ANCOM cere revizuirea anumitor indicatori statistici din sectorul comunicaţiilor electronice

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a publicat astăzi spre consultare publică un proiect de decizie prin care propune modificarea, completarea sau eliminarea unor indicatori statistici corespunzători serviciilor de comunicaţii electronice, în principal cu scopul de a facilita procesul de raportare a datelor statistice de către operatori.

În prezent, furnizorii de reţele publice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului raportează către ANCOM o serie de date statistice în baza cadrului stabilit prin Decizia preşedintelui ANCOM nr. 1.167/2011. Iniţiativa ANCOM de a revizui indicatorii statistici din cuprinsul anumitor anexe ale acestei decizii este determinată, pe de o parte, de experienţa colectării datelor statistice pe baza cadrului actual şi, pe de altă parte, de evoluţia anumitor servicii de comunicaţii electronice.

Astfel, având în vedere o serie de neclarităţi apărute pe parcursul raportărilor precedente, precum şi unele dificultăţi pe care ANCOM le-a întâmpinat în procesul de prelucrare a datelor la nivel agregat, Autoritatea restrânge gradul de detaliere a informaţiilor cerute pentru anumiţi indicatori statistici sau clarifică modalitatea de măsurare a acestora, pentru a asigura simplificarea modalităţii de raportare şi un nivel mai mare de acurateţe şi comparabilitate a datelor raportate de furnizori.

De asemenea, ANCOM introduce sau revizuieşte anumiţi indicatori şi note explicative din cuprinsul acestei decizii, în principal cu scopul de a monitoriza o serie de servicii de comunicaţii electronice care au înregistrat evoluţii importante în ultimii ani, acestea prezentând relevanţă atât la nivel european, cât şi pentru analizele de piaţă pe care Autoritatea le realizează în mod periodic, dar şi pentru a clarifica modalitatea de raportare a acestora. Astfel de completări şi clarificări vizează aspecte precum acoperirea cu servicii în bandă largă prin intermediul tehnologiei Docsis 3.x, furnizarea de fibră optică neechipată, anumite categorii de trafic şi de venituri, structura categoriilor de servicii de acces la internet/transmisiuni de date la puncte mobile, definirea pachetelor de servicii de comunicaţii electronice şi a serviciilor legate.

Proiectul de decizie pentru modificarea şi completarea Deciziei preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii nr. 1.167/2011 privind raportarea unor date statistice de către furnizorii de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului poate fi consultat aici, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 11.04.2013, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr.2, sector 3, Bucureşti), direct la registratură sau prin intermediul direcţiilor regionale ale Autorităţii.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.