Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

3 octombrie 2018 – 28 de ani de la reunificarea Germaniei

Publicat: miercuri, 03 octombrie 2018

La 3 octombrie 2018 se împlinesc 28 de ani de la momentul reunificării celor două Germanii. După 45 de ani de divizare, Berlinul a redevenit capitala Republicii Federale Germania, în baza Tratatului de reunificare semnat la 20 septembrie 1990. Obiectivul înscris în Legea Fundamentală a Republicii Federale Germania (adoptată de Consiliul Parlamentar la 23 mai 1949) privind menţinerea unităţii naţionale şi statale a poporului german a fost îndeplinit. Helmut Kohl, devenit cancelar federal la 1 octombrie 1982, a intrat astfel în istorie drept ”cancelarul reunificării”.

Momentul reunificării celor două Germanii a fost precedat de o serie de evenimente demne de semnalat. În august 1989, mii de cetăţeni est-germani au trecut graniţa ungaro-austriacă, refugiindu-se la ambasadele R.F. Germania din Praga şi Budapesta. La jumătatea lunii august, numărul est-germanilor care părăsiseră Republica Democrată Germană se ridica la 66.000.

La 10 septembrie acelaşi an, Ungaria deschide graniţa cu Republica Democrată Germană, pentru a primi refugiaţi est-germani. Leipzig devine, la 23 octombrie, scena unor demonstraţii de masă, protestatarii cerând o schimbare politică reală. La 4 noiembrie 1989, peste un milion de persoane demonstrează în Alexanderplatz din Berlinul de est.

La 7 noiembrie, guvernul Willy Stoph demisionează. Două zile mai târziu, la 9 noiembrie 1989, este deschis Zidul Berlinului, simbolul Cortinei de Fier, iar la 13 noiembrie, la Dresda se constituie un nou guvern, aşa-numitul guvern al înnoirii democratice, condus de Hans Modrow.

La primele alegeri libere pentru Camera Populară a Republicii Democrate Germane, partidele angajate în realizarea unităţii germane obţin trei sferturi din totalul voturilor. La 12 aprilie 1990, Lothar de Maiziere (Uniunea Creştin-Democrată) formează un guvern de coaliţie, iar la 5 mai încep tratativele 2+4 privind reunificarea celor două Germanii.

Între 14-16 iulie are loc, în Caucaz, întâlnirea dintre preşedintele rus Mihail Gorbaciov şi cancelarul german Helmut Kohl. Mihail Gorbaciov îl asigură pe Helmut Kohl că momentul şi modul de realizare a reunificării rămân la aprecierea germanilor. La 12 septembrie 1990, se încheie tratativele 2+4. Puterile aliate în cel de-Al Doilea Război Mondial (URSS, SUA, Marea Britanie, Franţa) declară că renunţă la drepturile speciale ce le reveniseră după capitularea Germaniei, la 8 mai 1945.

Cel de-al 12-lea Bundestag (Parlamentul Federal), constituit în urma alegerilor pangermane din 2 decembrie 1990, proclamă Berlinul drept sediu al administraţiei centrale. Pe parcursul celor 45 de ani de divizare germană, politicienii din Republica Federală Germană au dat în repetate rânduri asigurări, adoptând în acest sens mai multe rezoluţii, că, în cazul reunificării, vechea capitală germană îşi va relua funcţia tradiţională. Această promisiune se cerea respectată.

La 19 aprilie 1999, a fost inaugurată noua clădire a Reichstag-ului din Berlin, renovată de arhitectul britanic Sir Norman Foster. Aici îşi desfăşoară şedinţele plenare Bundestagul german. Clădirea Reichstag-ului a fost, între 1894 şi 1933 (anul în care a fost incendiat), sediul Reprezentanţei Naţionale a Celui de-al Treilea Reich. Tot la Berlin îşi desfăşoară activitatea guvernul cancelarului federal, precum şi cele mai importante ministere.

Sursa: AGERPRES

Foto: nbcnews.com

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=104541

Publicat de la data oct. 3 2018. Categorii Breaking News.

Zona comentariilor

Meteo în țară

21 octombrie 2018, 8:08
 

V
Precipitaţii
13°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 11°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 4 km/h V
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:38
Apus: 18:22
Prognoza 22 octombrie 2018
Zi
 

NE
Predominant înnourat
18°C
Vânt: 11 km/h NE
Rafale de vânt: 18 km/h
max. UV-Index: 3
Noapte
 

NNE
Predominant senin
6°C
Vânt: 0 km/h NNE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 140.508 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team