AMBASADORUL ION M. ANGHEL, ANIVERSAT LA 90 DE ANI
Academia Oamenilor de Ştiinţă din România l-a celebrat pe Ambasadorul Ion M. Anghel la împlinirea venerabilei vârste de 90 de ani. Sesiunea specială a avut loc în data de 12.12.2017, în Sala Drepturile Omului a AOSR, în prezenţa unui public format din membri ai corpului academic, oameni politici, diplomaţi, personalităţi ale vieţii ştiinţifice şi culturale. Prin Gen. (r) prof. univ. dr. Vasile Cândea, preşedintele de onoare al AOSR, şi prof. univ. dr. ing. Adrian Badea, preşedintele AOSR, conducerea instituţiei şi-a prezentat, în cadrul evenimentului, înalta preţuire pentru cel sărbătorit, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.
Preşedintele Adrian Badea, amfitrionul întâlnirii, a făcut un curriculum vitae al Ambasadorului Ion M. Anghel, subliniind cele mai importante momente din cariera de diplomat, jurist şi profesor universitar a acestuia. Rolul jucat în diplomaţie, activitatea de aproape şapte decenii în câmpul relaţiilor internaţionale, opera academică îl recomandă pe domnul ambasador drept una dintre personalităţile emblematice ale domeniului din ultima jumătate de secol. Foarte important este, a precizat preşedintele AOSR, faptul că Ion M. Anghel, chiar şi la o vârstă venerabilă, rămâne activ pe plan ştiinţific, scriind şi publicând, în continuare, lucrări şi tratate de specialitate. În cadrul Programului pe care Academia Oamenilor de Ştiinţă din România îl pregăteşte pentru a celebra Centenarul Marii Uniri, de-a lungul anului 2018, se înscrie o lucrare de amploare, realizată de ambasadorul Ion. M. Anghel, pe tema: 100 de ani de diplomaţie românească. Sintetizând portretizarea prin câteva definiţii, preşedintele AOSR l-a calificat pe domnul ambasador drept „un om excepţional”, „un om între oameni”.
Ambasadorul Constantin Vlad, o altă personalitate de prim rang a diplomaţiei româneşti, membru titular fondator al Academiei Oamenilor de Știință din România și membru al Consiliului Onorific al AOSR (omagiat de instituţie la împlinirea vârstei de 90 de ani în data de 25 noiembrie 2016), a prezentat Laudatio, în care au fost reliefate principalele merite şi contribuţii ale diplomatului Ion M. Anghel în cadrul relaţiilor internaţionale, în sfera legislativă, în aria universitară şi a cercetării ştiinţifice. În opinia vorbitorului, solida pregătire de specialitate, profesionalismul exemplar, seriozitatea, disciplina, spiritul de răspundere, munca asiduă sunt elemente definitorii ale personalităţii celui sărbătorit. Diplomat de carieră, „un diplomat român în slujba ţării” (titlul volumului omagial la împlinirea a 85 de ani), profesionist al unei diplomaţii active, dedicate intereselor României, profesor universitar, Ion M. Anghel a dezvoltat o carieră plină de reuşite, cu un palmares impresionant: a fost şef de misiune, a negociat peste 80 de tratate, a participat la pregătirea unor acte legislative importante, este autorul unei opere impresionante, care cuprinde peste 35 de tratate academice şi cărţi, peste 150 de articole, activează de 67 de ani în profesie şi în învăţământul superior, a fost decan de trei ori ş.a. Pentru activitatea şi opera sa, a primit premii importante, între care: Premiul Fundaţiei Nicolae Titulescu, Premiul „Grigore Gafencu” al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.
Cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, în semn de omagiu şi de apreciere a activităţii în domeniile diplomaţiei, procesului legislativ, cercetării ştiinţifice şi învăţământului universitar şi a prodigioasei opere ştiinţifice, Prezidiul şi Consiliul Ştiinţific ale Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, prin preşedintele Adrian Badea, au acordat Excelenţei Sale Domnului Ambasador Ion M. Anghel Diploma Jubiliară şi Medalia de Aur. Momentul a fost urmat de o serie de mesaje de apreciere exprimate de reprezentanţi ai mediului academic şi diplomatic.
În final, ambasadorul Ion M. Anghel a declarat că sesiunea de omagiere organizată de Academia Oamenilor de Ştiinţă din România şi distincţiile primite reprezintă pentru domnia sa „un moment de încoronare” a unei activităţi de aproape şapte decenii dedicate României, educaţiei, cercetării şi ştiinţei. Făcând o trecere în revistă a carierei domniei sale, a precizat că, după 1965, în condiţiile politicii de independenţă promovate la nivel oficial, România, prin profesionalismul diplomaţiei româneşti, ajunsese să dezvolte propria politică externă, discutând de pe poziţii de egalitate cu celelalte state, la nivel internaţional. Revenind în prezent, la condiţia de azi a ţării, domnia sa a pledat pentru necesitatea ca România să-şi afirme demnitatea şi identitatea naţională pe scena relaţiilor internaţionale, în concertul lumii contemporane şi al globalizării. În final, a afirmat că unul dintre cele mai importante proiecte la care lucrează este cel dedicat Centenarului Marii Uniri, în 2018, lucrarea „Un secol de diplomaţie românească”.
Biroul de Comunicare și Relații Publice al Academiei Oamenilor de Știință din România