Lăsământ pentru păuni (dedicație „colegilor” lui Eminescu)
Nimic nu este mai ușor în ziua de azi decât de primit diplome și titluri pentru o zisă literatură, din mâna unui zis juriu alcătuit din ziși scriitori care își acordă rotativ, ei lor, onoruri și onorarii pe seama unor fițuici…!
În droaia de zise cărți din ziua de azi sunt mai lungi prefețele și biografiile împăunate ale autorilor decât tarlalele de cuvinte pe care ei le cred literatură, poezie cu precădere.
Scrie oricine, dar de citit nu citește aproape nimeni…! Iar dintre cei care citesc unii nu au ce să înțeleagă, alții doar atât înțeleg despre ceea ce cred că ar fi aceea literatură. Însă este dramatic faptul că se implică în promovarea unor scriitori fără talent și a unor bazaconii literale oameni cu minte, scriitori autentici, artiști, prezentatori, oameni de televiziune și de radio, editori, librari și așa mai departe. Aceștia sunt mai vinovați decât scriitorii eșuați, mediocri, dar mai toți membri ai puzderiei de uniuni și asociații, ai uniunii uniunilor, ai academiilor…, ai universului…!
Mă speriasem și am spus repetat asta, că dispar cărțile, însă așa de tare m-am săturat de ceea ce se crede azi că ar fi carte, încât chiar îmi doresc să dispară.
Până atunci, ca să mă răzbun, vă mai bag și eu, la rându-mi, câteva pe gât. Doar că în ce mă privește nu sunt decât membru al familiei mele, nu m-am înregimentat pe bani și generozități la schimb în nicio uniune ori asociație, în niciun grup, în nicio castă, în niciun cenaclu, în nicio gașcă și așa mai departe… Eu îmi văd de treaba mea, nu fac lansări de fanfaronadă, ieftine în ce privește prestigiul evenimențial, dar costisitoare în ceea ce privește sprijinul editorial, uneori din bani publici – de fapt, de multe ori. Eu zugrăvesc niște portrete în cuvinte ale unor persoane și personalități cunoscute, apropiate cel mai adesea. Multe din aceste eseuri, interviuri, reportaje fac parte din colecția textelor mele publicistice apărute în presă. Deci nu mă veți auzi zicându-mi eu mie scriitor și mai ales scriitor cu faimă…! Eu sunt un sărman publicist și atâta tot. Scriitori sunt Mihail Sadoveanu, Fănuș Neagu, Dinu Săraru, Nichita Stănescu, Otilia Cazimir… Dacă am eu pretenția de a mi se zice scriitor, ce nume să mai dăm celor de mai sus?!
Nu merg cu modestele-mi producții ale sărăcuței mele minți la concursuri, nu le ridic la celebritate de opere literare fenomenale, nu mă îmbogățesc pe seama lor…, dimpotrivă, investesc și nu recuperez nici cheltuiala pe curent, nu mă capăt cu titluri, diplome, ranguri și premii…! Nu, în niciun caz…! Dacă aș face asta nu numai că n-aș putea să mă cred măcar ultimul mâzgâlitor de la coada scriitorilor de azi, dar aș trăi cu dezgustul de a mă comporta ca un excroc…!
Eu scriu doar niște jurnale din viața mea, în care sunt oglindiți oameni cumsecade pe care i-am întâlnit, în bună parte, iar cărțile mele le sunt exclusiv adresate. Nu scriu pentru bibliotecile academiilor, scriu strict pentru acești oameni care sunt de acord să îi expun în oglinda afectivă a cărților sau articolelor mele de presă. Nu scriu toptane de poezie ori proză, mediocre una și cealaltă…, poezia și proza au fost deja scrise de către cine s-a născut să le scrie…, eu cred că este timpul să mai facem o pauză până când se vor mai naște scriitori, că deocamdată în uterul României se dezvoltă exagerat de fecund embrioni de politicieni, demagogi, mânuitori de bani și artiști ipotetici…! Mai durează până când se vor întoarce scriitorii, artiștii, de altminteri, căci literatura nu este ceea ce a ajuns azi să fie, literatura este ceea ce a fost: artă. Iar artiștii nu cresc în bătătura instituțiilor care promovează creații mărginite, aberante și centrate pe negustorii, orgolii, imposturi, politică, iar în final calcule și profituri financiare…!
Nici nu m-am prostit de tot, nici n-am înnebunit de-a binelea ca să fac orice pentru a mă zgăibăra la vârful elitei scriitorilor, dându-l mai încolo pe Eminescu, în felul revoltător al epigonilor plictisitori și agresivi, ce nu-și croiesc vreun ungher cât de cât îngăduit la o margine de elită, ci îl înghesuie ei pe Eminescu și i se suie în cap ca niște păuni…!
Dacă am intra în mintea unor astfel de oameni, am da ochii, vrem, nu vrem, cu niște indivizi îngâmfați și obraznici ce-și imaginează că sunt colegi ai marilor noștri scriitori. Fantezie mai absurdă ca aceasta nici că poate fi…!
Dar nu sunt ei de vină pe cât sunt cei care îi sprijină să ajungă aici și pe aceste căi…! La nivel de localitate primăriile fac aceasta, iar la nivel de țară o fac pe de o parte cei care vor să trăiască și ei ca puii pe lângă moară, în condițiile în care oamenii de valoare sunt timizi și eliminați, iar evenimentele de anvergură culturală sunt fantome din mintea celor care așa cred ei că e frumos să fie organizate, precum și snobii, inculții, opulenții pe de altă parte.
Eu m-am săturat de astfel de ciurucuri arogante și cred că am să mă retrag de pe oriunde risc să am de a face până la sufocare cu ele…!
Mă voi întoarce când se vor institui și se vor acorda titluri și diplome pentru mediocritate odată cu cele de merit, ca să se separe unele de altele…; mă voi întoarce când Eminescu va fi eliberat de unde l-au înghesuit, când despre Eminescu va discuta cine știe și înțelege mai mult decât că se poate agăța de numele poetului ca de al unui confrate, când păunii epigoni își vor da seama că au ratat ținta dar se vor consola cu faptul că au descoperit modestia.
Aurel V. Zgheran
