaşte oameni care udă perna lor cu lacrimi, iar pentru ei surâsul de pe faţă e un înger răzbătut din umbra inimii. Dar întâmplarea de a primi un telefon de la artista Doina Spătaru, după ce eu scrisesem despre tragedia fiicei sale, Mălina Olinescu m-a făcut nu să găsesc înţelegere pentru durere, ci să resimt anii ce se îndepărtaseră de mine, lăsându-mi un cântec de înaripare, ori de câte ori era să pierd uşor nădejdea: „Nu mă mai despart de tine”! Îl cânta Doina Spătaru, îl rupea de la suflet şi-l pornea spre toate sufletele, ca să alegorizeze despărţirea, o uşă uitată deschisă patimii umane celei mai mari! Interpreta Doina Spătaru mi-a mulţumit pentru cum scrisesem despre Mălina, iar aceasta a avut o influenţă atât de puternică asupra mea încât sensul literar al spuselor artistei a luat chipul realităţii celei mai mari supărări omeneşti, oglindite în cuvânt. De atunci mă întreb necontenit de unde coboară între oameni chinul pierderii copiilor?!
Au trecut ani din ziua aceea, dar nu am aflat răspuns lămuritor. Am aflat însă că scurgerea timpului aşterne învelişul amar peste durere.
Zi cu zi, nevăzutul spiritual se mistuie în văzutul şi trăitul vieţii, iar tensiunea fiecărei tristeţi slăbeşte! În ce mă priveşte, rolul cuvintelor spuse de artista Doina Spătaru a fost acela de a-mi creşte zi cu zi preţuirea statorniciei în iubire.
Toate în omenire au durate, dar despre iubiri niciodată, nimeni, nu va putea spune ultimul cuvânt! Doina Spătaru a cântat cândva în graiul inimii, melodia „Nu mă mai despart de tine”. În ea se vede câtă măreţie aşază omul în iubire, situând-o dincolo de timp: „Nu mă mai despart de tine/ Niciodată, orice-ar fi…!”/. E atât de întremător acest legământ, dar nu o dată e tardiv, ori irealizabil…! Încât despărţirea a fost fără remediu, din grea nefericire, pentru Doina Spătaru. Apropiată sufletelor ascultătorilor, întotdeauna a răscolit cu timbrul glasului ei, cu mesajele cântecelor sale, cu melodicitatea lor simţirea minţii şi a alinat simţirea oricărei dureri. În faţa cântecelor sale, ascultătorul se preschimbă în propria fântână pentru izvorul sufletului.
E o artistă ce îndeamnă să-i primim braţele de îmbrăţişat, să ne oglindim trăirile noastre profunde în oglinda privirii ei; e o artistă ce întâmpină tainele noastre şi le contopeşte în tainele vocii sale. După cum marea în port întâlneşte limanul, iar în larg are expresivitatea imensităţii, în fiinţa Doinei Spătaru e frumuseţea, iar în glasul ei e visul. Visul din cântecele Doinei Spătaru nu este în niciun caz o toropeală, ci un ocean de gânduri, de iubiri, de decepţii, de bucurii, de întristări… Răzbat din cântecele ei făgăduinţe, deopotrivă cu pierderea drumului speranţei şi renunţarea. A suferit, a iubit, a pierdut, s-a alinat, şi-a adunat curaj şi speranţă, a continuat! Întristările şi mângâierile din viaţa sa au venit, au plecat şi s-au întors, adesea. Sunt multe…! Nimeni nu poate număra stelele de pe cer, dar ochii noştri le privesc strălucirea! Cu toate că până la ele este un vast spaţiu cuprins de întuneric, ochii nu sunt interesaţi în drumul spre stele de fundalul întunecat. Ei cercetează doar stelele! Întocmai trăim într-o imensitate de suferiunţă nesfârşită, dar cu toate acestea, sufletul uman cerne viaţa ca să aleagă de la ea binele!
Doina Spătaru e o artistă ca o stea a privirii noastre zărită în noapte, e binele ales din viaţă, al câtecelor sale! Un portret cu ştiinţă şi deopotrivă afectiv, al artistei, cine-l putea zugrăvi în cuvinte mai măiastre, decât prezentatorul Octavian Ursulescu. Din acest gând a luat formă microinterviul de mai jos, pentru care nerepetabilul prezentator a avut îngăduinţa câtorva răspunsuri ce conturează din unghiul de vedere inegalabil de obiectiv chipul uman şi artistic al interpretei Doina Spătaru:
Cum aţi numi titlul unui text despre Doina Spătaru?
Frumoasa verişoară…!
Fiind verişoara lui Dan Spătaru, Doina Spătaru a avut repercursiuni favorabile sau dimpotrivă, în cariera sa artistică?
Cât este de greu să porţi povara unui nume faimos! Dar Doina Spătaru şi-a construit succesul şi notorietatea exclusiv prin forţe proprii – din contră, numele Spătaru a dezavantajat-o, de multe ori necunoscătorii recurgând la comparaţii cu vărul ei Dan, devenit deja un idol al publicului. Interesant este faptul că Dan a reprezentat România la prima ediţie a „Cerbului de aur”, în 1968, fără a intra în palmares, pe când Doina a cucerit o menţiune la o ediţie ulterioară!
