Adrian Vasilescu: Fiecare să judece cu propriul cap măsura de reducere a ratelor la credit
Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, recomandă fiecărui client care are credit la bănci să judece singur măsura privind reducerea, pentru doi ani cu 50%.
„Banca Națională nu dă sfaturi, dar sfatul meu personal este să fie foarte atenți, toți, la măsurile care vor fi luate și să judece cu propriul cap. E important, am mai spus asta și sublinez. Până în aprilie, când se va trece la această măsură, fundamentală este comunicarea, dacă Guvernul va reuși să poarte un dialog sincer. (…) Subliniez punctul de vedere al Băncii Naționale. Acest punct de vedere al Băncii Naționale este foarte precis. Și anume, aceasta a cerut Guvernului ca pe actul normativ care va organiza acest sistem, această schemă fiscală, să apară o formulă de relativitate și anume, să nu se scrie băncile trebuie să facă, adică o previziune imperativă, ci să se scrie, băncile pot să facă. Să nu se scrie, debitorii băncilor la care au credite de plătit trebuie să facă, ci să se scrie, pot să facă. Asta înseamnă că, atunci în luna aprilie, când această măsură va intra în vigoare, banca și debitorul se vor așeza la o masă și vor discuta. Dacă e în avantajul băncii și banca va crede că e în avantajul ei, va aplica această măsură”, a declarat Vasilescu, la postul Realitatea TV.
Consilierul lui Mugur Isărescu a spus că reducerea ratei la credit face parte dintr-un pachet de stimulare a consumului, pentru dinamizarea creșterii economice.
„Eu nu aș marja la dezbaterea publică privind previziunea legată de atitudinea consumatorului și ce vor face cu acești bani din stimulentul fiscal. Îi vor depune la bancă, sub formă de economisire sau se vor duce cu ei în consum. Este dificil de făcut o asemenea previziune, și cred că nici nu trebuie făcută. Nu este pusă sub semnul întrebării (măsura luată de Guvern pentru stimularea consumului n.r.) Nu o pun sub semnul întrebării, pentru că aici este vorba de un pachet de măsuri, nu este vorba numai despre această măsură, ci de un pachet de măsuri toate având ca obiect consumul. Dacă atitudinea consumatorului va arăta că există o scădere sau o stagnare a consumului, și că această stagnare a consumului nu este de bun augur pentru creșterea economică, eu cred că ceea ce se face în momentul acesta arată că obiectul unei preocupări pentru stimularea de consum e un lucru necesar. (…) Chiar în țări care au fost afectate de criză și sunt mai experimentate în a face previziuni, toate previziunile privind consumatorii au dat greș, pentru că o previziune care să-i privească pe consumatori nu poate să fie făcută cu exactitate, deoarece aici nu sunt numai probleme tehnice, sunt și probleme psihologice, probleme de comportament uman, sunt probleme de comportament specific în consum și niciodată nu poți să înțelegi și să spui ce va fi cu exactitate. Acolo unde s-a încercat să se facă o previziune, în America, pentru că au scos și au pus pe tapet o sumă de 800 de miliarde de euro ca stimulent fiscal, care urma să ducă la o scădere a șomajului, a dus la o creștere a șomajului”, a mai spus Vasilescu.