A fost și a 35-a!
Visam noi, în primele zile ale lui 1990, că vom ajunge să ne apară numele în caseta redacțională a ”Actualității Muzicale” și în toamna lui 2026 și mai ales că vom fi la microfon și la ediția a 35-a a premiilor publicației noastre?
De fapt nici nu ne gândeam, în clipa când a apărut de la tipografie primul număr, un bilunar pe hârtie de ziar, că vom acorda asemenea distincții și că, mai ales, ele vor fi primele trofee la nivel cultural acordate la noi după 1989.
Dar cine eram NOI?
Suntem în continuare pe baricade doar doi dintre fondatori, prof. univ. dr. Mihai Cosma, în prezent redactor-șef, și Octavian Ursulescu, ultimi mohicani din echipa care pornise la drum: regretata Luminița Vartolomei, primul nostru redactor-șef, Carmen Stoianov, Ioan Dobrinescu.

Pe parcursul anilor ni s-au alăturat Costin Aslam (care este și director al Editurii Muzicale), precum și colegi sau colaboratori permanenți care au plecat dintre noi, lăsând însă în paginile revistei urme ale ale talentului lor și ale iubirii pentru muzică: compozitorul Mircea Drăgan, Florin-Silviu Ursulescu, Alexandru Șipa…Anul acesta revista a sărbătorit apariția numărului 300 din seria nouă (nr. 572)!
Grăitor este faptul că actul de naștere al ”Actualității Muzicale” a fost semnat sub cupola Ateneului Român, unde își avea sediul provizoriu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, iar de câțiva ani galele de acordare a premiilor au loc tot la înălțime (la propriu și la figurat), în Salonul oficial al Ateneului Român.
Distinsul muzician Marin Cazacu, director general al Filarmonicii ”George Enescu”, găzduiește cu ospitalitate evenimentul, iar anul acesta ne-a făcut bucuria de a fi alături de noi, atât printr-un frumos discurs, cât și prin prezența în rândul întâi în fotografia de pe coperta revistei, imortalizată pe celebrele trepte din foaier ale Ateneului.
”Actualitatea Muzicală” este singura publicație profesionistă de la noi, în paginile sale semnând cei mai importanți muzicologi și specialiști în domeniu.
Este editată de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, președintele acesteia, prof. univ. dr. HC, reputatul compozitor Dan Dediu, subliniind în intervenția sa la microfon importanța acestor distincții, care completează, de pe alt palier, premiile anuale ale UCMR.
Redactorul-șef a făcut oficiile de gazdă, predându-i microfonul, după câte un laudatio pentru primii laureați, lui Octavian Ursulescu, responsabil cu genurile, să le zicem, lejere, de divertisment.
Acesta a ținut de la bun început să-i salute pe colegi, viitoarea mămică Norela Liviana Costea (redactor), Costin Aslam (secretar general de redacție), precum și pe colaboratorii aflați în sală: Oana Georgescu (cu un rol important și în organizare, a realizat și un film al galei pentru Senso TV), David Lapadat, Ștefan Chiriacescu, Mihnea Badea.

