Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Agentul economic nu ți-a acceptat plata în monede? Iată ce trebuie să știi!

Publicat: sâmbătă, 11 noiembrie 2017

În urma numeroaselor sesizări cu privire la refuzul unor agenți economici de a accepta plata unor servicii sau produse utilizând monede vă prezentăm mai jos care sunt prevederile legale cu privire la această situație.

Astfel, conform prevederilor legale cuprinse în Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite „următoarele fapte reprezintă activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni: neexpunerea la vânzare a mărfurilor existente, vânzarea preferențială, refuzul nejustificat al vânzării acestora sau al prestării de servicii cuprinse în obiectul de activitate al operatorului economic” – art. 1 lit. h).

În cazul în care ați întâmpinat astfel de situații, aceeași lege ne îndumă să depunem o sesizare către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor: „contravențiile prevăzute la art. 1 lit. b) –d), g), h) și k) se constată și se sancționează și de către inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor” – art. 2 alin. (3).

Totodată, art.9 din Ordonanța Guvernală nr.21/1992 privind protecția consumatorilor, cu modificările și completările ulterioare prevede faptul că „operatorii economici sunt obligați să pună pe piață numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate și să se compare în mod corect în relațiile cu consumatorii”.

Sancționarea încălcării normelor legale menționate și, în general, asigurarea respectării dispozițiilor legale în materia protecției consumatorilor sunt în competența legală a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Sursa: InfoCons

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=87583

Publicat de la data nov. 11 2017. Categorii INFOCONS.

Zona comentariilor

Meteo în țară

16 august 2018, 4:17
 

N
Senin
18°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 18°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 72%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 6:20
Apus: 20:20
Prognoza 17 august 2018
Zi
 

NNE
Parţial însorit
34°C
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
Noapte
 

N
Predominant senin
20°C
Vânt: 4 km/h N
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 15-08-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 19:30 si 20:30 In zona : Județul Bistriţa-Năsăud: : zona de munte de peste cota 1800 m;Județul Bistriţa-Năsăud: Rodna, Lunca Ilvei, Șanț;Județul Maramureş: : zona de munte de peste cota 1800 m;Județul Maramureş: Sighetu Marmației, Borșa, Vișeu de Sus, […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 15-08-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 19:30 si 20:30 In zona : Județul Bihor: Salonta, Marghita, Săcueni, Valea lui Mihai, Diosig, Brusturi, Ciumeghiu, Nojorid, Tăuteu, Șimian, Sălard, Curtuișeni, Biharia, Sântandrei, Chișlaz, Derna, Sârbi, Abram, Sălacea, Borș, Girișu de Criș, Roșiori, Tarcea, Abrămuț, Cherechiu, Cefa, Ciuhoi, […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 15-08-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 3 Intre orele : 19:10 si 20:00 In zona : Județul Cluj: Poieni, Negreni, Săcuieu, Ciucea;Județul Sălaj: Sâg, Valcău de Jos, Plopiș, Halmășd, Boghiș;Județul Satu Mare: Tășnad, Pișcolt, Andrid, Santău, Cehal, Pir, Săuca, Săcășeni; Se vor semnala : averse care vor cumula local […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 15-08-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 4 Intre orele : 19:05 si 20:00 In zona : Județul Bihor: Bratca, Vadu Crișului, Borod, Șuncuiuș, Aușeu, Măgești, Bulz;Județul Caraş-Severin: Bozovici, Prigor, Lăpușnicu Mare, Bănia, Dalboșeț, Eftimie Murgu, Lăpușnicel, Șopotu Nou; Se vor semnala : averse ce pot cumula 25-30 l/mp, frecvente […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 15-08-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 5 Intre orele : 19:05 si 20:00 In zona : Județul Suceava: : zona de munte de peste cota 1800 m;Județul Suceava: Vatra Dornei, Șaru Dornei, Panaci; Se vor semnala : averse care vor cumula local 25...30 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale […]

Loto

Horoscop

  • 121.157 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team