Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Aniversările zilei: Exploratorul Teodor Negoiță și Dumitru Prunariu, ambasadorul României în spațiul cosmic

Publicat: miercuri, 27 septembrie 2017

Cercetătorul și exploratorul Teodor Gheorghe Negoiță, primul român care a atins Polul Nord pe schiuri, fondator al Stației de cercetări științifice Law-Racoviță din Antarctica, s-a născut la 27 septembrie 1947, în localitatea Sascut, județul Bacău, într-o familie de învățători.

A absolvit Facultatea de Chimie Industrială din Iași în anul 1973, frecventând în paralel și cursuri la Facultatea de Geografie. A obținut doctoratul în științe chimice cu lucrarea ”Controlul poluării în zonele arctice și antarctice”. A fost pasionat de etnologie și speologie, specializându-se în studiul și explorarea peșterilor verticale. Ulterior, s-a orientat spre explorarea peșterilor de gheață.

În 1987, a fondat Institutul Român pentru Cercetare Polară. După aproximativ trei ani, timp în care a strâns fondurile necesare, Teodor Negoiță a început să organizeze, alături de geografi, geologi, ingineri și doctori români, expediții în regiunile arctice, precum Groenlanda, nordul Canadei și arhipelagul norvegian Svalbard.

A studiat și pe cont propriu porțiuni din Groenlanda și insula Spitsbergen, călătorind peste 300 de km pe schiuri.

Pentru a ajunge la Polul Nord, Teodor Negoiță s-a antrenat mai bine de un an, dobândind o formă fizică ce îi permitea să traverseze, pe schiuri, sute de kilometri, să reziste temperaturilor de—45 de grade Celsius și să tragă după el o sanie cu o greutate de 100 kg.

La invitația Centrului Expediționar Arctic și a Academiei de Științe a Rusiei, a participat la o expediție de cercetare complexă, pornită din Nordul Siberiei către vârful nordic al planetei.

La data de 21 aprilie 1995, ora 6.00, ora Bucureștiului, a devenit primul român care a atins Polul Nord, în cadrul amintitei expediții ruse de cercetare. Performanța lui a plasat România pe locul 11 în lume la capitolul cetățeni care au ajuns la Polul Nord. Cu acel prilej, a studiat viteza și direcția banchizelor în derivă și gradul de poluare cu radionuclizi, pesticide și metale grele a apelor din jurul Polului Nord și a gheții banchizelor, conform lucrării ”Stația Law-Racoviță din Antarctica: Un vis împlinit în lumea aisbergurilor”, semnată de dr. Florica Topârceanu și publicată la http://www.acad.ro/.

În 1996, a înființat Fundația Antarctică Română.

Teodor Gheorghe Negoiță a reprezentat România la ședințele Tratatului Antarctic și a fost membru activ al Comitetului pentru Protecția Mediului în Antarctica. În anul 2000, a deschis lucrările Tratatului Antarctic de la Londra, eveniment la care au participat 43 de țări.

La 13 ianuarie 2006, Teodor Gheorghe Negoiță a inaugurat, alături de echipa sa, prima și singura stație de cercetări polare românești în Antarctica, Law-Racoviță. Din echipă au făcut parte și două femei, Florica Topârceanu și Elena Bocanciu, experte în biologie și biochimie, primele românce la Polul Sud.

Numele stației provine de la Philip Law, primul cercetător australian care explorase estul Antarcticei, și Emil Racoviță, cel dintâi biolog din lume care a studiat viața în Antarctica, în cadrul expediției Belgica (1897-1899).

Law-Racoviță se află pe amplasamentul unei stații construite în 1986 de Australia și donată României în iunie 2005, la Stockholm, în prezența ambasadorilor român și australian, potrivit http://www.research.gov.ro/. Stația se găsește în regiunea „Prințesa Elisabeta”, pe dealurile Larsermann, la 2 km distanță de o stație chineză, cu care întreține schimburi de experiență. ”O ambiție neînfrântă m-a împins să forțez lucrurile, pentru a ajunge la importanța pe care românii o merită în Antarctica”, a declarat, atunci, Teodor Negoiță.

De-a lungul carierei sale, Teodor Negoiță a publicat peste 30 de lucrări științifice, în reviste cu mare impact în lumea științifică internațională și a contribuit la popularizarea rezultatelor cercetărilor sale prin numeroase întâlniri, simpozioane și sesiuni de comunicări în țară și străinătate.

Teodor Gheorghe Negoiță este autorul a două cărți în care și-a expus amintirile din regiunile Polului Sud: ”Știința pe gheață — cu chinezii în Antarctica” (2004) și ”Ambasada României în Antarctica — Stația Law-Racoviță” (2006).

Academia Română i-a acordat cercetătorului român distincția onorifică Meritul Academic pentru merite deosebite în cercetarea din ținuturile polare, potrivit http://www.academiaromana.ro/.

