Poveste din Vezuviu (Vezuviu Love Story) by Remus CERNAT (67)

EXCLUSIVITATE

…de ce în limba română e doar poveste din Vezuviu (şi nu poveste de dragoste…) ? Pentru că ar fi pleonastic! La noi românii toate poveştile sunt de dragoste, cu dragoste, despre dragoste! Suntem Ortodocşi!

Prin urmare noi ne iubim aproapele ca pe noi înşine, cum spune Siluan Athonitul când spunem aproapele ne referim absolut la toţi cei pe care îi trimite Dumnezeu în calea noastră! Inclusiv duşmanii! Românul îşi iubeşte Duşmanii! Cu furie, cu spume, cu lacrimi, cu scrâşnete…dar îi iubeşte! Chiar dacă duşmanul ne greşeşte în continuu …de 30 de ani! Românul e răbdător, aşteaptă ca duşmanul să se îndrepte, toţi trebuie să aibă o şansă la mântuire! De câte ori să-i iertăm? Iisus Hristos ne spune clar: “de 70 de ori câte 7 “. Domnul nostru foloseşte o figură de stil (sinecdoca sau metonimia sau amândouă) un număr fix, 490, care să însemne “pentru totdeauna “! Căci tot aşa ne iartă şi EL nouă, totdeauna, toată viaţa! Sigur am fost şi noi duşmanii cuiva …la un moment dat…

Povestea: A fost odată ca niciodată, acum vreo 2000 de ani, tot aşa prin august, anul 79 dH, un Vulcan activ dar cuminte, în stare latentă. Deci avem Vezuviu, numele vulcanului, Pompei, Herculaneum, două orăşele prospere din Golful Neapole,(Napoli de azi), un imperiu roman timpuriu, negustori, meşteşugari, fermieri, viţă de vie, pomi fructiferi şi evident bogătaşi nobili!

Ca de obicei, nobilii urâţi spre hidoşi dar bogaţi iar meşteşugarii puternici frumoşi dar mai puţin bogaţi! Şi, ca de obicei, şarpele o păcăleşte tot pe Eva, sâmburele discordiei e plantat tot de femeie …(doar în povestea asta:} ) O frumoasă soţie de meşteşugar harnic şi chipeş, se satură de atâta bine şi începe să aspire la o viaţă de prinţesă la curtea regelui; visează la rochii, pantofi, parfumuri şi zorzoane scumpe, tabieturi aristocrate, seri de bal etc.

Şi uite aşa sărmanul tânăr meşteşugar împins de la spate, aproape silit de mofturile nevestei, se împrieteneşte cu o strâmbă soţie de nobil care îi rânjea foarte binevoitor din orice motiv … în timp ce-i monta o uriaşă poartă la conac! În scurt timp i-a schimbat şi ferestrele, şi gardul, şi acoperişul, îi dădea orice de muncă numai să-l vadă pe musculosul meşter prin preajmă! Ba chiar a angajat-o şi pe nevasta lui la bucătărie…

Restul e un cancan previzibil şi banal care a culminat cu Erupţia Vezuviului! Supărat pe superficialitatea oamenilor, pe desfrânare, jocuri de noroc, lăcomie şi cam toate fărădelegile care sălăşluiau odinioară şi în Sodoma și Gomora, (ce repede uită lumea), Dumnezeu şi-a retras ambasadele îngereşti şi legiunile de draci au răsturnat lava fierbinte peste toţi!

După mulți ani s-au descoperit rămășițele carbonizate ale celor două iubiri interzise, foarte mediatizate la vremea respectivă: frumoasa bucătăreasă cu hidosul bogat şi frumosul meşteşugar cu pocitania nobilă. Practic a rămas doar o mână din fiecare în ultimele clipe ale vieţii lor, mâna stângă la bărbaţi (mâna cu care dau banii) şi mâna dreaptă la femei (mâna cu care iau banii).

De la dreapta la stânga (că aşa vă place vouă…) găsim mâna meşteşugarului deznădăjduit şi scârbit în acelaşi timp de situaţia ingrată în care a fost târât,  ţinând probabil o sticlă de vin, mâna nevestei lui cu care îşi admira perlele, şi inelele cu smarald, mâna nobilului care le-arăta ambelor femei câţi bani le va da (după ce realizează că ambele sunt nişte curve) şi mâna nobilei care îl ameninţă pe soţ “ai grijă cum vorbeşti cu mine că poate te las fără jumate din avere !” C-aşa fac aştia, nu mai au demult, nimic, unul pentru celălalt dar rămân împreună ca să nu se înjumătăţească averea!

