Agențiile americane au spionat participanții la mai multe conferințe internaționale din Canada

Autoritățile canadiene au permis ample operațiuni de supraveghere desfășurate de serviciul american de spionaj în timpul summit-urilor G8 și G20 desfășurate la Toronto, în 2010, conform unor documente furnizate de fostul angajat NSA Edward Snowden.

Prezentate în exclusivitate de Canadian Broadcasting Corporation, miercuri, documentele dovedesc că oficialii americani transformaseră sediul ambasadei SUA de la Ottawa într-un comandament de securitate în perioada celor șase zile în care președintele Obama și alți lideri ai celor mai puternice state ale lumii s-au întâlnit, în Iunie 2010.

Conform CBC, documentele nu precizează țintele precise ale operațiunii NSA.

Operațiunea de spionaj s-a desfășurat cu sprijinul partenerului canadian, conform unei note prezentate de Snowden.

Un purtător de cuvânt al premierului canadian a refuzat să comenteze informațiile prezentate de Canadian Broadcasting Corporation.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.