Alexandru Jula – Fascinat de cleştarele Dunării cu luceferi şi cântec!
Deşi părinţii şi strămoşii lui nu descind din Moldova, Alexandru Jula s-a statornicit în portul Galaţi, fascinat de cleştarele Dunării pline de luceferi şi cântece! Întreg interviul ce urmează e clădit pe multe amintiri din viaţa maestrului Alexandru Jula, depănate în faţa mea ca în faţa unui om ce-ascultă ceva cu mirarea celui ce aude o poveste de viaţă fermecătoare.
De unde vă sunt strămoşii?
Din Şimleu – Silvaniei, Sălaj. Ţărani români, curaţi la suflet şi sănătoşi la minte!
În copilărie vi s-au cristalizat în voce puritatea şi frumuseţea cântecelor?
Întâiul fior al cântecului mi-a zguduit sufletul în vara lui 1943, la Turda, unde fusesem expulzaţi, pentru că la noi era cantonat Regimentul 83 Infanterie. Un locotenent pe nume Gheorghe Cociubanu o curta pe sora mea, Florica. Venind ordinul de plecare a regimentului pe front, întreaga familie l-am condus pe locotenent la gară, într-o o noapte înfiorătoare, când totul era camuflat, înghiţit în beznă. Doar suspinele despărţirii se auzeau în liniştea tristă, iar un ostaş ce nu avea pe nimeni să-şi ia rămas bun la plecarea spre înfruntarea cu primejdia morţii a început să cânte melodia „Să nu ne despărţim”! Aveam nouă ani, dar am simţit în toată fiinţa mea un fior, un frig plăcut al primei întâlniri cu muzica.
Prin ce împrejurări aţi venit în oraşul de pe Dunăre?
După liceu, în 1953 am fost repartizat în producţie, la Bistriţa. Aici am intrat într-un grup muzical foarte talentat, ce activa la Casa de Cultură. După un an, primind concediu, am mers la surorile mele stabilite la Galaţi. Ajuns aici, în prima zi m-am dus să văd Dunărea. Fluviul m-a fascinat! La întoarcere am dat cu ochii de un afiş ce anunţa spectacolul „Sugestii şi reclamaţi”, al Teatrului de Estradă. Mi-am cumpărat bilet şi seara am văzut spectacolul, dar mi-am dat seama că soliştii aceia nu cântau mai bine decât mine şi am mers la directorul teatrului, Aurel Manolache, pentru a-l ruga să mă asculte. „Ca tine vin cincisprezece pe zi, aşa că, valea!”, mi-a zis. Zece zile în şir l-am abordat pe Manolache şi tot de atâtea ori am fost respins, aşa că am decis să renunţ, nu înainte de ultima încercare. Revăzându-mă, directorul a făcut criză de nervi şi l-a trimis pe regizorul Milu Iosipescu, un evreu agil, să mă expedieze. El, însă, m-a întrebat: „măi băiete, tu ai mai cântat undeva?”. I-am arătat un program de sală de la Bistriţa, pe care eram trecut de nouă ori. Surprins, regizorul i-a zis directorului (am aflat după aceea): „măi Aurele, crezi cumva că ăia de la Bistriţa sunt tâmpiţi că l-au trecut în program de nouă ori pe ăsta, ca să nu vrei să îl asculţi?”. Aşa s-a lăsat convins Aurel Manolache să mă asculte, după care mi-a spus: „De mâine eşti angajat provizoriu”. Acel „mâine” a fost 1 octombrie 1954, iar „provizoratul” a durat mai bine de cinzeci de ani!
Când aţi debutat în televiziune?
Pe 23 august 1960, la un spectacol de varietăţi, în Herăstrău. Pe atunci, în această zi se organizau evenimente artistice de amploare.
Dar la Radio?
Pe 1 ianuarie 1963, în emisiunea „Noi interpreţi români de muzică uşoară”, alături de Doina Badea, Ionel Miron şi Constantin Nadoleanu.
Vorbiţi despre duetul Jula – Miron.
El s-a „legat” prin 1959, la Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galaţi. Am fost recunoscuţi în întreaga ţară ca un cuplu valoros ai cărui componenţi pot evolua oricând şi ca solişti, ceea ce s-a şi întâmplat, din 1973.
I-a reproşat Ceauşescu lui Gică Petrescu, interpretarea melodiei „Soţia prietenului meu”?
Am avut norocul şi privilegiul să cunosc mulţi artişti de legendă, printre care şi pe Gică Petrescu. M-am întâlnit întâmplător cu nea Gică, în Bucureşti, când m-a oprit şi mi-a zis: „Julică, să-ţi spun ceva: aseară am fost la o recepţie la «şefu’ mare» (Ceauşescu, n.a.). Măi, şi m-a întrebat dacă ştiu «Soţia prietenului meu». I-am zis că da, iar el m-a pus să i-o cânt, numai că pe la jumătatea piesei m-a oprit, zicându-mi: „«n-o cânţi ca Jula!»”! Asta a fost…
Sunteţi dintr-o generaţie a mărgăritarelor muzicii uşoare. Cântecul v-a adus satisfacţii?
