Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

ANM: Temperaturi medii peste normele climatologice şi ploi în zonele montane, în următoarele patru săptămâni

Publicat: marți, 28 august 2018

Valorile termice medii prognozate de către meteorologi pentru următoarele patru săptămâni se vor situa, în general, peste normele climatologice ale intervalului, în timp ce, la nivel de precipitaţii, estimările arată cantităţi excedentare mai ales local în zonele de munte, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă până pe data de 24 septembrie.

Conform specialiştilor, în săptămâna 27 august – 3 septembrie, temperaturile medii se vor situa în jurul normei climatologice sau pot fi uşor mai scăzute decât acesta local în vestul ţării, dar în general mai ridicate decât normalul perioadei în restul teritoriului, cu abateri mai mari îndeosebi în regiunile estice. De asemenea, cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare local în centru, sud-vest şi la munte şi deficitare în restul teritoriului, îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice.

În săptămâna 3 – 10 septembrie, mediile valorilor termice vor fi peste norma climatologică a săptămânii în cea mai mare parte a teritoriului, local mai ridicate în jumătatea de vest. Totodată, în cea mai mare parte a ţării, regimul pluviometric se va încadra în general în limitele normale ale perioadei.

În privinţa prognozei din săptămâna 10 – 17 septembrie, meteorologii estimează că temperatura aerului va avea valori în general mai ridicate decât normalul climatologic al săptămânii, local cu abateri mai mari în jumătatea de vest a ţării. În plus, precipitaţiile vor fi apropiate de normele climatologice ale intervalului, local uşor excedentare îndeosebi în zonele de munte.

Pe durata săptămânii 17 – 24 septembrie, specialiştii anticipează valori termice în general mai ridicate decât normalul climatologic al perioadei, cu abateri mai mari în nord-vest. Precipitaţiile pot fi uşor excedentare, local în zonele montane şi în regiunile vestice, centrale şi estice, iar în restul teritoriului vor fi apropiate de normele climatologice ale intervalului.

Estimările meteorologice pentru următoarele patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs, precizează ANM. 

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=102975

Publicat de la data aug. 28 2018. Categorii ACTUALITATE, ALEGEREA NOASTRA.

Zona comentariilor

Meteo în țară

21 octombrie 2018, 8:08
 

V
Precipitaţii
13°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 11°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 4 km/h V
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:38
Apus: 18:22
Prognoza 22 octombrie 2018
Zi
 

NE
Predominant înnourat
18°C
Vânt: 11 km/h NE
Rafale de vânt: 18 km/h
max. UV-Index: 3
Noapte
 

NNE
Predominant senin
6°C
Vânt: 0 km/h NNE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 140.508 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team