Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Angela Merkel respinge posibilitatea modificării frontierelor în Balcani

Publicat: marți, 14 august 2018

Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, a respins luni orice modificare de frontiere în Balcani, după ce atât lideri din Kosovo, cât şi din Serbia au sugerat recent că actualele frontiere sunt gata a fi negociate, informează marţi MIA.

Comentariile făcute de Angela Merkel au avut în mod clar intenţia de a anihila zvonurile privind o posibilă împărţire a Kosovo, perspectivă asupra căreia mulţi atenţionează că ar declanşa violenţe în Balcani, unde situaţia este una extrem de volatilă şi alte naţiuni ar putea cere, printr-un efect de domino, modificarea frontierelor.

„Integritatea teritorială a statelor din Balcanii de Vest a fost stabilită şi este inviolabilă”, a declarat Merkel în deschiderea conferinţei de la Berlin susţinută alături de premierul Bosniei şi Herţegovina, Denis Zvizdic. „Acest lucru trebuie spus în repetate rânduri, pentru că în repetate rânduri au loc tentative de posibile negocieri asupra frontierelor şi noi nu putem risca aceasta”, a spus Merkel.

Preşedintele sârb Aleksandar Vučić a lansat luna trecută ideea unei împărţiri a Kosovo, care şi-a declarat independenţa faţă de Serbia în 2008. Scenariul cel mai frecvent discutat ar implica recunoaşterea nordului Kosovo ca parte a Serbiei. O altă posibilitate adesea discutată este că o parte predominant etnică albaneză din sudul Serbiei ar putea să se alăture provinciei Kosovo, scrie politico.eu.

Majoritatea celor 1,8 milioane de persoane din Kosovo sunt etnici albanezi, dar teritoriul este, de asemenea, locuit şi de alte grupuri etnice, inclusiv sârbi.

Preşedintele kosovar Hashim Thaçi a declarat săptămâna trecută că este împotriva împărţirii etnice, dar a fost în favoarea „ajustării frontierelor”, conform aceleiaşi surse.

Cancelarul federal al Germaniei şi-a reafirmat sprijinul pentru perspectiva europeană în ţările din Balcanii de Vest.

Albania, Bosnia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru şi Serbia speră toate să devină membre ale Uniunii Europene. Negocierile de aderare cu Serbia şi Muntenegru sunt în desfăşurare. Albania, care este deja membră a NATO, şi Macedonia, care a ajuns recent la un acord cu Atena privind denumirea oficială a fostei republici iugoslave, au obţinut sprijinul Comisiei Europene, care a recomandat începerea negocierilor de aderare cu autorităţile de la Skopje şi Tirana.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=102035

Publicat de la data aug. 14 2018. Categorii ALEGEREA NOASTRA, Breaking News.

Zona comentariilor

Meteo în țară

23 septembrie 2018, 20:07
 

NE
Soare
23°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 21°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 40%
Vânt: 7 km/h NE
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:04
Apus: 19:11
Prognoza 24 septembrie 2018
Zi
 

SV
Precipitaţii
30°C
Vânt: 22 km/h SV
Rafale de vânt: 29 km/h
max. UV-Index: 3
Noapte
 

SE
Parţial înnourat
8°C
Vânt: 4 km/h SE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 3
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 131.977 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team