Stela ENACHE – 50 de ani de carieră

Avem atâția artiști extraordinari, cu cariere exemplare, dar pe care doar marele public pare a-i admira și iubi necondiționat. Unii se pot mândri că s-au bucurat de succes la cel mai înalt nivel timp de nu mai puțin de șase decenii, cazul Marinei Voica, al lui Alexandru Arșinel (sărbătoriți împreună, în urmă cu câțiva ani, pe scena Sălii Palatului, la inițiativa impresarului Anghel Stoian), al altor câțiva actori legendari.

Din păcate, se pare că doar publicul (de fapt, cel mai important!) validează în timp popularitatea imensă a acestor corifei, fiindcă nu i-am văzut medaliați sau premiați nici la Cotroceni, nici de Ministerul Culturii, instituții care de fapt ar trebui să aibă în ”fișa postului” recunoașterea valorii naționale a artiștilor de frunte.

Câți oare sânt ”Cetățeni de onoare” ai Capitalei sau ai localităților de origine (în provincie totuși se mai face ceva…)?

Probabil însă acolo sânt niște consilieri fie tineri, fie numiți politic, dar și unii și alții în totală necunoaștere a istoriei culturii române și, în cazul de față, a muzicii autohtone. Așa încât, spre cinstea lor, au preluat această sarcină firească și onorantă alte instituții, cu profund respect față de cei care ne-au încântat cu talentul lor o viață întreagă.

Astfel, reputata interpretă de muzică ușoară Stela Enache a fost sărbătorită cu mare fast pe scena Universității Creștine ”Dimitrie Cantemir” din București, într-un spectacol transmis online, la împlinirea a 50 de ani de la debutul său la nivel înalt în muzica ușoară.

A fost într-adevăr un concert extraordinar, intitulat ”Tu ești primăvara mea”, după titlul unuia din marile șlagăre compuse de regretatul soț al interpretei, marele compozitor Florin Bogardo.

Desfășurat în ultima zi a lunii martie, spectacolul chiar a anunțat o primăvară frumoasă, cu atât mai mult cu cât organizatorii au legat evenimentul de ”Ziua fericirii”, celebrată pe 20 martie.

Și chiar că a fost o fericire imensă să constatăm că mai sânt oameni minunați care prețuiesc muzica ușoară românească și pe slujitorii ei de frunte, fiindcă alături de sărbătorită au ținut să cânte alți câțiva interpreți care se pot lăuda cu recorduri în materie.

Botezată Steriana Aurelia, Stela Enache chiar și-a clădit o carieră poleită cu aur în analele muzicii noastre ușoare, cu zeci de șlagăre, discuri, apariții la cele mai mari festivaluri, lungi turnee peste hotare, emisiuni memorabile pe micul ecran.

S-a născut, ca și Marius Țeicu, la Reșița, urmând treptele firești ale afirmării în muzică: studii de pian, frecventarea cursurilor Școlii de muzică (iar în paralel atletism și balet – iată cum se explică forma sa remarcabilă și eleganța scenică!), apoi ale Conservatorului din Cluj-Napoca.

În perioada clujeană, cînd a cântat alături de orchestra de la Casa studenților, dirijată de compozitorul Gabriel Mărgărint, a obținut numeroase premii la toate festivalurile studențești. Un adevărat ”naș” muzical i-a fost compozitorul George Grigoriu, care i-a oferit primul mare șlagăr, ”Pentru un sărut”, dar care a și compus piese de succes interpretate de ea în duet cu George Enache, profitând inteligent de numele de familie identic, deși între ei nu există nici o legătură de rudenie!

Exact în urmă cu cinci decenii, în 1971, viața și cariera Stelei Enache înregistrează o cotitură minunată: este distinsă cu premiul II la festivalul de la Mamaia și îl cunoaște acolo pe Florin Bogardo, cu care se căsătorește în scurt timp.

