ANALIZĂ DW: Cum ne lăsăm prostiţi
Ne lăsăm prea lesne manevraţi. Acest neajuns s-a manifestat pregnant şi supărător la proaspăt încheiata conferinţă de securitate de la München. Obsesia ”Trump” însă nu e singura noastră problemă.
În România a avut loc o revoluţie a civilităţii. Una civică şi etică mamut, cum Europa n-a văzut poate de când e ea. Ajutaţi de reticenţele protestatarilor, potentaţii se prefac că nu s-ar fi întâmplat nimic. Scot mii de oameni în stradă, la o contra-manifestaţie dirijată şi controlată, care manipulează de zor, extremist şi ultranaţionalist.
În răstimp alte, paralele campanii de tembelizare antioccidentală, antisemită, antigermană şi antieuropeană au loc la televiziunile oligarhiei pe bază de ostilitate în contra multinaţionalelor, împotriva evreului, ungurului şi americanului Soros, a ”nemților” Iohannis, Merkel sau Fabritius.
Deşi aceste campanii nu mai prostesc decât segmente marginale, cele mai primitive şi mai reacţionare ale populaţiei, efectul lor pernicios depăşeşte simpla mancurtizare a celor mai uşor de sugestionat şi dezinformat. Ele acţionează diversionist, ocupând spaţiile televizate şi minţile oamenilor care încearcă să le înţeleagă rostul, în loc să se concentreze ca revoluţia civilităţii să nu piardă ceea ce a câştigat.
Puterea, mai apropiată ideologic şi filogenetic de Moscova decât de NATO şi UE, ştie că, dacă, în ciuda delegitimării ei plenare prin marţea neagră de la 5 februarie, supravieţuieşte furiei populare, se va consolida şi va putea trece la o amplă şi necurmată represiune pe model ruso-turcesc.
În ce-o priveşte, revoluţia civilităţii n-are nevoie să fie manipulată. Căci, deşi susţinută de pătura de mijloc cea mai informată, inteligentă şi dinamică a societăţii, s-a autohipnotizat ea însăşi. De dragul purităţii mesajului ei luminos, unul eminamente moral, spre a nu-l dilua şi risca eventuala sa compromitere, revoluţia şi-a refuzat, în ciuda avertismentelor timpurii ale unor observatori, politizarea necesară. Nu e de mirare, deci, că, după ce a electrizat o lume întreagă graţie caracterului ei paşnic şi creator, autosugestia o îndreaptă spre un eşec final răsunător, facilitat de anii de manipulare care s-au articulat în repetata scandare a antidemocraticei lozinci: ”toate partidele = aceeaşi mizerie”.
De puterea sugestiei se folosesc toţi marii manipulatori. Oligarhiile n-ar supravieţui o zi fără să facă în permanenţă uz de ea. Îi ştim eficienţa de la moda magnetismului, de la Freud şi Thomas Mann încoace. Nuvela celui din urmă, intitulată „Mario şi vrăjitorul”, ne descrie în amănunt prototipul manipulatorului de serviciu. Irezistibil, Cipolla, un geniu al hipnozei, se bucură în circul său să-i umilească în special pe oamenii de rând.
De talpa ţării Cipolla îşi bate joc cu acelaşi aplomb cu care guvernanţii dâmboviţeni i-au luat în zeflemea pe românii de aproape şi de departe. De pildă când, în pofida avertismentelor clare ale străzii, şi-au adoptat decretul cu dedicaţie, punând capăt, în puterea nopţii, egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Concomitent, au pretins, cu aroganţa vrăjitorului situat peste oameni şi lucruri, că ar „şti”, chipurile, „mai bine” decât toţi şi că ar face tot ce fac spre binele altora, îndreptăţiţi fiind de alegeri, de Curtea Constituţională şi de prezumtive precedente legislative.
Că mare parte din protestatari au continuat, totuşi, să demonstreze relevă că potentaţii de la Bucureşti n-au reuşit să aplaneze uriaşa criză de încredere iscată de actuala guvernare PSD-ALDE. Se pune deci întrebarea, cum e oare posibil ca un executiv vădit toxic, precum cel condus de şeful unui partid populist, ca PSD, prin interpusul său, Grindeanu, să supravieţuiască unor crize şi proteste de asemenea anvergură?
Integral pe site-ul Deutsche Welle