Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Alba-neagra cu TVA şi cota unică

Publicat: joi, 24 octombrie 2013

În presă au apărut, joi, informații conform cărora cota unică de impozitare ar urma să fie majorată de la 16% la 22%, iar TVA va fi redusă de la 24% la 22%. Vicepremierul Liviu Dragnea vine să lămurească lucrurile: „erau simulări”.”Nu am discutat în interiorul USL despre creşterea cotei unice de la 16% la 22% sau reducerea TVA la 22%, că am auzit şi eu ştirea aseară. A fost o discuţie în USL, la plecare, o discuţie la care nu eram foarte atent, eram pe picior de plecare toţi, în care se vorbea la un moment dat de nişte simulări pe care anumiţi specialişti le făcuseră, simulări, propuneri prin care ar putea creşte veniturile bugetare”, a spus Liviu Dragnea. „De ce această frântură dintr-o discuţie, mă rog, la plecare, la încheierea USL, care nu a fost pe ordinea de zi, nu a fost o propunere venită de la cineva anume a fost scoasă şi dată pe surse, mă rog, nu discut”, a adăugat vicepremierul.

Daniel Chițoiu, ministru al Finanțelor și vicepreședinte al PNL precizează într-un comunicat dat joi dimineață publicității că liberalii nu vor susține creșterea cotei unice de impozitare. Precizarea vine în contextul au apărut informații privind faptul că premierul Victor Ponta ar fi propus la ultima ședință a USL aducerea cotei unice la același nivel cu TVA-ul, respectiv la 22 la sută, ceea ce ar însemna creșterea cotei unice și scăderea TVA. „La nivelul conducerii USL a avut loc o discuție informală, în perspectiva construcției bugetului pe 2014, în ceea ce privește creșterea veniturilor. Măsurile invocate nu sunt cuprinse în prevederile programului de guvernare, iar PNL rămâne consecvent angajamentelor făcute prin acest document de bază al guvernului USL, aprobat de Parlamentul României. PNL nu susține și nu va susține orice măsura de creștere a cotei unice de 16%”, precizează ministrul de Finanțe.

Vicepreședintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a precizatt joi, într-o conferință de presă susținută la Târgu Mureș, că nu este de acord cu majorarea cotei unice de impozitare de la 16% la 22%. ‘Nu suntem de acord cu mărirea cotei unice. Pentru că a funcționat bine, e stabilitate și ceea ce păgubește România cel mai mult este că schimbăm tot timpul legislația. Deci această cotă unică a funcționat bine, nu trebuie schimbată. Dacă vorbim de 2016, vă închipuiți câte discuții vor mai fi pe tema aceasta. (…) Din punct de vedere al impozitării directe, pe profit, pe dividende și pe toate veniturile obținute de o persoană fizică, cota de 16% este una dintre cele mai mici din UE și suntem cei mai competitivi din acest punct de vedere (…). Ea va rămâne neschimbată pe perioada 2013-2016’, a arătat Borbely.

Președintele PNL Crin Antonescu a declarat miercuri seară, într-o intervenție la Realitatea TV, că discuția din cadrul USL în cadrul căreia a fost evocată posibilitatea de a crește cota unică simultan cu scăderea TVA a fost una „informală” și „teoretică” și că ea nu se va materializa. „Nu se pune problema creșterii cotei unice atât timp cât PNL este în Guvern și mi se pare corect să spun că nu a fost o propunere sau o presiune în acest sens din partea premierului sau a PSD”, a subliniat liderul liberal. Acesta a precizat că, din ceea ce știe de la ministrul de Finanțe, acesta ar intenționa să suplimenteze veniturile bugetare nu prin creșterea taxelor și impozitelor general, ci printr-o modificare „politicii de redevențe”.

Premierul Victor Ponta a evocat în ultima ședință a USL ideea unei creșteri a cotei unice de la 16 la 22 la sută, măsură care să fie însoțită de scăderea TVA de la 24 la sută la același procent de 22 la sută, scrie „Gândul”. Potrivit sursei citate, Ponta și-a justificat propunerea prin faptul că încasările la buget nu sunt cele prognozate și că trebuie găsită o variantă care să conducă la creșterea încasărilor. Dacă va fi agreată, măsura ar urma să se aplice de anul viitor. „Nu s-a luat o decizie, ci a fost doar o propunere. A fost o discuţie generală, nu s-a intrat în detalii”, a precizat pentru gandul.info un membru al conducerii PSD. Pe de altă parte, PNL are reticențe majore față de creșterea cotei unice. Dacă Victor Ponta dorește să-și impună ideea, el va trebui să negocieze însă nu doar cu liberalii, ci și cu instituțiile financiare internaționale cu care România are semnate înțelegeri.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=17392

Publicat de la data oct. 24 2013. Categorii Breaking News.

Zona comentariilor

Meteo în țară

26 iunie 2019, 2:05
 

N
Senin
21°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 21°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 88%
Vânt: 4 km/h N
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:32
Apus: 21:04
Prognoza 27 iunie 2019
Zi
 

VSV
Predominant însorit
34°C
Vânt: 11 km/h VSV
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

NV
Predominant senin
21°C
Vânt: 7 km/h NV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 25-06-2019 Ora : 10 : 30 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 25 iunie, ora 11 – 27 iunie, ora 20 Zonele afectate : conform textului Fenomene : disconfort termic accentuat Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 25 iunie, ora 11 – 27 iunie, ora 20 Fenomene vizate: disconfort termic accentuat          Vremea va […]

Loto

Horoscop

  • 216.801 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team