Un mix cultural – „Jurnalul” lui Dorel Cosma

Răspândit în toate culturile și în toate epocile, din Japonia, unde s-au născut celebrele Caiete de pe pernă, în China și Coreea, și până în Europa (cel mai vechi pare să fie Journal d’ un bourgeois de Paris, ținut de un preot francez anonim, între 1409-1431), apoi Memorialul afacerilor engleze ale avocatului Whitelocke (1475), la noi cel mai celebru fiind Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, (operă postumă a lui I. D. Sîrbu), jurnalul literar, fie cu conținut intim, liric sau confesiv, continuă să fie specia publicistică cea mai gustată de cititori, mai ales dacă, nu-i așa?, se confirmă vorba lui Baudelaire, anume că: „Dacă am avea curajul să scriem o carte sinceră despre viața noastră, cu siguranță ar fi o capodoperă”.

La noi, Jurnale literare au scris Titu Maiorescu (textul complet, în trei volume, tipărit între 1937-39, al Însemnărilor zilnice este, până azi, cea mai amplă operă non-fictivă din literatura română – n.n.), apoi Mircea Eliade, Sebastian, Jeni și Arșavir Acterian, Petru Comarnescu, Petre Pandrea, continuând în zilele noastre cu literatura confesională a reprezentanților „Școlii de la Târgoviște” (Radu Petrescu, M.H. Simionescu și Costache Olăreanu), până la contemporani, Goma, Monica Lovinescu, părintele Valeriu Anania, Cărtărescu, Adrian Marino ș.a. Se poate spune chiar că Jurnalul este literatura viitorului, cu condiția ca scriitorii, dar mai cu seamă urmașii lor legali, să accepte să facă publice însemnările lor intime.
Literar vorbind, Jurnalul se situează în zona fluidă dintre ficțiune și realitate fiind, cum observa și criticul Silviu Angelescu, un gen de graniță, cu dublă identitate, în care esteticul se întrepătrunde cu realismul. Dincolo de impresii, obsesii, vise, imbolduri intime, ori ambiții personale, Jurnalul cultural reprezintă o sursă generoasă a istoriei literare (adesea și sociale). Privit însă ca o demonstrație egolatră, Jurnalul are potențialul de a schimba realitatea în ficțiune, punând într-o lumină aparte unele aspecte problematice, sau chiar dramatice, din viața autorilor. Direct, frust, adesea iconoclast, Jurnalul, inclusiv cel cultural, dezbracă evenimentele de sens, reduce oficiosul la comun, și, evitând trucurile publicitare, restructurează stilul (un Jurnal care nu e scris la persoana I este, din start, fals). Adevăratul Jurnal evită triumfalismul, contabilizează eșecurile, lasă frâu liber meditației. Deloc demodat, incitant și discret, Jurnalul modern este o biografie spirituală, în primul rând, este o punte între viață și ficțiune.

Cu atât mai mult, Jurnalul (Reflux de clepsidră, ediție bilingvă, în română și engleză, Bistrița, Ed. Nosa Nostra, 2020), unui intelectual de succes, cum este profesorul, jurnalistul, scriitorul și cunoscutul manager cultural Dorel Cosma (n. la Bistrița, 29 octombrie, 1950), este o garanție a interesului. Asta și pentru că, păstrând proporțiile, Dorel Cosma este, după mai bine de patru decenii de practică culturală, un veritabil „Lorenzo de Medici” local, ctitor de instituții, confident și prieten al artiștilor nu doar din țară, dar, adesea, și din străinătate, omul de numele căruia se leagă cele mai importante reușite culturale ale Bistriței de azi: „renașterea” Palatului Culturii, și a Centrului Cultural Municipal „Geroge Coșbuc”, ambele din Bistrița, înființarea Ansamblului Folcloric „Cununa de pe Someș” și a seriei de Festivaluri internaționale desfășurate sub acest generic, ctitorirea unor publicații culturale de interes local și regional, deschiderea unui studio de televiziune cu profil cultural, „Conexiuni”, iar lista ar putea continua.
Specificul acestui volum, deloc singular într-o bio-bibliografie ce numără câteva zeci de titluri, este acela că se limitează doar la un an din activitatea de manager și ambasador cultural a profesorului Dorel Cosma, un an, sugerează implicit autorul, obișnuit, 2017, dar pilduitor pentru întreaga sa carieră profesională.

Despre managementul cultural s-au scris cărți, se organizează masterate și seminarii profesionale. Puțini sunt însă practicienii acestui domeniu select al comunicării, atât de necesar, deopotrivă micilor comunități, cât și la nivel național. Asta pentru că, în orice moment și loc, cultura e un bun public, fără de care nu putem trăi. Din păcate, nu există rețete ideale de marketing și antreprenoriat cultural, domeniul, ca atare, fiind deschis creativității. Un bun manager cultural trebuie să fie, așadar, un om activ, eficient, deschis și energic. Rareori, însă, acest portret ideal se suprapune peste activitatea unei singure persoane. De altfel, conștient de pericolul autopromovării, Dorel Cosma introduce în Jurnal destule situații în care rolul consultării colective este esențial. Cu toate acestea, poziția sa, de practicant cu succes al actului cultural, rămâne esențială, iar cartea este, în sine, o dovadă.

Fără emfază, firesc și natural, Dorel Cosma practică cu succes un model de mix cultural, în care componenta literară se împletește cu cea muzicală și vizuală, rezultatul fiind o veritabilă industrie a spectacolului (fie de tip „amator”, fie profesionist), un produs cultural de ce depinde deopotrivă de „buget” dar și de sponsori, rolul managerului fiind acela de a atrage susținători ai fenomenului cultural din toate componentele sociale.

Subliminal, Jurnalul cultural, și într-o mare măsură cool-turistic al lui Dorel Cosma este și un model de adaptare la realitate. Citind cartea – amestec de mărturie, pledoarie, duioșie și empatie – avem dimensiunea reală a acestui serviciu public. Este, desigur, rolul managerului să livreze produse culturale de calitate, sub o formă accesibilă, dacă se poate. Mai voalat, mai insistent, Dorel Cosma vorbește și de costuri, de piedici, de prejudecăți și de orgolii locale. Asta pentru că nici cel mai de succes manager cultural (local, în cazul de față) nu e lipsit de adversari, mai mult sau mai puțin înverșunați.

Mărturie, confesiune sau demers profesional, cartea Reflex de clepsidră ar putea fi foarte bine și un suport de curs academic. Sub o formă accesibilă, sunt cuprinse, printre rânduri, veritabile axiome culturale. Așadar, o carte-bilanț, un model de activism cultural, un jurnal de idei și un sumum de fapte puse în slujba binelui public, toate la un loc fac dovada dovada că banii publici investiți în cultură, rodesc. Acesta pare să fie mesajul cărții, iar timpul ne va arăta dacă Dorel Cosma a avut sau nu dreptate în demersurile sale.

Marian NENCESCU

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.