Până în 2009, cînd ilustrul compozitor ne-a părăsit, i-a legat cea mai frumoasă iubire (compozitorul Ion Cristinoiu i-a încredințat Stelei Enache marele șlagăr ”Ani fericiți”…), cu o căsnicie perfectă, din care au rezultat Laura și Anton (ambii stabiliți peste hotare), aceștia dăruindu-i Stelei nepoți pe care-i adoră, alergînd din Italia în Austria pentru a-i îmbrățișa.

Iubirea dintre Stela Enache și Florin Bogardo s-a transferat, absolut firesc, și în plan muzical, dintre cele peste 500 de piese din repertoriul solistei nu mai puțin de 76 fiind compuse de soțul ei, câteva fiind reamintite publicului, cu vocea sa limpede, cristalină, de o muzicalitate rară, la acest concert omagial: ”Ca soarele, ca floarea”, ”Să nu uităm să iubim trandafirii”, ”Ani de liceu”, altele fiind grupate într-un colaj reunind refrene de neuitat.

În cei 50 de ani de carieră strălucită, Stela Enache a cântat pe tot globul, înconjurând lumea de 4 ori (!) în croaziere pe vapoare de lux, unde a evoluat alături de mari vedete ale genului.

Neobosită, ea este însă în permanență în prim-plan: a fost distinsă cu premiul revistei ”Actualitatea Muzicală” a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, a înregistrat noi piese de Jolt Kerestely, a editat la casa de discuri Eurostar câteva albume istorice, cu melodii ale sale și ale lui Florin Bogardo, a apărut în zeci de spectacole și turnee inițiate de Paul Surugiu-Fuego.

O mare performanță a fost aceea că în urmă cu aproape trei ani a reușit să organizeze, pe scena Teatrului de revistă ”Constantin Tănase”, o primă ediție a Festivalului internațional ”Florin Bogardo”. Din păcate, fără nici o susținere oficială, festivalul n-a mai continuat, dar să sperăm că numele marelui compozitor de muzică ușoară va debloca inerții la Primăria Capitalei și la alte foruri.

Dar pe Mirabela Dauer o fi sărbătorit-o cineva la 50 de ani de carieră?

Probabil nu, dar asta e mai puțin important acum, când numele ei strălucește în constelația muzicii ușoare românești.

În semn de pilduitoare solidaritate, ea a ținut să fie la sărbătorirea colegei sale. Cu glasul său vibrant, cu dramatism intens și lacrimi în ochi, marea cîntăreață ne-a reamintit mai întâi cîteva din marile șlagăre ale sale, semnate de Ion Cristinoiu (”Taina nopții”), Marius Țeicu (”Dormeau pe-o frunză două stele”), Marian Nistor (”Frunza mea albastră”), dar lacrimile din ochii ei, sincere mărgăritare, au însoțit îndeosebi compoziția lui Cătălin Crișan (muzică și versuri), ”Plânge un artist”, închinată situației cumplite în care se află de aproape un an și jumătate interpreții noștri, mai ales cei din ”Generația de aur”.

Așa cum sună un cântec al său, ”Ce dor ne-a fost” de Mirabela, ca de toți colegii ei de breaslă, pe care avem atât de rar ocazia să-i aplaudăm…

Toate evoluțiile soliștilor au fost însoțite de atractive momente de dans oferite de trupa emisiunii de la TVR 2 a lui Paul Surugiu-Fuego, ”Drag de România mea” – coregraf Florin Mariș.

Cu talentul său de actor (a absolvit o facultate de profil, este dramaturg și regizor), Cătălin Crișan s-a ”jucat” elegant cu dansatorii, cu farmec și umor. Anii au trecut de la premiul I la festivalul de la Mamaia din 1987 (primele sale șlagăre au fost compuse pentru el de Aurel Manolache), iar în vremea din urmă artistul își promovează tot mai mult propriile compoziții, însoțite de versuri care de asemenea îi aparțin.

Trei dintre acestea au figurat de altfel în recitalul său, aduse la microfon cu vocea-i caldă: ”Anii mei”, ”Cine?” și inevitabilul ”Dacă pleci” – hit uriaș, solicitat mereu de spectatori (au fost și acum cîțiva, verificați, testați și vaccinați!, între ei remarcându-i pe cunoscuții melomani Livia și Ioan Gauzin, mari prieteni ai artiștilor).