În decembrie 2000, Teodor Gheorghe Negoiță a fost decorat de președintele Emil Constantinescu cu Ordinul Național Steaua României în grad de Ofițer. A primit din partea președintelui Traian Băsescu, la propunerea și recomandarea Academiei Române, Ordinul Național Steaua României în grad de Comandor, la 28 mai 2009.

Pentru contribuția adusă la Știința Antarcticii, Teodor Gheorghe Negoiță a fost desemnat Omul de Știință Internațional 2003 de către Comitetul Științific pentru Cercetări Antarctice din cadrul Institutului de Cercetare Polară Scott (Cambridge, Marea Britanie).

Teodor Gheorghe Negoiță a încetat din viață la 23 martie 2011, la vârsta de 64 de ani și a fost înmormântat în localitatea natală din județul Bacău.

În anul 2012, a fost înființată Comisia Națională pentru Cercetări Antarctice (CNCA), din inițiativa Academiei Române, prin grija vicepreședintelui înaltului for cultural, Cristian Hera, și cu ajutorul foștilor colaboratori ai exploratorului. În prezent, CNCA a adunat mai mulți oameni de știință dedicați ideii de continuare a cercetărilor antarctice și de elaborare a Programului Național de Cercetări Antarctice sub președinția prof. dr. Dumitru Murariu, membru corespondent al Academiei Române , potrivit http://www.acad.ro/.

 

Dumitru Prunariu, la 65 de ani

 

Dumitru-Dorin Simion Prunariu s-a născut la 27 septembrie 1952, la Brașov. La vârsta de 28 de ani, a devenit primul și singurul cosmonaut român, după ce a zburat la bordul Soyuz 40 până la complexul orbital Salyut 6 într-o misiune cosmică ce a durat aproximativ 8 zile.

A urmat cursurile Liceului de Cultură Generală nr. 4, actualul Colegiu Național ”Grigore Moisil”, potrivit www.aero.pub.ro. A absolvit Facultatea de Aeronave a Institutului Politehnic din București (1976), în această perioadă fiind deja pilot sportiv în cadrul aerocluburilor din București și Brașov. În 1985, a devenit doctorand în cadrul Institutului de Aviație din București, iar în 1999 a obținut titlul științific de doctor inginer în specialitatea ”Dinamica sistemelor aerospațiale”.

A beneficiat de o bursă în cadrul Institutului Internațional de Formare și Management în Aviație din Montreal (Canada, 1991).

A lucrat ca inginer la Întreprinderea de construcții aeronautice IAR Ghimbav (1976-1977). A urmat cursurile Școlii militare de ofițeri în rezervă, pe care a absolvit-o în 1977. În 1978, a fost selecționat în cadrul grupului de candidați cosmonauți români pentru programul ”Intercosmos”. În 1978 a devenit ofițer activ al armatei române.

Între anii 1978 și 1981, a participat la ultimele pregătiri pentru zboruri cosmice pilotate pe nave de tip ”Soiuz” și laboratoare speciale de tip ”Saliut”, la Centrul de pregătire a cosmonauților ”Iuri Gagarin” de lângă Moscova. Echipajul din care făcea parte a fost desemnat pentru efectuarea primului zbor cosmic româno-sovietic. Astfel, în seara zilei de 14 mai 1981, la ora 20,17 (ora Bucureștiului), a decolat în spațiul extraterestru cu nava ”Soiuz 40”, care a efectuat joncțiunea cu complexul orbital ”Saliut 6-Soiuz-T4”. Revenirea pe Pământ a avut loc la 22 mai 1981. În urma acestui zbor, Dumitru Prunariu a devenit primul cosmonaut român și al 103-lea cosmonaut din lume.

Reîntors în țară, Dumitru Prunariu a fost, între anii 1981 și 1989, instructor-șef la Comandamentul aviației militare și profesor asociat la Facultatea de Aeronave din Institutul Politehnic București.

La 7 ianuarie 1990, a fost numit adjunct al ministrului Transporturilor și șef al Departamentului Aviației Civile, funcție deținută până în 16 iulie 1991. În toamna anului 1991, a revenit în Comandamentul aviației militare.

În anul 1992, a devenit membru în Biroul Permanent al Agenției Spațiale Române, iar din 1998 până în 2004 a ocupat funcția de președinte al agenției. În prezent, este președinte onorific al Agenției Spațiale Române.

Începând cu anul 1992, reprezintă Guvernul României la sesiunile Comitetului ONU pentru Explorarea în Scopuri Pașnice a Spațiului Extraatmosferic (COPUOS). În anul 2003, a fost ales, prin consensul a 65 de state membre, președintele Subcomitetului Științific și Tehnic al Comitetului ONU pentru Explorarea în Scopuri Pașnice a Spațiului Extraatmosferic pentru perioada 2004-2006. Pentru o perioadă de doi ani (iunie 2010 — iunie 2012) a fost ales prin consensul celor 70 de state membre președintele COPUOS.

Din anul 1993, este reprezentant permanent al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic la sesiunile COPUOS.

În 1999, a absolvit cursurile Colegiului Național de Apărare. În paralel, predă un curs de Geopolitică și Spațiul Cosmic în cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale a Academiei de Studii Economice din București.

