17 mai 2020: Muzeul Național al Satului “ Dimitrie Gusti” împlineşte 84 de ani

Muzeul Național al Satului“ Dimitrie Gusti” a organizat pe 14 mai 2020 o conferință de presă, ce a avut loc la sediul din Șos. Kiseleff nr.28-30, în prezența domnului Sergiu Nistor, consilier prezidențial, a domnului Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii, a doamnei Irina Cajal, subsecretar de stat în MinisterulCulturii și a doamnei dr. Paula Popoiu, manager al MuzeuluiSatului.

Doamna conf. univ. dr. Paula Popoiu, directorul general al Muzeului, a precizat la conferință de presă: „Ne vom lua toate măsurile de prudenţă la deschiderea acestui muzeu, aşa cum ne vom lua măsuri de prudenţă şi în viaţa noastră personală. Acum, la 84 de ani de la înfiinţare, Muzeul Satului a primit înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei Române. Am mutat în spaţiul online toate activităţile cu publicul pe care am fi dorit să le facem aici, la Muzeul Satului sau aproape toate, doar cele care se pretează acestui spaţiu”.

Pentru că la orice conferință de presă se pun întrebări și se primesc răspunsuri, am avut privilegiul ieri, 14 mai 2020, să fiu primul care i-a pus următoarea întrebare ministrului Culturii: „Artiștii vizuali profesioniști sunt nerăbdători să-și reia activitatea, alături de actori, muzicieni etc., aceasta însemnând reluarea expozițiilor și a vernisajelor acestora, care deocamdată sunt doar în mediul online. Care este mesajul dumneavoastră pentru colegii mei, membri ai filialelor din București și teritoriale ale Uniunea Artiștilor Plastici din România?” Apoi am subliniat buna colaborare dintre Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti” și AFAPRR: Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România, materializată acum prin „SED NOMINI TUO DA GLORIAM”, o expoziție cu un puternic impact mediatic și emoțional.

Ziarul Ultima Oră: Expoziția „SedNominiTuo Da Gloriam”, publicist comentator al ziarului Claudiu–Victor Gheorghiu.

CURATORI: Irina Sava, Cristian Olteanu, Claudiu Victor Gheorghiu, Alexandru Popa.Publicat: sâmbătă, 11 aprilie 2020. Sursa: UltimaOră

Ministrul Culturii, domnul Bogdan Gheorghiu: “Se doreşte acest lucru, dar trebuie îndeplinite toate normele procedural-instituţionale. Sunt aceşti paşi. Avem nevoie de decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, am solicitat într-o primă etapă deschiderea muzeelor, cât și a bibliotecilor, dar și a expoziţiilor, exact segmental pe care l-aţi menţionat dumneavoastră. Sperăm că vor fi acceptate aceste propuneri ale noastre integral și astfel se vor putea redeschide și galeriile de artă”.Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, 14 mai 2020, răspuns la întrebarea pusă de Claudiu Victor Gheorghiu.

Răspunsul domnului Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii, pentru artiștii vizuali, 14 mai 2020, videoclip de Claudiu Victor Gheorghiu:

https://www.facebook.com/afaprr.uap/videos/307573536902965/

Acum 84 de ani, la 10 mai 1936, se deschidea oficial Muzeul Satului din Bucureşti, în prezenţa regelui Carol al II-lea. Pentru public acesta s-a deschis cu o săptămână mai târziu, la 17 mai 1936.

Pe 17 mai se serbează anual Ziua Muzeului Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti”.

Fotoreportaj pentru Uniunea Artiștilor Plastici din România și AFAPRR- Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România, precum și pentru partenerii media Intell News, Jurnalul Bucureștiului „Le Petit Parisien”, Ultima Oră: Claudiu Victor Gheorghiu, artist vizual, afilieri: membru titular AFAPRR, totodată consilier media și al CD al AFAPRR și membru al Consiliului Director al VISARTA-Societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul artelor vizuale; în subsidiar jurnalist cultural: Senior Editor al agenției de presă Intell News România şi coordonator al paginilor de cultură (în limbile română), Senior Editor al ziarului Jurnalul Bucureștiului „Le Petit Parisien”, publicist comentator al ziarului Ultima Oră.

Claudiu Victor GHEORGHIU

 

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.