E-commerce își menține creșterea, dar puterea de cumpărare a românilor scade
Comerțul electronic se află încă pe o tendință ascendentă în România, deși în ultima perioadă puterea de cumpărare a românilor a scăzut simțitor.
Ceea ce îi ține pe consumatori aproape de comerțul online este încrederea, după cum au remarcat mai mulți manageri ai platformelor online de e-commerce, prezenți la dezbaterea „Cursa contra cronometru: cum transformă comerțul electronic și comerțul rapid (quick commerce-ul) comportamentul consumatorilor”, organizată de AHK România cu prilejul Întâlnirii membrilor din luna noiembrie.
„Pe fondul scăderii puterii de cumpărare și al presiunii exercitate de inflație asupra bugetelor gospodăriilor, comportamentul consumatorilor din România se schimbă.
Comerțul electronic și quick commerce-ul devin importante, influențează comportamentul consumatorilor si remodelează piața. Companiile caută în aceste vremuri instrumente eficiente pentru a crește cifra de afaceri”, a spus în deschiderea evenimentului Sebastian Metz, director general al AHK România.
Membrii AHK România prezenți au fost rugați să răspundă la un scurt sondaj privind factorii care le influențează deciziile de cumpărare în mediul online.
Răspunsul lor, în ordinea preferințelor a fost: prețul, confortul (ușurința de achiziție) și calitatea produsului. Calitatea produsului este cea care creează încrederea, chiar dacă la început oamenii pot înclina asupra prețului, este ceea ce au subliniat și participanții la dezbatere.
Moderat de Sebastian Metz, panelul a reunit directorii câtorva platforme de vânzări online din comunitatea AHK: Romina Ardelean, Business Growth Lead YouGov; Patricia Coconea, Sales & Marketing Director, DHL Express Romania; Michael Kaiser, Chief Commercial Officer & Country Lead Sezamo și Leonid Zaplatnikov, Country Manager Southeast Europe, Beiersdorf.
Au fost explicate diferențele între cele două tipuri de comerț: e-commerce este tipul de comerț practicat de magazinele online, în vreme ce quick commerce este reprezentat de aplicațiile de livrare de produse.
Preferințele cumpărătorilor se îndreaptă spre ambele, în special în cazul consumatorilor tineri și al celor din marile orașe. Bucureștiul, de exemplu, concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic cu bunuri de larg consum (produse FMCG) din România.
În comerțul electronic cu produse FMCG, încrederea a devenit factorul decisiv, dincolo de preț și comoditate. Deși piața online de produse FMCG din România reprezintă doar 2,5% din vânzările totale, aceasta se numără printre canalele de retail cu cea mai rapidă creștere, având în prezent aproximativ 12%.
Canalul își demonstrează reziliența în pofida presiunii tot mai mari asupra bugetelor gospodăriilor, 38% dintre familiile din România cumpărând deja produse FMCG online.
Cea mai puternică creștere este generată de retailerii specializați în e-commerce și de operatorii omnichannel, confirmând o schimbare pe termen lung a comportamentului de cumpărare.
Cu toate acestea, piața de consum din România rămâne sub o presiune semnificativă, pe fondul preocupărilor tot mai mari legate de situația financiară a gospodăriilor.
Cercetări recente arată că unul din doi români își face griji cu privire la bugetul lunar, iar 63% se așteaptă ca situația lor financiară să se deterioreze în continuare, evidențiind provocările cu care se confruntă o economie bazată pe consum.
Totuși această piață funcționează. Consumatorii așteaptă predictibilitate, vizibilitate și o execuție impecabilă din partea serviciilor de livrare, făcând din aceasta mai mult decât un simplu proces logistic. Deși prețul rămâne un factor important, încrederea se conturează drept principalul motor al creșterii în comerțul electronic.
Principala provocare pentru retaileri este reducerea decalajului dintre așteptările consumatorilor și experiența reală de livrare, întrucât transparența, posibilitatea de urmărire a coletelor și livrarea fiabilă au devenit factori decisivi pentru satisfacția și loialitatea clienților.
Întâlnirea membrilor AHK România este un eveniment lunar, o bună ocazie pentru membrii comunității de business româno-germane de a interacționa și a stabili noi relații de afaceri.
Despre Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)
AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane. Înființată în 2002, AHK numără peste 700 de membri și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană. Începând cu 1 ianuarie 2020, în cadrul AHK România funcționează și Centrul de competență pentru Republica Moldova. Dorim astfel să intensificăm relațiile de afaceri între companii din România, Republica Moldova și Germania și să contribuim semnificativ la dezvoltarea economică a Republicii Moldova.
Tema anului 2026: Together for a stronger Europe. Trust creates tomorrow
Comunitatea de afaceri româno-germană consideră că încrederea creează forța care dezvoltă companii, parteneriate și care contribuie la întărirea economică a Europei. Un veritabil constructor de punți între țări, piețe și culturi, AHK România reprezintă fiabilitate, continuitate și încredere. Este în același timp platformă și partener pentru companiile care caută noi direcții și care doresc să se extindă. Prin dialogul constant cu mediul politic, economic și social, AHK România creează stabilitate, stimulează inovația și oferă companiilor posibilitatea de a avea succes peste granițe.
Homepage | Facebook| LinkedIn | YouTube
