Ambasadorul Marii Britanii, la București: Peste tot în lume viaţa politică e turbulentă

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble, a afirmat marţi, referindu-se la situaţia politică din România, că peste tot în lume „viaţa politică este turbulentă”, precizând că a venit în ţara noastră pentru a asculta, a învăţa şi a înţelege.

„Peste tot în lume viaţa politică este turbulentă. Nu pot să discut situaţia politică din România, pentru că nu o cunosc. Am citit foarte mult, am auzit foarte mult, dar până acum nu am experimentat nimic şi sunt aici să ascult, sper să învăţ şi sper să înţeleg (…) Este aproape o situaţie normală”, a declarat Andrew Noble, în prima sa conferinţă de presă de la preluarea mandatului de ambasador al Marii Britanii la Bucureşti.

El a fost întrebat dacă este îngrijorat de faptul că există o polarizare atât la nivelul societăţii, cât şi la cel al clasei politice din România.

Totodată, chestionat cu privire la protestul de la Bucureşti din 10 august, ambasadorul Andrew Noble a precizat că nu a discutat cu foarte multe persoane din ţara noastră, precizând că „aspectul cel mai important” pentru un diplomat este „să asculte”.

„Sunt foarte nou aici. Până acum nu am discutat cu foarte multe persoane din România. (…) Abia joi am prezentat scrisorile mele de acreditare la ministrul Afacerilor Externe şi sunt aici să învăţ, să ascult şi să înţeleg”, a precizat Andrew Noble.

De asemenea, el a precizat că nu crede că ar fi „un diplomat serios”, dacă ar face de la bun început „nişte remarci despre situaţia internă” din România.

CITEȘTE ȘI:

Ambasadorul Andrew Noble: Lucrăm pentru un nou parteneriat strategic între Marea Britanie şi România

Sursa: Agerpres

Foto: Stirile ProTV

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.