Am amintit de festivalul de la Mamaia, atât de important mult timp în istoria muzicii noastre ușoare (decăderea lui a început, până a fi desființat, prin 1998-1999).

Ei bine, la debutul meu la cârma acestei manifestări emblematice, în 1983, am avut ocazia s-o anunț în postură de cîștigătoare a Trofeului de interpretare pe Marina Florea, o blondă frumoasă, cu voce uluitoare.

Fusese descoperită de George Grigoriu la un concurs de amatori la Otopeni, unde ea locuia pe atunci, iar reputatul descoperitor și șlefuitor de talente a avut încă o dată fler, lansând o stea genului.

Mi-e dragă nu numai din acest motiv legat de debutul nostru comun, ci fiindcă este de o modestie rară, croindu-și prin forțe proprii o carieră luminoasă.

Nu bârfește, nu intră în jocuri de culise și mondenități, în schimb este mereu la curent cu muzica modernă, primește de la compozitori tineri (Mihai Alexandru, Dragoș Docan) piese pe care le pune în valoare așa cum a făcut-o și acum: cu dinamism, energie, vervă, supunând scena ca la 20 de ani, spre încântarea dansatorilor de lângă ea.

A cules ovații cu piesa ”Eu te-am ales” (de Mihai Alexandru) și firește cu cântecul ei fetiș, ”Stele perechi” de Ionel Tudor, care dă și titlul albumului lansat la casa de discuri Eurostar.

Nici un artist nu face pentru muzica noastră ușoară ceva măcar comparabil cu Paul Surugiu-Fuego, al cărui respect pentru înaintași – compozitori, textieri și soliști deopotrivă – este uimitor.

Ne gândim doar la câteva din inițiativele sale materializate în spectacole de uriaș succes: ”Gramofon” (cu o trecere în revistă a celor mai frumoase refrene ale muzicii noastre ușoare din toate timpurile, concerte în care le-a avut alături pe Stela Enache și Marina Florea, dar și artiști de la Teatrul ”Al. Davila” din Pitești), ”Tu ești primăvara mea” (turneu dedicat lui Florin Bogardo), turneul închinat amintirii lui Dan Spătaru, apoi ”Testament”, spectacol dedicat lui Grigore Vieru.

Ca să nu mai vorbim de cele două albume discografice de excepție cu creații noi ale lui Jolt Kerestely (premiate de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România), de spectacolele sale monumentale de la București sau Chișinău (este Artist al Poporului în Republica Moldova), în care interpretează zeci de refrene ale compozitorilor noștri, ca să nu mai vorbim de atât de populara sa emisiune de la TVR2, ”Drag de România mea” – singurul program de la toate posturile TV unde muzica ușoară românească este la ea acasă.

Cu charisma-i cunoscută, cu talent actoricesc (a și recitat) și glas impresionant, Paul Surugiu-Fuego s-a oprit, înafara unui colaj din refrenele sale celebre, la piesele ”Ce bine a fost”, ”Să readucem dragostea” și, ca un omagiu pentru sărbătorită și pentru Florin Bogardo, ”Tu ești primăvara mea”.

A urmat momentul emoționant în care doamna președinte a Universității, prof. univ. dr. Corina Adriana Dumitrescu (toată stima și jos pălăria pentru inițiativele artistice ale domniei-sale!), i-a înmânat Stelei Enache o distincție onorantă din partea Universității.

După care poetul Narcis Avădănei, în postura de regizor muzical, nu putea să declanșeze decât ”negativul” șlagărului tinereții noastre și al elevilor dintotdeauna, ”Ani de liceu” de Florin Bogardo, pe care Stela Enache l-a interpretat cu aceeași fervoare ca la debut.

După care l-a invitat alături de ea pe Paul Surugiu-Fuego, pentru un duet care a ridicat cu siguranță în picioare pe cei care urmăreau online spectacolul! Da, a fost o seară a fericirii, a bucuriei întâlnirii cu artiști extraordinari și cu gazde minunate – facem o reverență în fața tuturor…

Octavian URSULESCU

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.