18 noiembrie – o piatră de hotar pentru Protecția Drepturilor Copilului în România
Pe 18 noiembrie 1999, Guvernul României a făcut un pas decisiv în asigurarea protecției drepturilor copiilor adoptând o Ordonanță de Urgență care avea în vedere înființarea Agenției pentru Protecția Drepturilor Copilului și reorganizarea activităților de protecție a copilului. Acest moment a însemnat piatra de temelie în istoria drepturilor copilului în România și a marcat un angajament ferm pentru protejarea celor mai vulnerabili membri ai societății noastre – copiii.
Cu toate acestea, decizia respectivă nu a fost luată în mod izolat. Ea a făcut parte dintr-un sistem complex de reformă și aliniere la standardele europene, într-un moment în care România se pregătea să adere la Uniunea Europeană. Drepturile copilului au fost un punct sensibil în procesul de integrare europeană, iar România a fost subiectul unor critici internaționale vehemente referitoare la condițiile din orfelinate, situația copiilor abandonați și lipsa unui sistem puternic de protecție a copilului.
În anii ’90, imaginile cu orfelinatele românești și copiii neîngrijiți și neglijați au declanșat un val de reacții internaționale. Guvernul a trebuit să ia măsuri eficiente pentru a îmbunătăți aceste condiții și pentru a repara percepția negativă a orfelinatelor la nivel mondial. Adoptarea acestei ordonanțe și înființarea Agenției pentru Protecția Drepturilor Copilului au reprezentat un prim pas concret în direcția îndeplinirii angajamentelor asumate privind protecția copiilor și respectarea drepturilor lor fundamentale.
Agenția pentru Protecția Drepturilor Copilului a fost creată cu scopul de a coordona eforturile naționale de protecție a copilului, de a asigura aplicarea legilor și de a promova respectarea drepturilor copiilor în România. Prin reorganizarea și consolidarea structurii de protecție a copilului, autoritățile și-au luat angajamentul de a se asigura că fiecare copil din România are acces la un climat de siguranță, educație, sănătate și la o creștere armonioasă. Mai mult, această instituție avea rolul de a monitoriza aplicarea legislației existente, de a identifica lacunele și de a propune îmbunătățiri legislative. Practic, Agenția a fost concepută ca un instrument de intervenție și monitorizare, menit să garanteze că drepturile copiilor sunt respectate și protejate într-un mod real, nu doar în teorie. Totodată, această instituție a avut și un rol crucial în dezvoltarea unor programe de prevenire a abandonului, de sprijin pentru familiile vulnerabile și de integrare a copiilor în comunitate.
Adoptarea Ordonanței de Urgență din 18 noiembrie 1999 a fost unul dintre pașii esențiali pe care România trebuia să-i parcurgă pentru a răspunde criteriilor de aderare la Uniunea Europeană. Protecția drepturilor copilului, alături de alte reforme privind statul de drept și respectarea drepturilor omului, reprezentând un criteriu esențial în negocierile cu UE.
După cum se știe, Uniunea Europeană acordă o importanță deosebită drepturilor copilului, iar statele membre sunt obligate să respecte aceste standarde. În acest context, și România a fost nevoită să demonstreze că este pregătită să protejeze drepturile copiilor și să asigure că toți copiii primesc sprijinul de care au nevoie pentru a crește într-un climat de siguranță și securitate. Ordonanța de Urgență din 1999 și înființarea Agenției au fost interpretate ca un semnal clar că România își asumă responsabilitatea de a proteja copiii și de a garanta respectarea drepturilor lor.
Deși înființarea acestei agenții pentru Protecția Drepturilor Copilului a fost un pas important, implementarea efectivă a politicilor de protecție a copilului nu a fost lipsită de provocări. În anii care au urmat, au fost necesare eforturi constante pentru a transforma această inițiativă într-o realitate funcțională și eficientă.
Lipsa resurselor, birocrația și nu de puține ori indiferența unor autorități locale au afectat eficiența măsurilor luate. De asemenea, cazurile de abuz, violență și neglijare a copiilor au continuat să fie o mare problemă, iar instituțiile de protecție a copilului au fost adesea suprasolicitate. Cu toate astea, evoluția politicilor de protecție a copilului și adaptarea lor la standardele europene a adus rezultate importante.
În prezent, protecția drepturilor copilului rămâne un domeniu prioritar, iar instituțiile de profil sunt mai bine pregătite să intervină și să sprijine copiii vulnerabili. Organizația noastră pentru apărare a drepturilor omului susține eforturile autorităților și, în același timp, monitorizează respectarea drepturilor copilului, intervenind acolo unde este nevoie și militând pentru îmbunătățirea legislației și a mecanismelor de protecție.
Totuși, trebuie să recunoaștem că, în ciuda progreselor realizate, intervențiile noastre de-a lungul timpului s-au lovit, nu de puține ori, de un zid al indiferenței sau al birocrației. De exemplu, am fost martorii unor cazuri grave, în care drepturile copilului au fost ignorate flagrant, ducând la încălcarea legislației naționale. Un caz emblematic a fost cel al unui minor luat de lăngă mama lui și plasat în sistemul de protecție, într-un context controversat și în absența unor soluții adecvate care să țină cont de interesul superior al copilului. Deși am intervenit activ pentru soluționarea acestei situații și pentru respectarea legii, astfel de exemple ne arată că lupta pentru protejarea drepturilor copiilor nu este încă una câștigată. Ele ne motivează, însă, să continuăm eforturile noastre cu mai multă determinare și să pledăm pentru o aplicare riguroasă a legislației și o mai mare responsabilitate din partea autorităților.
Noi continuăm să colaborăm cu instituțiile naționale și internaționale pentru a ne asigura că aceste drepturi sunt respectate, iar copiii din România beneficiază de protecția la care au dreptul. Deși am parcurs un drum lung de la acea zi din 1999, misiunea de a proteja și de a asigura drepturile fiecărui copil este una continuă și esențială pentru viitorul nostru comun.
Președinte fondator OADO – ECOSOC – ONU
Prof. Univ. Dr. Florentin SCALEȚCHI