Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

40% din arborii europeni, în pericol

Publicat: sâmbătă, 05 octombrie 2019

 

Aproape jumătate din speciile de arbori prezente în Europa sunt ameninţate cu extincţia, a avertizat Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN), unul dintre principalele pericole fiind introducerea în habitatele europene a unor specii invazive, informează AFP.

Este pentru prima dată când UICN, o organizaţie cu sediul general în oraşul elveţian Gland, a publicat o „Listă Roşie” a arborilor europeni. Cu această ocazie, organizaţia a analizat situaţia celor 454 de specii de copaci prezente în Europa. Unii dintre ei cresc şi în alte zone din lume.

Dintre aceste specii, 42% sunt considerate ca fiind ameninţate şi prezintă din acest motiv „un risc ridicat de extincţie”, precizează raportul întocmit de UICN. În ceea ce priveşte speciile endemice – care cresc doar în Europa – 58% sunt ameninţate şi 15% se află într-un pericol critic.

Introducerea speciilor invazive, exploatarea non-durabilă a pădurilor şi dezvoltarea urbană reprezintă principalele ameninţări aflate la originea declinului speciilor de arbori de pe continentul european.

Bolile, despăduririle, creşterea animalelor şi modificarea ecosistemelor, asociată în special cu incendiile, reprezintă tot atâtea pericole care ameninţă copacii din Europa.

E alarmant să constaţi că mai mult de jumătate din speciile de arbori endemice din Europa sunt astăzi ameninţate cu extincţia”, a declarat Craig Hilton-Taylor, coordonatorul diviziei însărcinate cu elaborarea „Listei Roşii”, citat în comunicatul publicat de UICN.

Potrivit UICN, scoruşii sunt deosebit de ameninţaţi, trei sferturi dintre cele 170 de varietăţi europene de scoruş fiind ameninţate cu extincţia. Castanul sălbatic, atacat de molia minieră a frunzelor de castan, o insectă dăunătoare originară din Balcani, este considerat de acum înainte o specie vulnerabilă.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=111503

Publicat de la data oct. 5 2019. Categorii ACTUALITATE, Mediu.

Zona comentariilor

Meteo în țară

24 ianuarie 2020, 8:38
 

SSV
Soare
-4°C
0 km/h
Perceput de temperatură: -2°C
Presiunea: 1030 mb
Umiditate: 86%
Vânt: 0 km/h SSV
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:43
Apus: 17:13
Prognoza 25 ianuarie 2020
Zi
 

SV
Predominant însorit
11°C
Vânt: 4 km/h SV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 2
Noapte
 

NNV
Predominant senin
-2°C
Vânt: 0 km/h NNV
Rafale de vânt: 4 km/h
max. UV-Index: 2
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 258.082 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team