AGROSTAR: Un milion de hectare din cele mai bune soluri ale ţării, deţinute deja de străini
Conform unui newsletter al Federaţiei Agrostar, din 1 ianuarie 2014, România este obligată prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană, să renunţe la interdicţia impusă străinilor, atât europeni cât şi din alte ţări de a cumpăra terenuri agricole.
Din totalul de 14 milioane de hectare de teren agricol, societatile comerciale cu actionariat strain detin in jur de 1 milion, adica echivalentul suprafetei a 3 judete. Achim Irimescu, secretar de stat in MADR: “Raul a fost deja facut, cand s-a permis achizitia terenurilor de catre persoanele juridice”. Cifra de 1 milion de hectare suna impresionant, insa in spatele ei se mai ascunde un aspect: calitatea terenurilor cumparate de SRL-urile infiintate de straini.
Stelian Fuia, ministru in Guvernul Ungureanu, face o radiografie a portofoliului de proprietati agricole detinute de firmele cu capital strain: “In primul rand strainii au cumparat foarte multe terenuri comasate in suprafete mari, restituite catre fostii proprietari, suprafete de 50-100-200 de hectare. Astea s-au cumparat cu prioritate, fiindca sunt cele mai valoroase. Ganditi-va ca una e sa ai 100 de hectare in parcele de cate jumatate de hectar si sa te chinui dupa aceea sa le pui impreuna ani de zile, sa le comasezi si alta e sa cumperi o parcela de 100 de hectare, pe care maine te apuci sa faci agricultura. Cand ai 100 de parcele mici, n-o sa te apuci maine sa faci agricultura performanta. Pentru straini prioritare sunt «zona 1 de cultura», respectiv zona Baraganului, sudul tarii si zona Banatului. In Banat au investit foarte mult italienii. De fapt ei au fost primii care au investit in Romania. Inca din anii 1998-2000 cumparau terenuri in zona aceea. In sudul tarii au investit foarte mult strainii de origine araba, danezi, eglezi, germani, in teren agricol care este foarte productiv”.
Fuia precizeaza ca nici macar criza economica nu a diminuat apetitul investitorilor straini pentru pamantul arabil: “Terenurile agricole s-au cumparat in permanenta si se cumpara in continuare de catre firme romanesti cu actionariat strain. Avand in vedere ca criza economica inca nu s-a incheiat, se pare ca ce a fost mai rau din criza inca nu a venit, terenul agricol, la pretul din Romania, reprezinta o investitie cel putin la fel de sigura ca si investitia in aur”.
Fuia atentioneaza ca in prezent firmele cu actionari straini au pe langa terenul arabil «in proprietate» si pamanturi «in exploatare»: “Avem suprafete de la Domeniile Statului care sunt concesionate catre firme cu actionari straini. Sunt cateva zeci de mii de hectare, poate pana in 100.000 de hectare, in exploatare de la ADS, dar si de la persoane fizice private”.
Valeriu Tabara, fost ministru al Agriculturii subliniaza ca investitorii straini pana acum s-au infruptat cu «crème de la crème» in materie de terenuri: “Cam 80% din milionul de hectare de teren cumparate de straini sunt terenuri foarte productive pentru agricultura, inclusiv multe cernoziomuri. Dar sa nu uitam, strainii au cumparat si foarte multa padure”.
Stelia Fuia precizeaza ca din 2009, de la debutul crizei, preturile terenurilor au fluctuat, scazand la inceput si cu 50%, ca in prezent sa-si revina, atingand valoarea de 70-75% din cat costau in perioada de boom economic. In prezent, in functie de zona si de calitatea terenului, pretul variaza intre 1500 de euro pentru parcelele de 1-2 hectare si 4000 de euro, pentru suprafetele comasate din Baragan.
In viziunea sa, achizitia de teren agricol e profitabila din doua motive: “Terenul acesta in Romania neavand o piata formata, o piata funciara reala, este foarte ieftin. Pretul este aproape speculativ. Al doilea motiv e ca Romania are un potential agricol ridicat. Foarte multi din cei care cauta terenuri, in special cumparatorii de origine araba cauta terenuri pentru a securiza alimentatia lor in tarile de origine. Discutam si cu ministrul bulgar al agriculturii si-mi spunea ca ei au avut o intalnire cu un fond de investitii din Quatar, care vroia sa cumpere 1 milion de hectare in Bulgaria, exact pentru a produce si a exporta in zona Golfului produse agricole si alimentare. Ar fi pacat ca Romania sa produca pentru alte zone in conditiile in care nu ne-am asigurat noi productia alimentara. Asa cum a facut China in Africa cu resursele minerale, asa se va intampla cu tarile arabe cu terenurile din estul Europei”.