134 de angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii vor fi concediaţi
134 de angajați de la Mechel Câmpia Turzii vor fi concediați în luna septembrie. Aceştia vor primi trei salarii compensatorii.
„Am fost notificaţi, luni, de administratorul judiciar cu privire la intenţia de concediere colectivă a 134 de angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii, care îşi vor primi preavizele în 29 septembrie. De această dată, procedura de concediere este legală, în conformitate cu Codul Muncii. Angajaţi care vor fi trimişi în şomaj vor primi câte trei salarii compensatorii”, a spus liderul de sindicat al Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu.
Administratorul judiciar al combinatului Mechel Câmpia Turzii a dispus la începutul lunii iulie disponibilizarea a 148 dintre cei circa 360 de angajaţi ai societăţii, măsura fiind considerată atunci „ilegală” de către sindicat.
Tribunalul Comercial Cluj a admis, în 17 iulie, solicitarea sindicatului de la Mechel Câmpia Turzii de anulare a procedurii de concediere a celor peste 140 de angajaţi ai combinatului şi a dispus anularea preavizelor acestora.