Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Acționariatul „CUPOLEI”

Publicat: joi, 05 aprilie 2018

Dintre toate „protocoalele groazei”, care ies la iveală, cel mai înfricoșător – inclusiv pentru un om care a văzut multe, precum Dana Gârbovan – este cel cu Înalta Curte. Dacă cele cu CSM și Inspecția Judiciară, date în vileag chiar de către Codruț Olaru, mai mergeau, acesta constituie o culme a afectării justiției pentru a cărei independență s-au agitat în stradă tefeliștii mai bine de un an @ Habar nu aveau aceștia cât de total și de câtă vreme era aceasta în mâinile Binomului, care era de fapt Trinom și acționa după principiile directoare ale unei organizații mafiote @ Nu se știe cine a semnat protocolul (acesta continuând să fie secret și în vigoare!) din partea Înaltei Curți, dar putem face pariu că atunci când se va desecretiza  vom descifra fără uimire semnătura Liviei Stanciu! @ Cea care asigura public, nu demult, la unul dintre bilanțurile la care era invitată de onoare, că este și va fi un „partener de nădejde” al DNA! @ Nu arbitru, nu împărțitor de dreptate, ci părtaș dedicat la toate abuzurile decise de „Cupolă” @ Care „Cupolă” își dezvăluie rolul și componența cu fiecare protocol făcut public: Coldea, Maior, Kovesi, Stanciu, Ghiță, Oprea, pe lângă care se agitau, în nădejdea de a fi admiși măcar ca supleanți, Ponta și Dragnea @ Desigur, nu puțini sunt cei care se întreabă cum s-a putut ajunge la așa ceva  fără ca nimic să nu sară în ochii unei Comisii Europene care, la fiecare MCV mai constata niște progrese de-ale justiției, dar nu suficiente? Ce ar mai fi trebuit să se întâmple pentru ca monitorii de la Bruxelles să fie satisfăcuți? @ Explicația acestei stări paradoxale este, acum, simplă: artizanii Cupolei și ai Sistemului au fost chiar partenerii noștri transatlantici, dar în special cei de peste ocean. Exasperați, poate, de presistența corupției care afecta afacerile profitabile ale companiilor lor prin șpăgile nesimțite pretinse de decidenții locali, au propus o rețetă tip FBI-Capone: nu contează cu ce îi prinzi pe făptași, totul e să-i umfli și să-i scoți din joc fără ca ei să mai poată da cu tifla Sistemului @ Consilierii de la FBI și rezidenții CIA de la ambasadă au pus la punct detaliile unei operațiuni imposibile la ei acasă, dar perfect adecvată condițiilor locale, pe o filieră implacabilă: suspecții sunt supravegheați și interceptați de SRI, care îi livrează cu tot cu probe – ba chiar și cu rechizitorii – la DNA, iar de aici dosarele merg la „partenerii” de la Înalta Curte, atent selecționați și repartizați „aleatoriu” de dna Livia, care știe ce are de făcut @ Știa chiar și cum gândesc și ce doresc beneficiarii sentințelor! @ Așa au început să curgă succesurile Codruței, revitalizate și de restabilirea instituției „delațiunii extinse”și a presiunilor recompensatorii pentru peștii mai mici care se puteau salva în schimbul unor denunțuri la adresa  peștilor VIP @ Se poate spune fără dubiu că instituția protocoalelor poartă ștampila „Made in USA”, Însărcinații cu Afaceri și ambasadorii „Marelui Licurici” devenind un fel de CEO ai Cupolei @ Cum altfel credeți că se explică telefoanele date direct la ambasadă de Codruța când i se făceau probleme, despre care vorbea Ponta? @ Rămâne încă insuficient clarificat rolul „Nașului din suflet”, cel care a patronat, în fapt, această uriașă manipulare a justiției și – implicit – a democrației: Băsescu! @ El a demarat procesul de includere – avizat de CSAT – pe lista atentatelor la siguranța națională a corupției și a…jurnalismului! Sub această umbrelă aproape totul a devenit posibil prin relaționarea cu aceste două pericole majore ce puteau să justifice, practic, orice acțiune represivă derulată de structurile secrete, al căror pion devenea, în fapt, președintele – mai ales în situațiile  în care trebuia scos din necazuri de genul suspendărilor sau al alegerilor pe muchie de cuțit @ Băsescu nu controla Cupola – ci beneficia de serviciile ei, fără să fie nevoit să le solicite în mod expres @ Lui i se datorează însă ascensiunea fulminantă a celui care a fost, practic, liderul Cupolei: Coldea. Iar originea acestei măriri stă în episodul „răpirii” jurnaliștilor din Irak, când relația s-a consolidat mai ales prin aspectele  strict secrete ale afacerii @ Episodul protocoalelor constituie începutul sfârșitului acestei etape de profundă afectare a principiilor democrației și – mai ales – ale independenței justiției. Iar un semn clar al declinului îl constituie  tăcerea asurzitoare care vine dinspre  ambasada SUA, al cărei reprezentant se erijase în apărătorul dedicat al anticorupției și al eroinei acesteia – ambasadorul Klemm. De când au început să iasă la iveală detaliile afacerii, acesta stă la cutie și nu-și mai declamă, emfatic, încrederea în favorita sa și în faptele sale de arme @ Iar pentru ca tabloul să fie complet, intervine și lipsa de reacție a președintelui Iohannis, celălalt părinte al orfanei Codruța, cu o vinovată „silenzio stampa” față de dezvăluirile care pun sub semnul întrebării inclusiv buna sa credință @ Ce va urma? Greu de spus, într-o lume  atât de atipică precum a noastră. Oriunde altundeva  în lumea civilizată ar fi început să curgă demisiile de onoare și să se declanșeze anchetele…

