Albumul ”Mesaj din Bucovina„ – lansat cu sprijinul Declic

Declic a lansat albumul ”Mesaj din Bucovina”, realizat de 4 fotografi români, din donațiile a peste 150 de membri ai comunității. Declic a decis să susțină acest album,  după ce unul dintre fotografi, Cătălin Urdoi, a refuzat să participe la o expoziție sponsorizată de Holzindustrie Schweighofer. Ulterior, artistul s-a retras și dintr-un proiect editorial despre frumusețea Bucovinei, în condițiile în care tocmai firma austriacă este responsabilă pentru distrugerea acestor frumuseți.

Pentru comunitatea Declic, Cătălin este un erou! Nu a fost de acord să își promoveze fotografiile cu bani proveniți de la o companie care încearcă, prin astfel de proiecte, să-și spele imaginea mult prea șifonată. Dar munca lui Cătălin merită să fie promovată. Așa s-a născut albumul Mesaj din Bucovina, realizat integral din donațiile oamenilor care iubesc pădurea, nu o distrug. O dovadă că artiștii pot fi sprijiniți și fără implicarea companiilor controversate.

Bucovina, te iubesc și nu ești de vânzare”, a spus-o clar Cătălin. Iubește fotografia, dar iubește și natura, mai presus de orice. Iar asta se vede prin obiectivul camerei sale, prin fotografiile pe care le realizează.

            La albumul realizat din donațiile a peste 150 de membri ai comunității Declic mai participă cu lucrări și fotografii Dragos Acsani, Costel Rotar și Mihnea Tăutu. În total, 120 de imagini de o frumusețe rară. La finalul albumului sunt publicate și o serie de imagini care prezintă cealaltă realitate din pădurile românești: păduri virgine care dispar, deși sunt protejate de lege, mii de hectare tăiate la ras, peisaje naturale sublime transformate în râpe devastate. Acesta este primul proiect editorial despre Bucovina care prezintă cele două realități: una feerică, alta tristă și degradată.

            ”Numele Bucovinei se trage din cuvântul slav „buk”, care înseamnă fag. Bucovina este țara fagilor. Depinde de noi dacă va rămâne așa. Dacă nu, cucul, bată-l vina, va pleca să cânte pe alte meleaguri. Trebuie să oprim nebunia la timp, altfel, în Bucovina și în pădurile din întreaga țară va mai răsuna doar cântecul, de jale, al drujbei”, a declarat Antoniu Bumb, campaigner Declic.

Cei care doresc să sprijine, la rândul lor, initiativa, pot cumpăra albumul de aici:

https://www.daisler.ro/carte-mesaj-din-bucovina.html

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.