La începutul anului 2004, Dumitru Prunariu a fost numit ambasador în Federația Rusă, fiind rechemat în țară la 24 mai 2005.

La data de 25 octombrie 2000, prin Decretul nr. 422 al Președintelui României, comandorul Dumitru Prunariu a fost înaintat la gradul de general de flotilă aeriană (general cu o stea). Ulterior, prin Decretul nr. 680 din 24 octombrie 2003, a fost avansat la gradul de general-maior de aviație (general cu două stele). În prezent, este general-locotenent cu trei stele, în retragere, în urma Decretului prezidențial nr. 1032 din 2015.

Este membru al Comisiei de astronautică și aeronautică a Secției de Științe Tehnice a Academiei Române, al Federației Aeronautice Internaționale; membru corespondent al Academiei Internaționale de Astronautică (din 1992), membru în Comitetul Național Român al Comitetului pentru Cercetarea Spațiului Cosmic — COSPAR (1994). Este vicepreședinte al Comitetului de Relații Internaționale al Agenției Spațiale Europene.

În anul 1981, Dumitru Prunariu a primit titlul de onoare suprem de „Erou al R.S. România”. De asemenea, Uniunea Sovietică i-a decernat titlul de „Erou al URSS”, Ordinul Lenin și „Steaua de Aur”, pentru săvârșirea cu succes a primului zbor cosmic cu participarea unui cetățean român.

În 2002, a fost ales membru de onoare al Academiei Americano-Române pentru Arte și Științe, înregistrată în California (SUA).

În 1984 a fost decorat de Societatea germană de astronautică cu medalia ”Hermann Oberth” pentru merite în dezvoltarea cosmonauticii.

În anul 2000, a fost decorat de președintele României cu Ordinul național ”Steaua României” în rang de Mare Ofițer.

Dumitru Prunariu a fost distins de Academia Română, la 13 mai 2011, cu diploma Meritul Academic, precizează www.academiaromana.ro. La 15 noiembrie 2011, a devenit membru de onoare al Academiei Române.

La 12 aprilie 2011, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la primul zbor al omului în spațiul cosmic, realizat pe 12 aprilie 1961 de Iuri Gagarin, Dumitru Prunariu a fost decorat de președintele rus Dmitri Medvedev cu medalia pentru „merite în cucerirea spațiului cosmic”.

Ministrul apărării naționale i-a conferit, la 19 mai 2011, Emblema ”Onoarea Armatei României”, în semn de înaltă apreciere pentru întreaga activitate și pentru merite deosebite care au contribuit la ridicarea prestigiului Armatei României.

Este autorul a numeroase articole de specialitate, comunicări științifice și al unor cărți scrise în colaborare.

În aprilie 2017, Uniunea Astronomică Internațională a anunțat faptul că Asteroidul 10707 a primit numele ”Prunariu”, în onoarea primului și singurului cosmonaut român.

Sursa text: AGERPRES

 

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=85832

Publicat de la data sept. 27 2017. Categorii EDUCATIE, EDUCAȚIE&ȘTIINȚĂ, ȘTIINȚĂ.

Zona comentariilor

Meteo în țară

25 septembrie 2018, 23:08
 

NNE
Senin
10°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 10°C
Presiunea: 1030 mb
Umiditate: 57%
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:06
Apus: 19:08
Prognoza 26 septembrie 2018
Zi
 

NNE
Parţial însorit
17°C
Vânt: 7 km/h NNE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 4
Noapte
 

NNE
Parţial înnourat
3°C
Vânt: 0 km/h NNE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 4
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 25-09-2018 Ora : 20 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 20:45 si 00:00 In zona : Județul Argeş: zona de munte;Județul Dâmboviţa: zona de munte; Se vor semnala : intensificări ale vântului, ce în special la altitudini de peste 1800 m, vor atinge și depăși la rafală viteze de […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 25-09-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 19:35 si 22:30 In zona : Județul Caraş-Severin: zona de munte de peste cota 1800 m; Se vor semnala : intensificări ale vântului care la rafală vor atinge și depăși 80..90 km/h
  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 25-09-2018 Ora : 9 : 30 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 25 septembrie, ora 09.30 – 27 septembrie, ora 09.00 Zonele afectate : conform textului Fenomene : temperaturi scăzute, intensificări ale vântului, brumă timpurie Mesaj : ACTUALIZARE INFORMARE METEOROLOGICĂ Fenomene vizate: temperaturi scăzute, intensificări ale vântului, brumă timpurie; Interval de valabilitate: 25 […]
  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 23-09-2018 Ora : 13 : 00 Nr. mesajului : 2 Intervalul : 23 septembrie, ora 23 – 26 septembrie, ora 08 Zonele afectate : conform textului Fenomene : intensificări ale vântului, răcire accentuată Mesaj :   INFORMARE METEOROLOGICĂ Fenomene vizate: intensificări ale vântului, răcire accentuată; Interval de valabilitate: 23 septembrie, ora 23 – […]

Loto

Horoscop

  • 132.565 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team