Pe ce vad a pornit artista ca să ajungă în largul mării de şlagăre româneşti veritabile şi neuitate?
Doina, interpretă frumoasă şi delicată, s-a impus prin tălmăcirea emoţionantă a unor cântece „de text”, vibrante, copleşitoare, între care compoziţiile lui Alexandru Mandy, un poet al cântecului. S-a numărat printre primii câştigători ai concursului „Steaua fără nume” de la TVR, care lansa într-adevăr cântăreţi cu personalitate, nu imitatori talentaţi, precum competiţiile de azi.
Viaţa i-a întins în faţă cumpene şi suferinţe! A trecut pieptiş prin ele sau le-a evitat?
A fost mereu o fiinţă discretă, care s-a ţinut departe de „lumea dezlănţuită”, dar, paradoxal, cele două uriaşe drame din viaţa sa au spulberat această viaţă tihnită, retrasă, două tragedii petrecute în condiţii similare. Este vorba de moartea soţului, actorul Boris Olinescu, cel care locuia în blocul unde mergeam adesea la prietenul şi colegul meu de la Radio, Emil Conta (nepotul marelui dirijor Iosif Conta), în prezent un apreciat regizor muzical în Germania. Fiind înainte de 1989, mass-media n-au răscolit durerea din inima Doinei, în schimb la moartea delicatei Mălina Olinescu, fiica sa, a fost asediată, încolţită, neavând timp nici să-şi şteargă lacrimile…
Pierderea Mălinei a fost pentru Doina Spătaru înfruntarea cea mai grea cu izbiturile destinului. Cum s-a resimţit aceasta în lumea muzicală românească?
O cunoscusem bine pe Mălina, am prezentat câteva evenimente unde ea a evoluat alături de orchestra lui Călin Geambaşu, aşa încât am răspuns cu drag invitaţiei acestuia, atunci când a organizat un spectacol omagial la Teatrul de revistă „Constantin Tănase” (unde Mălina jucase în musical-ul lui Marius Ţeicu şi Octavian Sava, „Nota zero la purtare”, alături de Adrian Enache şi Aurelian Temişan). Au venit atunci mulţi dintre foştii săi colegi de la „Şcoala vedetelor”, în frunte cu regretatul creator al acestui fenomen, Titus Munteanu, iar Doina a cântat, cu glas tremurat, una din melodiile preferate ale Mălinei, din banda sonoră a unei telenovele…
Pentru Doina Spătaru credeţi că a repornit impulsul speranţei, a regăsit alinarea şi forţa de a continua?
Numai o femeie puternică putea rezista unor asemenea lovituri ale sorţii, iar Doina Spătaru s-a dovedit a fi un asemenea om, revenind cu durere în suflet, dar cu zâmbetul pe buze, pe scenă.
Ce-ar fi de prezentat în sumar dintr-o biografie artistică strălucită a Doinei Spătaru?
De 30 de ani este vedeta excepţionalei orchestre conduse de Petre Geambaşu, cu care a colindat lumea şi alături de care a strălucit şi în cadrul concertului de la Sala Palatului prin care artistul şi-a sărbătorit cei 70 de ani, pe care nu-i arată nicidecum. De altfel, Doina Spătaru a fost colegă cu Petre Geambaşu la fostul teatru „Ion Vasilescu”, unde mai cântau Dorina Drăghici, Cornel Constantiniu, Lucky Marinescu, Dorin Anastasiu, Ion Ulmeanu, Rodica Paliu. Despre toate astea am avut ocazia să povestim pe larg acum câţiva ani, în drum către Festivalul internaţional „Dan Spătaru” de la Medgidia, unde eram invitaţi de primarul Marian Iordache şi de directorul de festival Daniel Gheorghe. În maşină eram eu, Sida Spătaru, văduva lui Dan, şi Doina, care urma să susţină un recital. Îmi pare rău acum că n-am înregistrat cele povestite pe parcursul celor cîteva ore, putea ieşi o adevărată carte! Dar o altă carte ne aştepta la Medgidia, fiind vorba de «Dan Spătaru, regele aplauzelor», apărută (din păcate cu foarte multe greşeli) la Editura Militară (vorba ceea, „Trecea fanfara militară”!), la lansare fiind şi sora artistului, Anca Nicola, căreia toată lumea îi spune «Puica» (respectată profesoară de română în oraş), şi vărul său Doru (câte achiziţii «interzise» am făcut eu de la magazinul „Bucur Obor”, înainte de 1989, pe când el era şef acolo!)… Luaţi această carte şi veţi fi impresionaţi de admiraţia sinceră, de respectul copleşitor cu care Doina Spătaru vorbeşte despre vărul ei mai mare, pe care în copilărie se ducea să-l vadă pe ascuns la spectacole! Acum e rândul nostru s-o aplaudăm în picioare pe ea la Sala Palatului, cântând în duet cu Petre Geambaşu „Tu t’en vas”, marele şlagăr al lui Alain Barriere…
Aurel V. ZGHERAN
Doina Spătaru, „frumoasa verișoară”…, Doina Spătaru, lumina spiritului transfigurată în oglinzile privirii…!
Doina Spătaru și fiica sa, Mălina Olinescu
Doina Spătaru cu Dan și Sida Spătaru, Petre Geambașu Show Band. Minunata tinerețe, mirabilele melodii…!