Peste aproape două milenii cele 4 mâini ajung la Muzeul de Artă Metropolitană din New York; celebre universităţi din zonă se întrec în supoziţii: Harvard – Credem că este experimentul nostru, anii ’60, coordonat de Henry Murray şi reprezintă procesul de transformare a unei mâini după detonarea unei bombe! Stanford – este experimentul nostru, anii ’70, Philip Zimbardo, sunt manifestări în procesul de adaptare în condiţii de detenţie! Yale – este experimentul Milgram şi reprezintă reacţii la stres în funcţie de moralitatea individului!

Ajunge şi la Bucureşti la şobolanii noştri Klaun, Corban, Ara Fart: Este expresia poporului român obedient care luptă pentru noi, ca să mai câştigăm un mandat! Ca să-i salvăm de covid! Ca să-i vaccinăm forţat! Că altfel le punem iar botniţă şi îi închidem în casă! Intră peste ei, aşa neinvitat, şi un alegător anonim (pe care scria Anonymus) şi le zice: “Poate totuşi autorul acestei sculpturi Pop Art avea altă metaforă în minte: Prima mână, de la dreapta la stânga (pentru ultima dată!) reprezintă ceea ce sunteţi (şi le arată semnul onanistului), a doua este ce-o să primiţi de la Poporul Român (şi le arată semnul la Gâlci), a treia este ce-o să rămână din furtişagurile voastre (se alege praful, totul se duce pe apa sâmbetei) şi ultima, oricât aur aţi avea şi oricât de şmecheri şi inteligenți credeți voi că sunteţi ÎN PUŞCĂRII TOT VAGIN DEVII !!!]

PS: Teoretic e o ficţiune!…practic, la cum merg lucrurile în ţara asta, oricând putem s-o dăm în reality show şi Lupii Dacici să dea Legea lui Ţepeş, iar mâinile alea să fie ale PRIMILOR PATRU PREŞEDINŢI CARE AU FOST PRINŞI LA FURAT!

PS 2: vol 2 despre regi…în lucru!

(Lista interpretărilor și metaforelor rămâne deschisă)

Remus Cernat – actor, regizor, scenarist și cum sunt ortodox practicant, naționalist (în sensul că-mi iubesc nația, limba, tradițiile, țara, fără să intru în nici un partid de profil) e limpede că nu fac parte din nici o gașcă!

Deci, nu o să mă vedeți la televizor în nici un serial sau emisiune spălătoare de creier, generatoare de confuzie și zavistie, rămânând totuși în zona artelor (profesor de tango argentinian, de fitness, coregraf, cochetez cu pictura, sculptura și arta vizuală pop art.

De asemenea, sunt și colecționar de artă și expert în imobiliare, iar când am un finanțator mai pun în scenă câte o piesă de teatru, un filmuleț de scurt metraj, o docu-drama, lucruri mărunte… aparent, până aflăm că toate au Morala Ortodoxă! Şi atunci nu mai sunt mărunte!

De fapt, cred că asta e singura mea calitate notabilă. Consider că arta (de orice gen) fără Morală Creştină e total inutilă! În cel mai fericit caz!… căci, în general, e nocivă, dar pentru că e atât de vicleană şi subtilă trece ca fiind “elitistă”! E aşa ca satana care vrea să ne convingă că nu există!

Cum la fel de nocive au fost Renaşterea şi Iluminismul, aceste ferestre Overton pentru urgiile de azi! Să scoţi tu pe  Dumnezeu, Făcătorul Cerului şi al Pământului, din centrul existenţei umane şi să bagi omul, această râmă târâtoare şi neputincioasă (care suntem cu toţii) e o prostie infinită! Dezvoltăm altădată!

Ca pictor-sculptor-artist vizual Pop Art sunt amator. Iau câteva elemente (4, 5 până la 30), pe unele le construiesc de la zero, pe altele puțin începute, dar pe absolut toate le prelucrez, le asamblez și le pun într-o relație până obțin metafora dorită. Sper să schimb un pic din șirul clipelor la fel, mai ales că am presărat pe ici-pe colo și niște versuri şi câte o povestioară.

… apropo, cei care căutați artă progresistă, new age, dadaistă, abstractă etc. o să vă plictisiți de Moarte! Nu mă pricep şi nu înţeleg arta nefigurativă. Fascicole infime de erotism? Posibil, dar în cantitaţi neglijabile, căci vorba creștinului: „Frumoasă e lucrarea Ta, Doamne !” Am fost şi eu odată demult, în precambrian, dansator exotic. Glumesc, nu există precambrian şi nici o altă era geologică, lumea are 7500 şi ceva de ani de la Facere! Bulversaţi? Mă bucur, un motiv în plus să mă urmăriţi căci acum sunt omul LUI!  Amin!

Comments

comments