Aeroportul Otopeni demarează ample lucrări de reparații la pistele cu probleme

Lucrările de reparaţii la pista 2 încep la 1 iunie şi, dacă nu se întâmplă ceva neprevăzut, la data de 20 iunie acestea ar trebui să se încheie, iar pista să fie dată în folosinţă pentru operare pe întreaga ei lungime de 3,5 kilometri, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Valentin Iordache.

„Sunt două categorii de reparaţii. O dată – la platforma 1, acolo unde se scot acum dalele de beton care vor fi înlocuite pe rând până către sfârşitul lunii noiembrie, atâta timp cât vremea ne va permite. Cealaltă categorie de lucrări presupune în special decopertare şi asfaltare pe căi de rulare şi pe piste şi acestea sunt etapizate, asftel încât, pe 12 aprilie am început lucrările la dalele de beton, iar pe 14 aprilie am început lucrările pe această cale de rulare – calea de rulare Oscar. Deja s-a făcut decopertare pe un kilometru din zona afectată a căii de rulare Oscar şi urmează să se cureţe această zonă şi să se aştearnă un strat de asfalt de 6 centimetri. Ulterior, tot în această zonă, intersecţia cu calea de rulare Whisky va fi şi ea de asemenea tratată, decopertată şi se va aşterne un strat nou de asfalt de 6 cm”, a spus Iordache, cu prilejul unei vizite efectuată pe şantierele unde se desfăşoară lucrările de reparaţie la căile de rulare ale Aeroportului Internaţional „Henri Coandă”.

Potrivit acestuia, la începutul lunii mai se va interveni la calea de rulare Delta şi la 20% din pista de aterizare/decolare nr. 1.

„Este vorba de acei 20% care nu ne permit în acest moment să mai operăm avioane de tip Boeing – 747. Ei bine, odată aşternut şi acolo acest strat de asfalt, pista 1 va putea fi din nou operată şi de avioanele foarte mari”, a precizat el.

Imediat, după încă o lună, la 1 iunie, se va interveni pe pista de decolare/aterizare nr. 2. Această pistă este folosită în momentul de faţă doar pe 65% din lungime.

„Ei bine, şi ceilalţi 35% din lungime vor deveni operaţionali undeva în jur de 20 iunie, pentru că şi acel tronson nefolosit în momentul de faţă va fi decopertat şi asfaltat tot cu asfalt de 6 centimetri”, a subliniat Valentin Iordache.

Purtătorul de cuvânt al CNAB a dat asigurări că pe tot parcursul execuţiei de lucrări se va putea opera pe aeroport fără a fi afectat traficul, chiar dacă acesta va fi în creştere, pentru că Aeroportul Henri Coandă dispune de două piste.

„Pe tot parcursul lucrărilor, pentru că se urmăreşte foarte atent această etapizare a lucrărilor – şi implicit termenele de execuţie sunt foarte clare şi foarte ferme – se va putea opera pe aeroport fără a fi afectat traficul, chiar dacă ne aşteptăm la o creştere de trafic – pentru că traficul este în creştere către lunile de vară – ei bine se va interveni astfel încât să se poată opera pe ambele piste atunci când nu sunt lucrări. Atunci când sunt lucrări pe una dintre piste traficul va fi dirijat către cealaltă, dar din etapizare rezultă că pe rând fiecare dintre piste va putea fi folosită în siguranţă şi cu o capacitate suficient de bună pentru a acoperi întreg traficul din perioada respectivă”, a explicat el.

Întrebat dacă Aeroportul Băneasa nu ar putea prelua traficul, Iordache a răspuns: „Aeroportul Băneasa are o pistă foarte bună, dar nu are în momentul de faţă capacitate de terminal, capacitatea terminalului este doar de 30 de pasageri/oră de vârf”.

„În consecinţă, el poate fi folosit doar pentru aterizările de urgenţă atunci când este cazul şi va fi folosit desigur pentru traficul pe care îl foloseşte şi în momentul de faţă – zboruri tehnice, zboruri de şcoală, zboruri militare şi trafic business desigur”, a adăugat reprezentantul CNAB.

Valentin Iordache a menţionat că în prezent există un acord – cadru în valoare de peste 6 milioane de euro pentru execuţia lucrărilor de reparaţii la căile de rulare ale Aeroportului Henri Coandă, până în prezent fiind consumaţi 2,3 milioane de euro.