Aceasta mă onorează. Am avut mari satisfacţii atunci când ascultătorii mi-au mulţumit pentru clipele frumoase trăite de ei, ascultându-mi melodiile, m-au amuzat, chiar, mărturisirile unora că au făcut copii, ascultându-mă pe mine.
În străinătate aţi primit aprecieri?
Da, am făcut turnee în străinătate şi am avut multe succese.
Vor reveni vreodată emisiunile tv de varietăţi?
Sunt un nostalgic al emisiunilor de varietăţi, mai ales că ele au lansat multe valori artistice. Evaluând tendinţele televiziunilor actuale de audienţă cu orice preţ, este de nesperat că vom revedea vreodată acele emisiuni.
Ce relaţii aveţi cu televiziunile?
Am fost invitat, rar, aproape la toate televiziunile din Bucureşti. Ca să pot fi interesant pentru ele, ar trebui să am o amantă de optsprezece ani sau să fac un grav accident de maşină, să sparg o bancă, să dau foc la o secţie de poliţie…
Dar cu Radioul?
Pe 1 ianuarie 2013, ora 16, se vor împlini 50 de ani de la prima emisiune radio (interviul a fost realizat în anul 2012, n. a.). Voi fi programat la Radio România noaptea, când lumea doarme, ca să nu fiu auzit! Există în timpul zilei, la radio, emisiuni pline de muzică străină, în timp ce interpreţii şi compozitorii români sunt aruncaţi în „lada cu amintiri”. Dacă cineva ascultă emisiunea de la şase, la nouă dimineaţa, va auzi muzică străină în proporţie de şaizeci la sută. Radio România este singurul post ce emite în întreaga ţară şi în străinătate. Oare ţăranii noştri de prin toate colţurile României sau românii împrăştiaţi prin toată Europa, ori mai ştiu eu pe unde, au nevoie de muzică englezească?! Mă întreb de ce nu se transmit şi ştirile, englezeşte?! Poate se va întâmpla într-o zi!… Poate că totul este dirijat. Poate-i o politică de eliminare treptată a spiritului şi economiei româneşti, ceea ce creează calea fărâmiţării statului român. Dacă aşa-i, atunci eu, românul Alexandru Jula, unde să-mi lansez noile realizări? M-am gândit cândva şi încă mă gândesc, să fac apel la posturile străine.
Se proiectează azi asupra artiştilor un con de umbră?
Fac la Galaţi o emisiune tv, la postul local unde acum doi ani l-am avut invitat pe marele tenor Florin Georgescu. Florin a spus ceva ce lămureşte întrebarea: „dragul meu, avem o mulţime de vedete, dar nu mai avem artişti!”.
Există prejudecata că provincia nu are artă şi cultură?
Se face clar o diferenţiere. Mult timp a trebuit să colaborez cu Bucureştiul. Nu o săptămână, nu un an, nu zece, o viaţă întreagă am simţit apăsarea aroganţei colaboratorilor din Capitală. Pentru tot ce am realizat până aici, eforturile materiale, fizice, psihice mi-au fost uriaşe. Iată ce a declarat de curând, un actor la un post de televiziune: „actorii care nu joacă în teatrele din Bucureşti, nu sunt artişti”! Iar Viorel Liz a declarat în direct la tv (l-am auzit eu), că singurul oraş din România este Bucureştiul!
Care vă sunt noile realizări artistice?
De curând am terminat înregistrările la un nou album, intitulat „Un ocean de iubire”, toate melodiile de pe el fiind de dragoste. Dar unde să le pot face cunoscute? O fată din Bucureşti pe care o cheamă Ioana Sandu şi care cântă excelent, compozitorul debutant Stelian Enache, din Odobeşti, compozitorul şi orchestratorul excepţional, Francisc Reiter, cu toţii pătrunzând greu în „lumea bună” a muzicii uşoare, sunt colaboratori în album. (Interviu realizat în anul 2012)
Foto: niciodată bătrânul, dar, în tot cazul, seniorul Alexandru Jula, la vârsta deplinei ascesiuni pe versantul vieții și succesului artistic…! Apar, alături de interpretul Alexandru Jula: Cornel Constantiniu, Stela Enache, Ileana Șipoteanu, Dumitru Lupu, Carmen Rădulescu, Monalisa Basarab, Oana Georgescu, Florin Apostol, Ioana Sandu, Marian Stere, Octavian Ursulescu, Ion Marin, Carmen Aldea Vlad, Florin Rotaru, Iuliana Marciuc, Jolt Kerestely, Aurel Pădureanu, Lucia Moraru, Silvia Dumitrescu, Titus Andrei, Alina Negoiasă, Elisabeta Turcu, Gabriel Dorobanțu, Sida Spătaru, Natalia Guberna, Romeo Negoiasă, Marian Bârgău, Aurel V. Zgheran și alții…
Aurel V. ZGHERAN