Octavian ANDRONIC

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=95647

Publicat de la data apr. 5 2018. Categorii COLȚUL OPINIILOR, Opinii. Comentarii, PUNCTUL PE Y.

Zona comentariilor

Meteo în țară

14 decembrie 2019, 3:14
 

ENE
Ceaţă
7°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 5°C
Presiunea: 1000 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 11 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:44
Apus: 16:36
Prognoza 15 decembrie 2019
Zi
 

VSV
Înnourat
11°C
Vânt: 7 km/h VSV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 2
Noapte
 

VSV
Predominant senin
1°C
Vânt: 4 km/h VSV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 2
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 13-12-2019 Ora : 23 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 23:00 si 05:00 In zona : Județul Caraş-Severin: Reșița, Moldova Nouă, Oravița, Anina, Teregova, Bozovici, Pojejena, Carașova, Berzasca, Prigor, Lupac, Luncavița, Iablanița, Sichevița, Răcășdia, Buchin, Grădinari, Sasca Montană, Dognecea, Lăpușnicu Mare, Bănia, Dalboșeț, Târnova, Coronini, Forotic, Eftimie Murgu, Ticvaniu […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 13-12-2019 Ora : 23 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 23:00 si 05:00 In zona : Județul Ialomiţa: Urziceni, Fierbinți-Târg, Coșereni, Gârbovi, Manasia, Bărcănești, Dridu, Jilavele, Bărbulești, Ion Roată, Adâncata, Axintele, Armășești, Sălcioara, Movilița, Alexeni, Grindu, Sinești, Sfântu Gheorghe, Valea Măcrișului, Balaciu, Roșiori, Maia, Rădulești, Moldoveni, Sărățeni, Drăgoești, Ciocârlia, […]
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 11-12-2019 Ora : 13 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 12 decembrie, ora 02 - 14 decembrie, ora 10 Zonele afectate : conform textului și hărții Fenomene : viscol în zona montană înaltă și strat consistent de zăpadă Mesaj : ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN  Interval de valabilitate: 12 […]

Loto

Horoscop

  • 248.623 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team