Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Andreea Paul a sesizat Academia Română pentru a cere modificări în limba română

Publicat: joi, 18 iulie 2013

Deputata democrat-liberală Andreea Paul a sesizat Academia Română pentru a solicita recunoașterea oficială în limba română a formelor de feminin pentru funcțiile publice. Deși utilizate și la feminin din în ce mai mult în practică, asupra cuvintelor care desemnează funcții publice („președinte”, „deputat”, „ministru”, „senator”) nu există o reglementare lingvistică foarte clară a Academiei Române. Dicționarul Explicativ al limbii române (DEX) cuprinde și forme de feminin pentru unele cuvinte („președintă”, „deputată”), dar nu și pentru altele. În DEX nu este cuprinsă forma de feminin „senatoare” și cu atât mai puțin „ministră” (care nu e folosită nici în practică foarte mult); în schimb, cuvântul „ministresă”, utilizat uneori în vorbire pentru a desemna o femeie-ministru este explicat de DEX drept „soție de ministru”. Anunțul privind sesizarea Academiei Române în legătură cu reglementarea formelor de feminin ale cuvintelor ce desemnează funcții publice a fost făcut de Andreea Paul pe Facebook, după ce fostul jurnalist Ovidiu Zară îi atrăsese atenția că nu este corectă folosirea termenului „președinta FMI”. „Se spune președintele FMI, nu presedinta FMI. Cuvantul “presedinte” provine din latinescul “praesidens” (prae – dinainte + sedere – ședere). “Praeses” este un cuvânt latin, care înseamnă “a ședea în frunte”. La fel, se spune “doamna director”, nu “doamna directoare”. E grea limba romana! Mi-ar BAC-ul al dreaq!”, îi scrisese Zară Andreei Paul pe Facebook. Aceasta a răspuns ulterior: „Ovidiu Zară, am facut o sesizare Academiei Române pentru a feminiza funcțiile publice, așa cum se cuvine. Cunosc bine dezbaterea din jurul discriminării lingvistice de gen. Am făcut-o în cunoștință de cauză”. Răspunsul deputatei PDL nu a fost se pare pe placul lui Zară, care a revenit apoi pe un ton ironic. „Și sesizarea a fost acceptată? Curtea Constituțională ce zice? Doamna Paul fostă Vass, limba română e unică. Feminizările nu au rost. Închipuiți-vă cum ar arăta opera lui Eminescu dacă ar fi fost feminizată, cum doriți dvs. Ar fi fost o operă mutilata. Lasați macar limba română în pace, dacă economia nu o lăsați”, notează Zară, căruia Andreea Paul nu i-a mai răspuns de această dată.

Reacţia doamnei deputat: ” Regret nespus că actul jurnalistic nu ține cont de adevăr”

În urma publicării acestui material, realizat de colegii noştri de la AM PRESS, am primit pe adresa redacţiei  punctul de vedere al doamnei deputat Paul cu privire la cele expuse mai sus, opinie pe care o redăm integral în ceea ce urmează:

”  În legătură cu articolul „Andreea Paul a sesizat Academia Română pentru a cere modificări în limba română” din data de 18 iulie 2013 doresc să corectez două erori majore:

1.  Sesizarea transmisă Academiei Române NU a fost făcută în urma dialogului de pe Facebook. Dezbaterea legata de discriminarea lingvistica de gen a fost generata cu argumente consistente în anul 2011, atunci când am lansat volumul „Forța politică a femeilor.” 

2.  Cuvântul „președintă” este deja acceptat în DEX, motiv pentru care l-am folosit corect în postarea de pe Facebook.

Ambele precizări sunt publice, verificabile și regret nespus că actul jurnalistic nu ține cont de adevăr, ci apelează la mesaje tendențioase. Problema de fond a discriminarii lingvistice rămâne, ceea ce comportă o dezbatere în rândul academicienilor și lingvistilor. Nu este însă cazul termenului aflat în discuția de pe contul personal de Facebook: „președintă”. „

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=10044

Publicat de la data iul. 18 2013. Categorii ȘTIINȚĂ.

Zona comentariilor

Meteo în țară

19 august 2019, 12:23
 

ENE
Soare
28°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 31°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 36%
Vânt: 11 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 6
Răsarit: 6:23
Apus: 20:15
Prognoza 20 august 2019
Zi
 

NE
Predominant însorit
33°C
Vânt: 4 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
Noapte
 

NE
Senin
17°C
Vânt: 0 km/h NE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 7
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 224.827 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team