Adrian Năstase, la o zi distanţă de libertate

Fostul premier Adrian Năstase ar putea petrece duminică ultima noapte în închisoare, luni urmând să se judece la Tribunalul București recursul depus de DNA împotriva sentinței Judecătoriei Sectorului 4, care a hotărât eliberarea condiționată a fostului prim ministru. Punerea acestuia în libertate ar putea avea loc chiar luni, dacă Tribunalul București va judeca recursul pe loc, așa cum se întâmplă de obicei în asemenea cazuri. De altfel, Judecătoria Sectorului 4 a dat sentința privind eliberarea condiționată în chiar ziua în care s-a judecat solicitarea (ziua de 12 februarie – a trecut așadar mai mult de o lună de la judecata pe fond). Năstase a fost condamant în iunie 2012 la doi ani de închisoare cu executare în dosarul Trofeul Calității. Având însă peste 60 de ani, fostul premier beneficiază de o prevedere legală care face referire la faptul că deținuții care au depășit vârsta respectivă pot fi puși în libertate condiționat după executarea unei treimi din pedeapsă. În cazul lui Năstase, treimea de pedeapsă s-a împlinit în data de 20 februarie, deci după această dată el poate fi teoretic eliberat oricând o decizie definitivă în acest sens este pronunțată de către o instanță competentă. Năstase ar fi putut beneficia de o reducere a pedepsei și pentru participarea la unele activități din penitenciar, ca și pentru elaborarea unei lucrări științifice. Cu toate că, în teorie, fostul premier „a câștigat zile” și prin aceste mijloace (lucrarea științifică pe care a scris-o și a depus-o la dosar a fost și tipărită chiar, ea fiind lansată sâmbăta aceasta), în practică zilele câștigate nu-i vor putea folosi lui Năstase decât în cazul – nedorit de el – în care instanța va admite recursul procurorilor și-l va menține pe fostul prim ministru în penitenciar până la o dată ulterioară. De remarcat că dosarul eliberării fostului premier ar fi trebuit judecat în recurs de un complet din care făceau parte și cele două judecătoare de la Tribunalul București arestate zilele trecute la solicitarea DNA, într-o cauză care nu are legătură cu Năstase. Acum dosarul a fost repartizat unui alt complet de judecată, iar acesta îl va luni în dezbatere.
A.M.PRESS

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.