„Programele de intervenţie şi de reparaţii au fost în fiecare an avute în vedere, însă decizia a fost în final luată să se intervină aşa cum se intervine pe acest program de reparaţii, după ce în ultimii doi ani s-a intervenit pe rând câte 40.000 de metri pătraţi pe an pe pista de aterizare/decolare nr. 1. Acum, în baza acestui cadru, care şi el a fost întârziat de anumite formalităţi, să spunem birocratice, şi de contestaţii, ei bine, odată ce avem acest acord-cadru, putem să derulăm lucrările cu viteza maximă posibilă şi cu etapizarea care să permită să utilizăm aeroportul în continuare pentru toate cursele şi fără a fi afectat programul zborurilor”, a spus el.

Iordache a admis că în prezent există nişte restricţii de operare pentru avioanele mari, de tip Boeing-747, însă zborurile aeronavelor mai grele care trebuie să vină pe Otopeni sunt autorizate în mod expres fiecare până la finalizarea reparaţiilor.

În ceea ce priveşte operarea aeronavei Boeing-747, singura care de altfel a fost restricţionată total de la operare, zborurile se vor putea relua imediat după finalizarea căii de rulare Delta şi mai ales „a celor 20% din suprafaţa pistei 1”. Valentin Iordache a explicat că acei „20% din suprafaţa pistei 1″ sunt pe partea laterală a acesteia şi sunt afectaţi de motoarele laterale ale avionului Boeing-747, motiv pentru care s-a produs şi ”exfolierea în cauză” şi pentru care a trebuit să se impună această restricţie strict pentru această aeronavă.

„Acea exfoliere a fost o situaţie care se înregistra relativ curent la operarea aeronavelor foarte mari, în special Boeing-747, adică mici exfolieri pe zonele exterioare. Acesta este şi motivul pentru care pista 1 în cazul operării cu aeronave foarte mari este supusă unui control special şi după fiecare din aceste operaţiuni pe pistă se face o verificare integrală a acesteia pentru a se putea observa orice obiect străin rămas, chiar dacă acest obiect este o bucăţică de asfalt. În consecinţă, se operează în siguranţă chiar şi cu aceste exfolieri care vor dispărea cu totul odată ce se vor finaliza lucrurile pe benzile laterale ale pistei nr. 1”, a explicat acesta.

Oficialul CNAB a dat asigurări că toate lucrările la piste şi la căile de rulare se efectuează cu autorizaţie de construire, iar recepţia se efectuează conform prevederilor legale.

„Nu se pune problema să recepţionăm lucrări care nu sunt conforme. În ceea ce priveşte lucrările vechi, acolo deja se discută la un alt nivel, inclusiv în justiţie, şi acele lucrări care nu au fost conforme nu au cum să fie recepţionate. Nu vorbim despre cârpeli şi orice lucrare s-a efectuat şi care a fost conformă a fost lucrare de reparaţie şi dacă s-a făcut recepţia ei înseamnă că a fost de calitatea necesară. Acolo unde nu a fost calitatea necesară, nu s-a recepţionat. Firmele care nu au efectuat lucrări de calitate au primit un certificat negativ din partea CNAB şi nu au mai putut participa la alte licitaţii. Mă refer la unele lucrări la o parte a pistei 2, aceea închisă de altfel, şi alte lucrări mai mici despre care nu e momentul acum să vorbim. Sunt situaţii care apar în orice companie care are furnizori sau prestatori de servicii şi care nu întotdeauna îşi fac treaba aşa cum trebuie”, a explicat Iordache.

Potrivit unui comunicat al CNAB, remis AGERPRES pe 2 aprilie, la decolarea de pe pista 08R a cursei El-Al de vineri, 30 martie, operată cu o aeronavă Boeing 747-400, s-a produs o exfoliere a statului asfaltic de uzură, cu o grosime de 0,6 cm. Acest tip de aeronavă operează, conform certificatului de autorizare emis de AACR, cu măsuri speciale. Astfel, conform procedurii în vigoare, imediat după decolare a fost efectuat controlul special pe suprafaţa pistei şi, ca urmare, s-a intervenit pentru eliminarea neconformităţii în vederea desfăşurării în siguranţă a traficului aerian. În 10 minute, traficul a fost redirecţionat către pista 08L, siguranţa în exploatare nefiind afectată.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.