Moștenind înzestrările muzicale ale părinților săi, binecunoscutul Cătălin Crișan și dr. Lucia Bubulac (valoroasă interpretă folk și de muzică ușoară), DARIA CRIȘAN dovedește aptitudini artistice diverse: a absolvit în 2023 UNATC ”I. L. Caragiale” la clasa de Actorie (are de altfel apariții în câteva seriale TV), dar mai ales a devenit apreciată în plan muzical, cu roluri principale în 3 musical-uri de succes: Sophie din ”Mamma mia” (la Sala Palatului), Cenușăreasa din ”Cinderella The Musical” și Eli din ”HeartBeat the Musical” (ambele la Teatrul Național de Operetă și Musical ”Ion Dacian”).
Are de asemenea multe piese de muzică pop, la care este compozitoare, textieră și pe care le cântă fie singură, fie împreună cu fratele ei Raris. Astfel încât PREMIUL TINEREȚII a avut cel mai îndreptățit destinatar.
Nu întâmplător în sală s-au aflat Marina Florea, Natalia Guberna, Aurel Moga, nume binecunoscute ale muzicii ușoare românești. Prezența lor s-a datorat între altele susținerii unui compozitor căruia îi cântă numeroase creații de succes – este vorba de Mihai Alexandru.
Bucureștean, el a studiat…violoncelul (evident maestrul Marin Cazacu a zâmbit satisfăcut!) la Liceul ”George Enescu”, după care a absolvit Conservatorul ”Ciprian Porumbescu” – Pedagogie muzicală, plus două module de Dirijat orchestră și Canto clasic. La 20 de ani devine chitarist al trupei Iris, pentru care și compune.
Este membru al UCMR. După rock domină topurile muzicii ușoare cu șlagărele compuse pentru Nicola, fiind și un campion al participărilor la selecțiile naționale pentru concursul Eurovision, de nu mai puțin de 19 ori în finală în țara noastră și o dată în Elveția! Rezultat: două calificări în finala europeană, în 2003 (piesă cântată de Nicola la Riga, locul 10) și 2017 (Ilinca și Alex Florea, la Kiev, locul 7). Dar nu aceste reușite i-au adus premiul la ediția a 35-a, ci un gen de care s-a apropiat recent – revista, music-hall-ul.
Remarcat de Vasile Muraru și Valentina Fătu, aceștia i-au propus să scrie muzica spectacolului lor de mare succes de la Teatrul de revistă ”C. Tănase”, ”Domeniile Savoy”. Ca și cum ar fi făcut asta întreaga viață, compozitorul s-a pliat perfect, integrându-se în acest colectiv de mari profesioniști, semnând pagini foarte reușite pentru soliști, orchestră și balet.
Distins cu PREMIUL PENTRU MUZICA SPECTACOLUI DE REVISTĂ, Mihai Alexandru a avut marea surpriză de a fi înconjurat la gală de întreaga echipă a spectacolului ”Domeniile Savoy”, în frunte cu autorii și protagoniștii Vasile Muraru și Valentina Fătu!
Câțiva dintre cei care fuseseră cu câteva zile înainte și la lansarea albumului ”Prieten drag”, editat de casa de discuri Eurostar, au ținut să fie alături de acest nume de legendă al muzicii ușoare românești și la festivitatea premiilor ”Actualitatea Muzicală”. Este vorba de actrița Maria Rotaru, soția scriitorului Eugen Rotaru, de Daniela Bardan, manager al Bibliotecii județene Giurgiu, de regizorul Cristian Radu Nema (singurul fotograf român acreditat oficial la festivalul de la Cannea), de melomanul-colecționar Marcel Preda, de poetul Ilie Marinescu și de echipa de la TVR Cultural.
Distinsă cu premiul O VIAȚĂ ÎNCHINATĂ CÂNTECULUI, Pompilia Stoian a adus la microfon o întreagă istorie a muzicii ușoare românești. Cariera ei a început la Casa de cultură a Studenților din București, în cadrul cercului de muzică ușoară condus de compozitoarea Camelia Dăscălescu, unde îi avea colegi pe Dan Spătaru, Anca Agemolu, Petre Geambașu, Ileana Popovici, Dorin Anastasiu.
Adevărata explozie artistică a avut loc la ediția din 1966 a festivalului de la Mamaia, unde a dat viață celebrului cântec ”Prieten drag” de Radu Șerban, distins cu Marele premiu, cântec ce avea să cucerească titlul de ”Melodia secolului XX” în ancheta Radio România.
La aceeași ediție a festivalului de la Mamaia a mai condus către premii compoziții de Aurel Giroveanu și de Paul Urmuzescu, fiind distinsă și cu un Premiu de excelență interpretativă. De altfel aceștia se numără, alături firește de Radu Șerban, pe albumul amintit, în cuprinsul căruia figurează compoziții de Ion Vasilescu, Florentin Delmar, George Grigoriu, Elly Roman, Petre Mihăescu, Gelu Solomonescu, Mișu Iancu, Titel Popovici, Remus Teodorescu, Jolt Kerestely, Camelia Dăscălescu.
Deși stabilită în Germania, artista este nelipsită de la festivaluri, cum ar fi cele de la Mamaia, Medgidia (Festivalul internațional Dan Spătaru), Brăila (festivalul internațional George Grigoriu) sau evenimente – concertele omagiale Dan Spătaru de la Sala Palatului.

Un moment de virtuozitate violonistică susținut de Valentin Albeșteanu, acompaniat la pian de Valentin Cucu, a prefațat de minune PREMIUL PENTRU PROIECT ARTISTIC, acordat concertului de mare succes ”Poveste din Bucureștiul de odinioară” – realizatori și protagoniști Miruna Ionescu și Valentin Albeșteanu.
Pe lângă promovarea acestui concert al readucerii în circuit a marilor creații de muzică ușoară de altădată, cei doi au organizat un mare festival internațional al muzicii interbelice și de asemenea se ocupă de digitalizarea acestor creații românești nemuritoare.

Valentin Albeșteanu, fiu al cunoscutului dirijor Ion Albeșteanu (cu un festival purtându-i numele la Slobozia) este absolvent al UNMB, iar Miruna Ionescu a absolvit UNATC. Ea abordează cu lejeritate orice gen muzical, prezintă evenimente muzicale, fiind în prezent la cârma emisiunii ”Tezaur folcloric” la TVR.
Iar…povestea lor de odinioară a fost ilustrată minunat de interpretarea marelui șlagăr de altădată al lui Nicolae Kirculescu, în care eram asigurați că ”Nu e om să nu fi scris o poezie”…
Toți laureații au primit cărți de mare valoare de la Editura Litera (mulțumim, Raluca Tîrnăuceanu!), așa cum doamna Anca Vlad (”Catena”) a fost și de această dată alături de muzică și de muzicieni, permițându-ne să ne delectăm, privilegiați, cu un rafinat cocktail ce a încununat o ediție 35 extrem de reușită.
Octavian URSULESCU
